Vaccinarea antigripala, cea mai sigura metoda de prevenire a gripei

Dona30/10/2019

Gripa este o infectie respiratorie contagioasa, cauzata de virusul gripal.
Modalitatea de transmitere este pe cale aeriana, prin picaturile de saliva eliminate odata cu aerul.
Exista trei tipuri de virusuri gripale: tipul A (cel mai agresiv, implicat in epidemii si pandemii), tipul B (implicat in infectii locale) si tipul C (cel mai putin agresiv).

Formele de boala variaza de la usoare pana la agravare rapida si evolutie fulminanta spre deces.
Simptomele comune sunt: febra de peste 38°C, frisoane, dureri musculare, dureri articulare, dureri oculare, tuse iritativa, dureri de cap in zona fruntii, somnolenta sau agitatie, stare generala de rau.
Gripa este mai severa decat raceala, care este produsa de alte virusuri respiratorii si nu de virusul gripal.

In cazul persoanelor care au o forma usoara de gripa, simptomele dispar in circa sapte zile de la debut.
Insa, gripa poate duce la pneumonie gripala ce evolueaza rapid si poate cauza deces prin insuficienta respiratorie acuta. De asemenea, pot aparea suprainfectiile bacteriene ce pot duce la  traheite, bronsite, bronsiolite ori meningoencefalite.

Terapia consta in izolarea persoanei la domiciliu, in camere bine aerisite si ventilate, umidificate, sub tratament recomandat de medicul de familie. Acesta include medicamente antipiretice care reduc febra, vitamina C, antiseptice orale si descongestionante nazale si mucolitice.
Atentie! Tratamentul antibiotic nu se utilizeaza decat in caz de suprainfectie bacteriana deoarece antibioticele nu au eficacitate in cazul virusurilor precum cel gripal.

Vaccinarea antigripala este cea mai sigura si eficienta metoda de prevenire a imbolnavirilor prin gripa.
Ministerul Sanatatii a anuntat ca va achizitiona peste 1 milion de doze de vaccin gripal sezonier, dublu fata de anul trecut, astfel incat sa asigure vaccinarea unui număr cat mai mare de persoane aflate in grupele de risc.

Campania de vaccinare se deruleaza prin cabinetele medicilor de familie si in spitale.
Au gratuitate la vaccinare persoanele cu risc ridicat de imbolnavire, adica cele cu varsta de peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice sau cu boli metabolice, copiii si batranii institutionalizati, personalul medical si gravidele, conform recomandarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Reprezentantii Ministerului recomanda persoanelor cu risc ridicat de imbolnavire sa se adreseze medicilor de familie pentru a obtine gratuit acest vaccin.
Vaccinul contine tulpini de virusuri gripale inactivate care, odata injectate in organism, stimuleaza sistemul imunitar sa produca anticorpi specifici impotriva tulpinilor virale continute. Acesti anticorpi vor distruge virusul gripal activ, daca acesta patrunde in organism, si vor impiedica instalarea infectiei gripale. Contrar unui mit existent, in vaccinul antigripal nu sunt introduse virusuri „vii” fapt care face imposibila imbolnavirea de gripa dupa administrarea injectiei.

Vaccinarea antigripala confera o protectie ridicata contra gripei, de 90-95%. In plus, aceasta asigura si imunitate incrucisata cu alte tulpini de virusuri paragripale, numarul de infectii respiratorii usoare din sezonul rece scazand semnificativ.
Imunitatea dupa vaccinare este scurta, de aproximativ 6 luni.

Printre efectele secundare ce pot aparea in urma vaccinarii se numara: durere si roseata la nivelul injectarii, nevralgii, parestezii, oboseala, dureri de cap, transpiratii, tremuraturi, dureri musculare sau articulare, febra. In cazuri foarte rare pot aparea reactii alergice grave sau afectari ale sistemului nervos central.
Pe langa vaccinare, masurile de igiena personala cum ar fi spalarea cu apa si sapun a mainilor, folosirea batistelor pentru stranut sau tuse, respectarea unui regim de viata sanatos — alimentatie bazata pe legume si fructe, odihna si miscare – sunt esentiale pentru prevenirea imbolnavirilor prin afectiuni respiratorii si in special prin gripa.


Aboneaza-te la Newsletter