Revidox imunitate

Susține-ți imunitatea pentru o stare mai bună de sănătate

Dona03/08/2020
Revidox asigură protecția la nivelul fiecărei celule!

Conform definiției din Principiile epigenetice ale evoluției (ediția a doua), imunitatea este o stare de rezistență a unui organism la invazia agenților patogeni biotici sau abiotici și a efectelor lor dăunătoare care împiedică dezvoltarea infecției și menține integritatea organismului prin contracararea, neutralizarea și curățarea agenților patogeni.

Sistemul imunitar ne protejează de invadarea microorganismelor patogene și instalarea sau progresia afecțiunilor în general, celor infecțioase și degenerative în special. Imunitatea – supra-numită și „starea de protecție„ împotriva bolilor infecțioase – are atât o componentă mai puțin specifică sau înnăscută, cât și o componentă mai specifică sau adaptativă.

Importanța imunității este de altfel, foarte bine cunoscută pentru noi toți în teorie dar, în practică nu o conștientizăm decât atunci când ne îmbolnăvim sau suntem predispuși anumitor afecțiuni. Și, da, este adevărat că riscul de a ne îmbolnăvi este chiar mai crescut atunci când avem boli cronice asociate.

Unul dintre pilonii importanți în consolidarea imunității, este protecția organismului la nivelul fiecărei celule, asigurând buna funcționare a acestora. Această protecție o facem prin reducerea inflamației, reducerea stresului oxidativ (neutralizarea efectului radicalilor liberi ce atacă fiecare celulă) și prin stimularea genei SIRT-1, responsabilă de durata vieții celulare.

Pentru că este mai ușor să previi decât să tratezi, este important să apelăm la soluții naturale, special concepute pentru a oferi protecție la nivelul fiecărei celule a organismului nostru.

Astfel, cercetătorii spanioli din cadrul renumitului Institut de cercetare CSIC Spania au descoperit și brevetat tehnologia prin care au reușit concentrarea principiilor active din 45 de kilograme de struguri într-o singură capsulă, obținând resveratrol 100% bioactiv și biodisponibil la nivel celular. La extractul din sâmburi și coajă de struguri au fost asociate extractul integral uscat de rodie și seleniu pentru potențarea acțiunii fiecărui compus într-o formulă patentată, sub denumirea comercială Revidox.

De ce avem nevoie de Revidox?

Pentru că aduce o combinație unică de nutrienți pentru protecția fiecărei celule, reducerea inflamației și stresului oxidativ.

Pentru că are studii clinice care au demonstrat efectul antioxidant (reduce stresul oxidativ cu până la 61.9%), cardioprotector (reduce colesterolul LDL şi trigliceridele cu 20% – 25%), antiinflamator (reducerea markerilor pro-inflamatori și tumorali/risc aterogen cu 9% – 26%), fără efecte secundare sau interacțiuni medicamentoase.

Studiile clinice demonstrează că asocierea Revidox la tratamentul afecțiunilor neurodegenerative și cardiovasculare îmbunătățește statusul celular și susține imunitatea organismului, totodată încetinind procesul de îmbătrânire celulară prin protecția ADN-ului împotriva mutațiilor genetice provocate de efectele nocive ale radicalilor liberi.

Și nu în ultimul rând, pentru că este ușor de administrat (1 capsulă pe zi, dimineața la micul dejun, pe minim 1 an dar de preferat pe parcursul întregii vieți).

 Cine poate beneficia de Revidox?

Persoanele cu predispoziție/risc la îmbolnăvire (imunitate scăzută), cele cu program de muncă prelungit și supuse stresului, persoanele care suferă de oboseală cronică, care prezintă stări de nervozitate/irascibilitate, persoanele cu boli cronice și aparținătorii acestora, persoanele cu profil lipidic precar – colesterol LDL crescut, risc de obezitate, diabet, etc.

Revidox, compoziție

Compoziție per capsulă: STILVID extras integral din semințe de strugure 133 mg din care,  8 mg resveratrol bioactiv, 0,67 mg antocianozide, 14,63 mg procianidine, 0,4 mg flavonoide, 1,3 mg alte stilbene. Extract uscat din fructe de Rodie 125 mg, punicalagini – acid elagic 8,75 mg, procianidine 3.75 mg. Drojdie de seleniu, dioxid de siliciu și stearat de magneziu.

Prezentare: Cutie de 30 de capsule (2 blistere a câte 15 capsule pe blister).

Aboneaza-te la Newsletter