Zona Zoster, o infecție contagioasă

CE ESTE ZONA ZOSTER

Herpesul zoster, cunoscut și sub numele de zona zoster, este o infecție virală, cauzată de contaminarea, în antecedente, cu virusul varicelo-zosterian și reactivarea acestuia din stadiul său dormant. Infecția este identificabilă prin erupțiile dureroase specifice, sub forma unor vezicule cu lichid, situate oriunde la nivelul corpului, și care corespund traiectului unui nerv.
Deși este considerată o boală a pielii, Zona Zoster are, de fapt, legătură cu terminațiile nervoase. Odată contractat virusul, pacientul va dezvolta varicela iar după vindecare virusul va rămâne în stare latentă în organism la nivelul rădăcinilor nervoase. Pe fondul unei imunități deficitare, virusul se poate reactiva, însă de data aceasta într-o nouă formă – Zona Zoster.
Cele mai expuse la această afecțiune sunt persoanele care au suferit de varicelă în copilărie, mai ales cei care au avut varicelă pana la 18 luni. Incidența bolii este mai ridicată de regulă la persoanele în vârstă, tocmai din cauza imunitații scăzute.

CAUZELE APARIȚIEI ZONEI ZOSTER

Zona zoster se dezvoltă în urma unei reactivări a virusului varicelo-zosterian. Acest tip de virus herpetic este, înainte de toate, responsabil pentru apariția varicelei. În urma vindecării formei clinice active a varicelei, virusul nu dispare din corp, ci trece într-o stare inactivă (dormantă), migrând la nivelul sistemului nervos (mai precis, al rădăcinilor dorsale ale maduvei spinării). De aici, în cazul reactivării, virusul traversează tecile nervoase și ajunge la nivelul pielii (corespunzător fibrelor nervoase afectate), unde se pot observa veziculele specifice.

Motivul reactivării virusului din stadiul său dormant nu a fost complet elucidat, până la momentul actual. Totusi, cauza cea mai probabilă este reprezentată de imunitatea scazuta, mai ales în combinație cu înaintarea în vârstă. Astfel, zona zoster este o afecțiune prezentă mai mult în rândul vârstnicilor, în timp ce varicela este întâlnită predominant la copii.

Zona Zoster este cauzată de cinci factori principali, care, la randul lor sunt legați de aspecte ce țin de stilul de viață. Cel mai important este cel legat de episoadele antecedente de varicelă. Altfel spus, persoanele care au suferit de varicelă au virusul în organism, iar acesta se poate reactiva chiar și după ani de zile.

Ca virusul sa se activeze are nevoie de un număr scăzut de leucocite, ceea ce duce la imunitate scăzută. Acest factor este strâns legat de stilul de viață. De la alimentație nesănătoasă, sedentarism, lipsa odihnei, obiceiuri nocive (fumat, consum excesiv de alcool ) – toate aceste aspecte contribuie la slăbirea imunității și lasă organismul vulnerabil la tot felul de agenți patogeni.

Un alt factor de risc pentru zona zoster este stresul. Stresul determină și lipsa odihnei ăi slăbirea organismului, astfel încât acesta este mai expus îmbolnăvirilor. Totodata, incidența Zonei Zoster crește odată cu vârsta. Altfel spus, persoanele cu varstă de peste 60 de ani sunt cele mai expuse, iar incidența bolii crește după această vârstă atât la bărbați cât și la femei.

FACTORI DE RISC

Primul factor de risc cert, în apariția herpesului zoster, este reprezentat de istoricul de varicelă în antecedentele personale patologice. Zona zoster nu poate apărea dacă nu a existat varicela în trecut, însă există persoane care au dezvoltat această boală în trecut și virusul a rămas toată viașa în stare dormantă.

În plus, față de istoricul personal de varicelă, au fost identificați și alți factori de risc posibili:
-vârsta – de obicei, zona zoster nu se întâlnește la persoane mai tinere de 50 de ani, întrucât riscul apariției crește odată cu vârsta;
-imunosupresia generată de anumite afecțiuni – statusul de purtator HIV și cancerul sunt cunoscute ca boli ce cauzează imunosupresie, fapt care crește probabilitatea dezvoltării herpesului zoster;
-în urma tratamentului medicamentos – anumite terapii, printre care consumul indelungat de antiinflamatoare steroidiene (corticosteroizi) și administrarea citostaticelor, determină reducerea capacității de operare a sistemului imun, deci creșterea susceptibilității reintrării virusului varicelo-zosterian în faza lui activă;
-stresul excesiv – reprezintă un factor de risc clasic, în apariția Zonei Zoster, considerând multitudinea de factori stresanți la care o persoană se expune în fiecare zi.

