Ureea în produsele cosmetice

Dona25/01/2023

Ureea este un ingredient din ce în ce mai comun în produse cosmetice. Cât de bine se cunoaște acest ingredient? Se cunoaște suficient de bine? Dar oare se folosește în mod corect? Se aplică în situațiile potrivite? Se cunoaște faptul că în funcție de concentrația ureei în produse, are alte proprietăți? La toate aceste întrebări trebuie să avem răspunsul înainte să se folosească un produs pe bază de uree.

 

Ce este ureea?

 

Din punct de vedere chimic ureea este diamida acidului carbonic. Ureea este o pulbere cristalină incoloră sau albă, dar poate apărea și sub formă de pelete albe mici.

Ureea a fost izolată pentru prima dată în 1773 din urină, de către chimistul francez Hilaire-Marin Rouelle. În anul 1828 sinteza ureei a însemnat și un pas mare înainte în chimie. Un chimist german, Friedrich Wöhler a preparat uree din cianat de amoniu. Acesta a fost prima sinteză acceptată a unui compus organic natural din materiale anorganice. Ureea este acum preparată comercial în cantități mari din amoniac lichid și dioxid de carbon lichid. Aceste două materiale sunt combinate la presiuni ridicate și temperaturi ridicate pentru a forma carbamat de amoniu, care apoi se descompune la presiuni mult mai mici pentru a produce uree și apă.

Ureea utilizată în produsele de înfrumusețare sau de îngrijire personală, este în majoritatea cazurilor obținută prin sinteză chimică, dar ureea se poate regăsi și pe pielea noastră în mod natural. La ce nivel se găsește și ce rol are? Ureea se găsește în stratul cornos (primul strat-dinspre exterior- dintre cele 5 straturi ale pielii), care are rolul de a asigura protecția pielii, împiedicând pierderea de apă, evitând hidratarea excesivă, de asemenea împiedică pătrunderea particulelor nedorite în piele. Sistemul natural de hidratare are 4 componente principale: 40% aminoacizi, 12% sodiu PCA (sarea de sodiu a acidului piroglutamic), 9% glicerină, 8,5% uree. În cazul în care apare un dezechilibru, pielea devine uscată, sensibilă, dură, iritată, ceea ce duce la mâncărime și la exofolierea pielii. Este o senzație foarte neplăcută, care trebuie să fie tratată corect în timp util.

 

Ce rol are ureea? Beneficiile ureei

 

Ureea are patru proprietăți bazale în paralel, care îi justifică prezența în anumite produse de îngrijire cu rolul de a oferi piele hidratată și moale, plăcuta la atingere. Astfel, cele patru proprietăți sunt cele de mai jos:
• Hidratează
• Menține pielea sănătoasă (optimizează funcția de barieră ale pielii)
• Exfoliază (efect keratolitic)
• Ajută absorbția altor substanțe active.

Așadar, ureea se folosește într-o gamă largă de produse de îngrijire, pentru efectul hidratant. Se recomandă aplicarea acestor produse pe piele uscată, după tratamente cosmetice, pentru ten matur, dar și pe piele cu diferite afecțiuni dermatologice care rezultă piele uscată (ex. psoriazis, dermatită atopică de contact, dermatită alergică, eczemă, etc.). În pielea sănătoasă concentrația de uree este de 28 g/cm2. Această valoare în cazul psoriazisului poate scade cu 40-50%, dar în cazul eczemelor poate ajunge chiar și la 90% scădere. Ureea fiind un umectant, are rolul de a atrage apa din straturile mai profunde ale pielii în stratul cornos, dar în același timp captează moleculele de apă și din mediul înconjurător. Toate aceste informații, nu se bazează pe simplă observație. Există studii clinice realizate, care atesta proprietățile hidratante ale ureei.

 

Produsele cu concentrație scăzută sau medie (2%–20%) de uree pot fi indicate pentru îngrijirea de rutină a pielii la persoanele fără afecțiuni ale pielii. În ceea ce privește efectul de a menține pielea sănătoasă, un factor important este “pierderea apei transepidermice” (în abrevierea TEWL , din engleză “transepidermal water loss”). Ne vom referi la pierderea de apă transepidermică ca TEWL în restul articolului, deoarece așa se regăsește și în lista de indicații pe multe produse cosmetice. Cu cât această valoare este mai mare, cu atât pielea vă fi mai deshidratată. Ureea în mod demonstrat scade TEWL. Ureea poate crește conținutul de apă al stratului cornos, poate optimiza funcția de barieră a pielii și poate regla peptidele antimicrobiene din piele . De asemenea, s-a demonstrat că scade reactivitatea pielii la substanțe iritante, cum ar fi lauril sulfatul de sodiu (un surfactant, care se regăsește în multe produse de îngrijire, ajută produsul să facă spumă).

