Tipuri neobișnuite de dureri de cap

Dona01/10/2021

Există circa 150 de tipuri de dureri de cap recunoscute de Societatea Internațională pentru Durerile de Cap. De altfel, dacă ne raportăm la statistici, ar fi chiar neobișnuit să nu avem astfel de neplăceri. Potrivit Consiliului American pentru Educația în domeniul Durerilor de Cap, aproape 90% dintre bărbați și 95% dintre femei au cel puțin o migrenă în decursul unui an calendaristic.

Diferite tipuri de dureri de cap cauzează diferite forme de neplăceri. Durerea de tipul tensiunii în cap este de obicei înfundată și poate afecta fruntea, scalpul, ceafa și tâmplele. Oricum, multe alte dureri de cap sunt mai puțin comune și sunt declanșate de o varietatea de factori care va pot surprinde.

În unele cazuri, aceste neplăceri sunt legate direct de o anumită acțiune și trec în general după ce factorul declanșator (alcool, înghețată etc.) a fost eliminat. Însă, în alte cazuri, durerile de cap sunt simptome ale unor probleme serioase de sănătate care trebuie tratate de medicul specialist.

Durerea cauzată de tuse sau aplecare

Tusea, strănutul, râsul sau aplecarea corpului pot cauza dureri de cap și cel mai adesea acest lucru este cauzat de faptul că presiunea sângelui crește în vene și în cap. Durerea apare dintr-o dată, durează de la câteva secunde la câteva minute, și este înțepătoare, localizată în zona tâmplelor și la ceafă.

De obicei, de această neplăcere suferă persoanele trecute de 40 de ani și se pare că în medie sunt afectați cu preponderență bărbații. În aceste cazuri este indicat să va prezentați la doctor, mai ales dacă aceste dureri sunt frecvente și durează ceva mai mult deoarece pot fi semnul unei tumori pe creier.

Neplăcerile în urma ridicării greutăților

Puteți acuza o durere de cap după exerciții fizice prelungite cum ar fi ridicarea greutăților la sala de fitness, dansul, alergarea, bowlingul sau fotbalul. Este mai probabil să se întâmple acest lucru dacă depuneți efort în temperaturi ridicate sau la altitudini mari.

Precum neplăcerile cauzate de tuse sau aplecări, acest tip de durere dă naștere la o presiune mai ridicată a sângelui în zona capului, în mod special dacă se ridică greutăți. În timp ce ne întindem pentru a susține multe kilograme putem face din greșeală o manevră Valsalva, care înseamnă de fapt încercarea de a expira în timp ce ne ținem respirația. Acest lucru crește tensiunea în vene și în cap, ceea ce duce la apariția unei dureri pulsatorii ce crește în intensitate și este resimțită în special la tâmple. Durerea poate dura de la câteva minute la 48 de ore.

Dacă acuzați astfel de neplăceri este indicat să va prezentați la un medic deoarece pot avea o cauza benignă sau pot indică o altă cauza cum ar fi o sângerare la nivelul creierului sau o separare unei artere în acest organ vital.

Durerile induse de intoxicația cu monoxid de carbon

Monoxidul de carbon este un gaz incolor și inodor care otrăvește o persoană care respiră într-un astfel de mediu. Acesta reduce capacitatea sângelui de a transporta oxigenul în corp, inclusiv în zona capului. Senzația de durere de cap în acest caz variază, dar de cele mai multe ori ea este constantă, înfundată și resimțită în special în zona frunții. Durerea de cap va trece în 72 de ore după eliminarea sursei de poluare.

Compresia capului din exterior

Durerea de cap poate apărea din cauza unei comprimări cu un obiect tare (de exemplu, cu ochelarii de înot sau cu o cască de protecție). De asemenea, oricât ar părea de ciudat, același lucru se poate întâmplă în cazul în care părul este prins foarte strâns în coadă sau coc. Neplăcerea resimțită este constantă și foarte acută în zona în care presiunea se exercită cel mai mult. Rezolvarea însă este foarte simplă, se îndepărtează cauza durerii de cap, altfel se poate ajunge la o migrenă.


Aboneaza-te la Newsletter