CUM SE TRANSMITE ZONA ZOSTER

Dat fiind că virusul care cauzează zona zoster este același cu cel care a cauzat varicela, respectiv virusul varicelo-zosterian, momentul contactului cu virusul se petrece înaintea apariției varicelei. Atunci, gradul de contagiozitate este extrem de mare, căile de transmitere fiind reprezentate de:
-contactul direct între persoane (mai ales atingerea veziculelor);
-prin aerosoli;
-prin secreții respiratorii.

În cazul apariției zonei zoster, contagiozitatea este mai scăzută decât în cel al varicelei. Cu toate că zona zoster este contagioasă, transmiterea ei nu se poate face direct, astfel că o persoană care nu are virusul în corp și care ia contact cu o altă persoană ce are un herpes zoster activ va dezvolta varicelă și, abia mai târziu în viață, aceasta va putea dezvolta și zona zoster. Pentru cineva care a trecut deja prin varicelă, zona zoster nu este contagioasă, deci nu se poate spune că o zona zoster activă poate cauza tot un herpes zoster, la contactul cu o persoană cu imunitate oferită de varicelă.

Bolnavul cu zona zoster este contagios de la apariția erupției până la închiderea leziunilor și formarea crustelor pe suprafața acestora, perioadă ce durează aproximativ 3-4 săptămâni. De aceea, este foarte important ca, pe parcursul etapei eruptive a bolii, pacientul să se izoleze și să evite contactul cu alte persoane, în special copii, vârstnici, femei însărcinate sau pacienți imunocompromiși. Riscul poate fi semnificativ redus, în cazul acoperirii acestor vezicule și evitării contactului dintre ele si obiectele de uz comun.

SEMNE ȘI SIMPTOME

Denumirea acestei afecțiuni provine din greaca veche, termenul „zoster” având semnificația de centură sau bandă. Cu alte cuvinte, zona zoster se manifestă prin apariția unor erupții cutanate sub formă de bandă, la nivelul unei regiuni a pielii de pe traiectoria unui nerv spinal, suprafață numită dermatom.

Evoluția zonei zoster se împarte în trei etape:
-faza preeruptivă – denumită și nevralgie herpetică. În această etapă, pacientul poate prezenta manifestări specifice gripei (febră, dureri de cap), prurit, senzație de arsură și durere pe partea dreaptă sau stângă a corpului, la nivelul toracelui, abdomenului, brațului sau feței. Această fază a bolii poate dura până la 10 zile;
-faza eruptivă – pe suprafața unei părți a corpului, apar pete de culoare roșie sau vezicule roșii, umplute cu lichid. Odată sparte, veziculele formează cruste, urmând să se vindece în două până la patru săptămâni;
-faza cronică – această etapă nu se manifestă la toți pacienții, fiind considerată, mai degrabă, o complicație a zonei zoster. În faza cronică a bolii, pacientul poate acuza dureri în zonele afectate de erupțiile cutanate, chiar dacă acestea s-au vindecat definitiv. Durata etapei cronice variază de la câteva săptămâni până la câțiva ani, în cazuri mai rare.

Veziculele apar de regulă într-o sigură zonă a corpului și foarte rar la distanță mare unele de altele. Cel mai des apar ăn zona toracică și lombară, dar și în zona cervicală sau în zona ochilor. Veziculele nu provoacă mâncărimi, ca în cazul varicelei, ci dureri puternice. Spargerea veziculelor și scurgerea lichidului din ele determină formarea unor cruste și nu se recomandă forțarea acestui proces pentru că pot lăsa leziuni ireversibile.

Dacă boala nu a fost tratată corect, durerea cronică postherpetică poate dura chiar și ani de zile. Pacientul fie simte o durere înțepătoare localizată în zonele în care a fost erupția, fie resimte o sensibilitate ridicată la atingerea zonei respective.

Manifestările clinice ale zonei zoster sunt evidențiabile, în general, doar într-o parte a corpului sau feței (pe partea stângă sau pe cea dreaptă). Printre acestea, se afla:
-veziculele cu lichid – acestea se pot sparge, caz în care, din cauza gradului de virulență al lichidului, crește semnificativ nivelul de contagiozitate;
-eritemul (roșeața), care precede apariția veziculelor;
-durerea intensă la nivelul zonei afectate;
-senzația de arsură, amorțeală și sensibilitate crescută;
-mâncărimile;
-alte manifestări mai puțin întâlnite – oboseala marcată, febra, dureri de cap, fotofobie (sensibilitate exagerata la lumină).

Ordinea în care survin aceste manifestări este destul de sugestivă. În prima fază, apar sensibilitatea și senzația de mâncărime și durere. Apoi, apare eritemul, urmat, la câteva zile, de erupția propriu zisă, cu dezvoltarea veziculelor.