 

Pe lângă efectul hidratant, ureea, în funcție de concentrație, oferă și proprietăți exfoliante prin descompunerea cheratinei din stratul exterior al pielii. Această proprietate ajută la îndepărtarea celulelor moarte, dar în mod indirect are un rol și în eradicarea infecțiilor fungice.
Am menționat de mai multe ori în acest articol că ureea are alte proprietăți în funcție de concentrație. Există produse cu 2-40% concentrație de uree pe piață. Cu cât concentrația este mai mare, cu atât proprietățile exfoliante se intensifică.

 

În urma studiilor realizate pe uree, s-a observat că acest ingredient activ, poate crește absorbție altor substanțe active, precum substanțele antifungice sau antiinflamatoare (corticosteroizi). Mecanismul prin care are loc acest fenomen, încă nu este elucidat integral, dar și un studiu realizat în 2019 a demonstrat că efectele antifungicelor utilizate pentru onicomicoză (infecție fungica la nivelul degetelor la picioare), a crescut dacă s-au aplicat în paralel cu uree. Acest efect pare a fi secundar absorbției crescute de apă de către keratinocite în prezența ureei și acțiunii sale keratolitice.

 

Efectele ureei în funcție de concentrație

 

Produsele de îngrijire a pielii pot conține între aproximativ 2-40% uree. Procentul care ar trebui utilizaț depinde de afecțiunea pentru care s-a recomandat.

1. Produse cu procente sub 10%- HIDRATANT

Produsele de îngrijire a pielii care conțin mai puțin de 10% uree se utilizează în primul rând pentru proprietățile hidratante, conform unei recenzii din 2018. O cremă sau loțiune care conține o cantitate așa mică de uree poate fi potrivită pentru tratarea pielii uscate sau a afecțiunilor care duc la uscarea pielii.

2. Produse cu procente între 10-20%- HIDRATANT+EXFOLIANT MAI SLAB

La concentrații de peste 10%, conform aceleiași recenzii din 2018, cremele și loțiunile cu uree au o acțiune keratolitică, ceea ce înseamnă că ajută la exfolierea pielii uscate cu scuame. Cu cât concentrația de uree este mai mare, cu atât proprietățile exfoliante sunt mai puternice. Astfel această concentrație se recomandă pentru efectele exfoliante, cât și pentru calmarea mâncărimii.
Produsele cu conținut de uree de 20% se utilizează cel mai des în: piele cu scuame mari, calusuri, piele îngroșată la nivelul picioarelor.

3. Produse cu procente de peste 20%- HIDRATANT+EXFOLIANT MAI PUTERNIC

Produsele cu o concentrație de uree mai mare de 20% au cea mai puternică acțiune de exfoliere. Produsele din această gamă pot ajuta la tratarea infecțiilor fungice la nivelul picioarelor.
Ureea de 40% se folosește la înmuierea unghiilor groase prin efectul proteolitic (dezintegrează proteinele).
O indicație mai des întâlnită ar fi scalpul cu mătreață și/sau dermatită seboreică. Aceste afecțiuni se lasă cu scuame (celule moarte) mai mari, care deranjează din orice punct de vedere, inclusiv aspectul fizic. Așadar, acele scuame se pot îndepărta cu ajutorul unui șampon cu conținut ridicat de uree. Trebuie menționat faptul că aceste produse nu se pot folosi pe termen nedeterminat. În funcție de recomandare dermatologului, se poate face o perioadă de 1-2 luni, ca tratament de atac, uree de concentrație crescută, dar pe urmă se trece la tratament de susținere.

În general, produsele cu concentrație scăzută de uree (2%–10%) sunt indicați pentru hidratarea și optimizarea funcției de barieră a pielii, concentrația medie (10%–30%) pentru creme hidratante și keratolitice și concentrații mari (≥ 30%) pentru efectele keratolitice și pentru eliminarea țesutului necrotic.

 

Sub ce formă se găsește ureea?

 

Dat fiind că are un spectru larg de utilizare, ureea se găsește în multe produse de îngrijire. Ureea poate fi încorporată cu ușurință în preparatele dermatologice deoarece este foarte solubilă în apă. Se găsește în creme, loțiuni, geluri hidratante, geluri de curățare, șampoane, dar și în alte produse de îngrijire a părului. Ureea poate fi prezentă inclusiv în anumite produse de machiaj. În funcție de concentrația de uree din produs, există produse care se eliberează fară prescripție medicală, dar sunt și produse care se eliberează doar la recomandare medicală.

 

Indicațiile produselor cu uree

 

Înainte de a alege cel mai adecvat produs trebuie luați în considerare diverși factori: afecțiunea/problema de tratat, severitatea, zona corpului implicată (și extinderea acesteia) și sensibilitatea la anumite ingrediente active. Formele mai sus menționate, permit utilizarea ureei în mai multe afecțiuni. Cel mai des se folosesc pentru îngrijirea picioarelor, deoarece la acel nivel apar des calusuri, bătături, onicomicoză. Utilizarea regulată a produselor cu uree, ajută la îndepărtarea pielii îngroșate, tratează și previne crăpăturile, elimină senzația pielii care strânge.
Cum s-a menționat deja mai sus, cremele sau loțiunile cu uree se folosesc în principiu pentru următoarele:

• Piele uscată, iritată
• După tratamente cosmetice
• În anumite afecțiuni care rezultă piele uscată:
– Dermatită atopica
– Xeroză
– Ihtioză
– Dermatită de contact
– Keratoza
– Psoriazis
– Dermatită seboreică la nivelul scalpului.
• În diferite infecții fungice
– tinea pedis (picior de atlet)
– onicomicoze (infecții fungice ale unghiilor).

a) Dermatită atopică

Pielea pacienților cu dermatită atopică se caracterizează prin creșterea TEWL. Utilizarea cremelor emoliente și hidratante potrivite este o parte extrem de importantă în managemantul tratamentului. Cu toate acestea, având în vedere varietatea mare de produse disponibile, alegerea unui emolient/hidratant poate fi dificilă, iar unele produse pot chiar agrava afecțiunea. Datorită faptului că preparatele cu uree scad TEWL, s-au făcut mai multe studii care încercau să demonstreze în mod clar efectul ureei la concentrații cuprinse între 4% și 20%, în dermatită atopică. Un studiu clinic a demonstrat superioritatea ureei 4% față de glicerină 20% în reducerea TEWL la pacienții cu dermatită atopică. Un alt studiu care compară două formulări pe bază de uree- cremă hidratantă cu uree 5% față de loțiune cu uree 10%- nu a găsit diferențe semnificative între ele. Pentru prevenție de recomandă utilizarea ureei de 5%, astfel se scade recidiva cu 37%.

b) Xeroză

Xeroza afectează orice categorie de vârstă, dar în mod special persoanele care au peste 75 de ani sau cei care suferă de diabet zaharat, cei care fac hemodializă. Și în această afecțiune avem TEWL crecut.
Mai multe studii clinice susțin utilizarea formulărilor care conțin uree la concentrații diferite (cel mai frecvent 10%) pentru tratamentul xerozei la persoanele cu sau fără afecțiuni ale pielii. S-a demonstrat prin studii și în cazul xerozei că concentrații mai mari de uree, favorizează o hidratare mai bună.
Pentru pacienții mai în vârstă, se recomandă utilizarea ureei 5-10%. Aplicarea unei creme pe bază de uree 10% a condus la o îmbunătățire clinică marcată.
Xeroza este frecvent observată la pacienții diabetici și poate crește riscul de infecție și ulcerație a pielii. În cazul acestor pacienți s-au comparat produse cu uree 10% și 25%. Deși ambele creme cu uree au indus o creștere semnificativă a hidratării pielii, crema cu uree 25% a produs rezultate mai bune.
Xeroza este foarte frecventă la pacienții care efectuează hemodializă. Factorii asociați pentru dezvoltarea xerozei la aceste persoane includ acumularea de toxine uremice, prezența unor comorbidități precum diabetul zaharat și hepatita virală și inflamația sistemică, etc. Un studiu realizat pe pacienți hemodializați cu xeroză severă a arătat că utilizarea unei loțiuni care conține 10% uree și dexpantenol a condus la o îmbunătățire clinică semnificativă și la reducerea pruritului.

c) Ihtioză

Ihtiozele sunt un grup de tulburări genetice caracterizate prin xeroză cutanată. Ihtioza vulgară este subtipul cel mai răspândit. Peste o duzină de studii clinice efectuate pe pacienți cu diverse ihtioze, folosind formulări pe bază de uree la concentrații cuprinse între 2% și 10% (10% a fost cel mai frecvent utilizat), au arătat îmbunătățiri semnificative ale parametrilor clinici împreună cu hidratarea pielii. Într-un studiu realizat pe pacienți care suferă de ihtioză vulgară, un preparat de uree de 10% a arătat o reducere a descuamării, rugozității, ajută la roșeață și previne pielea crăpata.

d) Psoriazis

Efectele ureei cunoscute până acum (hidratare, scade TEWL, exfoliant) justifică utilizarea acestei substanțe în tratamentul psoriazisului. Concentrația mare de uree (40%–50%) poate fi o alternativă excelentă în tratamentul plăcilor hipercheratotice localizate de psoriazis. Ureea la 40% împreună cu bifonazolul 1% pot fi eficiente în gestionarea psoriazisului scalpului. În timp ce concentrația medie sau mare de uree este de obicei indicată în psoriazis, unele studii susțin utilizarea unei concentrații scăzute, 5-12% de uree. Ureea la concentrație scăzută poate crește, de asemenea, eficacitatea antiinflamatoarelor steroidiene.