CUM SE ÎNGRIJESC VEZICULELE PROVOCATE DE ZONA ZOSTER

Veziculele nu trebuie scărpinate sau agresate în vreun fel. Nu este recomandată spargerea sau înțeparea veziculelor. Nu este indicată aplicarea de unguente locale fără a fi consultat un medic înainte. Zonele în care există erupții se vor igieniza cu săpunuri sau geluri de duș blânde (produse pentru copii sau geluri dermato-cosmetice) și este indicat chiar sa fie acoperite pentru a se evita lezarea lor peste zi sau în timpul nopții. Pentru asta se recomandă fașe proaspete sau plasturi fără alte substanțe precum rivanol sau tinctură de iod care pot irit vezicula.

COMPLICAȚII

Cea mai întâlnită complicație, în cazul zonei zoster, este reprezentată de nevralgia postherpetică, o durere cronică, apărută ca urmare a degenerării fibrelor nervoase ale zonei afectate și transmiterea unor semnale exagerate, drept consecință.

În funcție de localizarea pe corp a zonei afectate, mai precis, în funcție de fibrele nervoase implicate, corespunzătoare acelei zone, pot exista anumite manifestări de tip neurologic: encefalita, parestezii sau chiar paralizii, precum și pierderea echilibrului sau tulburări de auz. În cazul unei zone zoster aflate în apropierea ochilor, pot interveni infecții oculare și, în cazurile grave, pierderea vederii.

O altă complicație posibilă este reprezentată de suprainfectarea bacteriană a veziculelor, cu apariția infecțiilor cutanate.

DIAGNOSTIC

Diagnosticul zonei zoster nu este unul extrem de complex, întrucât investigațiile imagistice și de laborator nu aduc informații suplimentare. Astfel, etapele de diagnostic de bază sunt reprezentate de istoricul medical al pacientului și de examenul fizic local.

În cadrul istoricului medical, se pune accentul pe antecedentele personale patologice, cu scopul identificării unei infecții cu virusul varicelo-zosterian. De asemenea, se va urmări cursul manifestărilor clinice și se va stabili ordinea apariției semnelor și simptomelor.

Examenul fizic local este bazat, în mare parte, pe inspecția zonei afectate. Astfel, se va stabili dacă aceasta respectă caracteristicile zonei zoster: dacă este situată doar pe o parte a corpului, la nivelul bandei cutanate corespunzătoare ariei de inervare a unui nerv spinal sau cranian (denumită dermatom), care este aspectul veziculelor, precum și dacă este prezentă durerea (de obicei lancinantă) sau eritemul.

Dacă, totuși, aspectul vizual nu este unul sugestiv și istoricul medical nu poate completa examenul fizic, pentru a pune un diagnostic de certitudine, se poate opta pentru prelevarea unor probe de sânge și/sau din lichidul vezicular și trimiterea lor catre un laborator specializat, care poate identifica prezența virusului varicelo-zosterian.

Faza în care se poate diagnostica zona zoster este cea eruptivă, odată cu apariția petelor sau veziculelor pe suprafața pielii. De regulă, examenul clinic este suficient pentru stabilirea diagnosticului, având în vedere particularitățile erupțiilor cutanate din zona zoster.

Cu toate acestea, în rarele cazuri când examinarea este neconcludentă, medicul poate apela la metode suplimentare de diagnostic:
-testarea PCR (polymerase chain reaction) a lichidului secretat de vezicule sau a unei probe de sânge.Această metodă identifică ADN-ul virusului varicelo-zosterian și poate confirma sau exclude diagnosticul de zona zoster;
-testarea anticorpilor specifici virusului varicelo-zosterian, prin metoda chemiluminiscenței, în urma recoltării unei probe de sânge.

TRATAMENT

Tratamentul recomandat pacienților cu zona zoster are ca obiective grăbirea procesului de vindecare, ameliorarea simptomelor asociate și prevenirea complicațiilor. Este important ca tratamentul să fie inițiat în primele 2-3 zile de la apariția erupțiilor cutanate, pentru a evita, pe cât posibil, o evoluție spre forme mai severe.

Administrarea de medicamente ca tratament pentru zona zoster poate acoperi mai multe planuri:
-medicamentele antivirale au rolul de a grăbi vindecarea prin administrarea sistemică (pe cale orală) sau locală (sub formă de creme sau unguente), de tipul aciclovir, valaciclovir;
-utilizarea de antiinflamatoare pentru zona zoster este indicată pentru reducerea durerii locale sau a celei apărute după vindecarea veziculelor (nevralgia postherpetică). Cel mai frecvent, se apelează la antiinflamatoare nesteroidiene, administrate pe cale orală(ibuprofen) și analgezice(paracetamol);
-atunci când tratamentul cu rol antiinflamator este insuficient pentru calmarea durerilor, medicul poate apela la medicamente indicate în durerea neuropată, precum anticonvulsivante(gabapentina) sau antidepresive triciclice(amitriptilina);
-anestezice, sub formă injectabilă sau topică ;
-opioide(codeina);
-aplicarea locală a produselor pe bază de calamină, a mixturilor mentolate poate asigura calmarea mâncărimilor și accelerarea vindecării veziculelor;
-în unele cazuri, se recomandă administrarea de antibiotice, pentru prevenirea suprainfectării leziunilor cu bacterii;

TRATAMENT NATURIST ZONA ZOSTER

Remediile naturiste administrate în zona zoster nu vor avea un efect terapeutic foarte pronunțat, însă pot fi utilizate ca adjuvante ale tratamentului medicamentos. De exemplu, spălăturile cu fulgi de ovăz pot reduce mâncărimile și durerea locală. Administrarea de produse pe bază de propolis sau echinaceea susține întărirea sistemului imunitar, astfel încât organismul să poată lupta mai ușor cu boala. Ceaiul de salvie, aplicat local, ajută la vindecarea mai rapidă a erupțiilor cutanate, provocate de zona zoster.

PREVENTIVE

În afara cazului în care survin diferite complicații, fapt ce poate prelungi perioada activă a zonei zoster, boala se remite în decursul câtorva săptămâni și nu cauzează sechele pe termen lung. Chiar și în cazul în care zona zoster survine în sarcină, copilul nu are de suferit de pe urma reactivării infecției la mamă.

În încercarea de a nu dezvolta zona zoster în cursul vieții, vaccinarea rămâne metoda de prevenție cea mai eficientă. Pentru persoanele care nu au fost infectate cu virusul varicelo-zosterian, indiferent de categoria de vârstă (copii, adolescenți sau adulți), se recomandă administrarea în doua doze a vaccinului varicelic. Cu ajutorul datelor obținute, se crede ca acest vaccin previne atat dezvoltarea varicelei propriu zise, cât și a zonei zoster.

În cazul persoanelor care au trecut deja prin varicelă și la care virusul varicelo-zosterian se află într-un stadiu dormant, există două tipuri de vaccin (Shingrix si Zostavax), aprobate în SUA de catre CDC (Centers for Disease Control and Prevention) și FDA (Food and Drug Administration) și în Europa de către EMA (European Medicine Agency). Acestea au fost dovedite ca fiind eficiente împotriva apariției zonei zoster. Se recomandă persoanelor peste 50 ani (Shingrix) și peste 60 de ani (Zostavax) și au efecte adverse minime.

În plus față de vaccinare, este important de reținut modul de transmisie al infecției cu virusul varicelo-zosterian. Astfel, trebuie evitat contactul apropiat cu persoane care prezintă deja vezicule specifice zonei zoster. În plus, în cazul lipsei varicelei din istoricul personal patologic, este important de evitat contactul și cu persoanele care au varicela (în forma activă a bolii).

Astfel, zona zoster reprezintă o afecțiune care nu este la fel de comună precum varicela, dar care poate aparea în cazul în care virusul varicelo-zosterian este prezent în corp în starea lui dormantă. Cu toate că zona zoster nu se poate vindeca, în cazul apariției manifestărilor clinice specifice, există tratamente care pot reduce severitatea durerii și pot ameliora disconfortul astfel creat, în timp ce afecțiunea își urmează cursul firesc și evoluează către dispariția manifestărilor clinice.

ZONA ZOSTER LA COPII

Copiii care s-au vindecat de varicelă pot să se confrunte cu reactivarea virusului, chiar și la scurtă vreme după vindecare. Acest lucru depinde într-o mare măsură de starea sistemului imunitar, precum și de alte posibile afecțiuni care să îi predispună la apariția zonei zoster. Zona zoster la copii are simptome asemănătoare cu cele manifestate în rândul adulților, iar eventualele complicații sunt la fel de periculoase pentru sănătatea copiilor.

ZONA ZOSTER ÎN SARCINĂ

Femeile însărcinate sunt cu atât mai vulnerabile în fața virusului varicelo-zosterian, dacă nu au fost imunizate natural (prin boală sau vaccin), însă este important să nu fie expuse la virus, indiferent de situație, întrucât atât varicela, cât și zona zoster pot avea urmări severe asupra sănătății mamei sau a fătului. Tratamentul recomandat pentru zona zoster în sarcină va fi stabilit de către medicul specialist, care va lua în calcul stadiul bolii, precum și cel al sarcinii.

Bibliografie:
Generalitati https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/shingles/symptoms-causes/syc-20353054
Diagnostic si tratament https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/shingles/diagnosis-treatment/drc-20353060
Herpes Zoster https://www.cdc.gov/shingles/index.html
Herpes Zoster https://emedicine.medscape.com/article/1132465-overview
Zona Zoster https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/11036-shingles
Zona Zoster https://www.nhs.uk/conditions/shingles/