e) Hiperkeratoză

Keratodermele palmoplantare reprezintă un spectru larg de afecțiuni dobândite caracterizate prin îngroșarea anormală a pielii de pe palme și tălpi. Ureea la concentrație  > 30% poate fi o suluție bună pentru tratamentul simptomatic. Ureea, la recomandare medicală, poate fi aplicată împreună cu alte substanțe keratolitice.

f) Dermatită seboreică a scalpului

Tratamentul cel mai frecvent prescris pentru dermatită seboreică include antifungicele și corticosteroizii. Ureea, după cum știm deja are efect de hidratare și efect keratolitic. Utilizarea keratoliticelor poate preveni descuamarea sau formarea crustei la pacienții cu dermatită seboreică, dar în același timp, poate crește absorbția medicamentelor topice. Conform unui studiu, utilizarea unui preparat care conține 40% uree și 1% bifonazol poate fi o opțiune eficientă în cazuri severe.

 

Reacții adverse în urma utilizării produselor cu uree

 

Produsele pe bază de uree sunt bine tolerate în general. Neplăcerile care apar, se leagă de mirosul specific, respectiv de iritații locale. WHO (World Health Organization) a trecut ureea pe lista ingredientelor esențiale pentru sănătate, datorită singuranței, eficacității și nu în ultimul rând, datorită accesibilității.

Cremele care conțin uree, pot prezenta un miros neplăcut, cauzat de amina volatilă, dar dispare rapid.
Ocazional se observă o ușoară iritație (usturime, mâncărime sau arsuri ) la nivelul pielii unde s-a aplicat, dar se întâmplă mai frecvent la utilizarea concentrațiilor mai mari. Acest efect advers este temporar și, de obicei, dispare fară tratament. Există puține cazuri raportate cu dermatite în urma utilizării produselor cu uree, și nici în cazul acelor raportări nu s-a demonstrat exact că ureea a fost de vină. Având în vedere faptul că acele reacții au apărut în urma utilizării unui produs cu mai multe ingrediente, nu s-a putut exclude că reacția a fost de fapt la un alt ingredient, nu neapărat la uree. Așadar se poate trage concluzia că ureea este în general bine tolerată. Conform bazei de date Cosmetics Info, studiile pe termen scurt și lung au descoperit că, chiar și în doze mari, ureea pare să fie sigură pentru utilizare locală, cu un risc scăzut de efecte secundare.

Reacții adverse sistemice foarte rar apar în urma utilizării ureei. Dar dacă apar dificultăți de respirație, aritmii, trebuie să se solicite ajutor medical de urgență.
Datorită efectelor exfoliante, ureea poate crește absorbția altor substanțe. Așadar, daca vă cunoașteți cu o sensibilitate la o anumită substanță activă și acea substanță este în combinație cu uree într-un produs, reacțiile vor fi mai intense. Ureea înrăutățește aceste situații.

Efectele exfoliante ridică și o altă problemă. Se cunoaște faptul că, copii dub 2 ani au pielea mai sensibilă și că substanțele active penetrează mai ușor pielea lor. Astfel, produsele cu uree nu sunt, în general, recomandate copiilor sub 2 ani. Cu toate acestea, trebuie să se solicite sfatul medicului pediatru, medicului dermatolog, dacă crema de uree este potrivită pielii copilului sau nu. Pot exista situații în care se justifică utilizarea produselor cu uree și la copii sub 2 ani.

Alegerea unui emolient/hidratant dintre toate produsele disponibile poate fi o provocare. Emolientul ideal ar trebui să restabilească funcția de barieră a pielii, să fie hipoalergenic, non-comedogen (mai ales cele care se recomandă pentru piele grasă), să fie ușor de absorbit și să aibă un cost acceptabil. Formulările care conțin uree pot oferi aceste caracteristici și pot fi indicate pentru menținerea pielii sănătoase și pentru tratarea unei game largi de afecțiuni ale pielii.

 

Bibliografie:

1. https://www.cosmeticsinfo.org/ingredients/urea/
2. https://www.woerwagpharma.hu/hu/egeszseguegyi-temak/asvanyi-anyagok-vitaminok/miert-fontos-az-urea-a-borapolasban
3. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/8932589/
4. https://www.walshmedicalmedia.com/open-access/repairing-a-compromised-skin-barrier-în-dermatitis-2155-6121.1000187.pdf
5. https://www.healthline.com/health/beauty-skin-care/urea-în-lotion
6. https://www.britannica.com/science/urea
7. https://www.medicalnewstoday.com/articles/urea-în-skincare#benefits-to-skin
8. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8611129/


Aboneaza-te la Newsletter