Știi pe ce criterii îți alegi produsele de protecție solară?

Dona23/03/2020

Medicii ne avertizează că an de an crește numărul cazurilor de cancer de piele și că nu trebuie să ne expunem la soare fără a ne proteja. În farmacii și magazine sunt disponibile o mulțime de produse de protecție solară care acționează ca o barieră împotriva ultravioletelor. Au marcate tot feluri de litere, specificații și mesaje comerciale, însă ne este greu să alegem.

Să vedem de ce avem nevoie de protecție solară și ce anume să verificăm atunci când ne alegem o cremă sau un spray.

Când avem nevoie de protecție solară

Oricând, începând cu luna mai până în toamnă și nu ne protejăm pielea cu haine, mai ales în intervalul 10-17 când suntem în vacanțe și stăm la plajă sau efectuăm activități în aer liber (inclusiv plimbări).

O atenție specială trebuie să o acorde cei din următoarele categorii: copii de orice vârstă, persoane cu ten deschis sau sensibil, păr roșcat sau blond,  persoane cu risc de a dezvolta cancer de piele (istoric familial, au multe alunițe, pete, pistrui sau care sunt în monitorizare dermatologică).

Și pacienții care efectuează anumite tratamente cu substanțe care cresc sensibilitatea la soare/ ultraviolete trebuie să se protejeze; în prospectul medicamentelor sunt publicate mențiuni referitor la acest aspect.

De ce avem nevoie de protecție solară

Protecția solară reduce riscul de cancer de piele, ne protejează pielea de arsuri (produse de expunerea prelungită sau chiar pe durate scurte la soare/ ultraviolete). Ne mai ajută să evităm apariția petelor inestetice și să ne îmbătrânească prematur pielea care se arde și se deshidratează sub razele soarelui.

Ce înseamnă protecția solară

Pe produsele de îngrijire dermato-cosmetică cu factor de protecție solară (SPF) trebuie să există specificația că sunt pentru radiațiile de tip A și B (UVA1, UVA2 și UVB), SPFul minim acceptat fiind 15-20 (menționat pe anumite creme de zi sau pe fondul de ten).

Conform informațiilor transmise pacienților de către comunitatea medicală și autorități, în acest moment nu există studii care să susțină mesajele unor produse că sunt rezistente la apă sau transpirație.

Deci, pentru a ne păstra bariera de protecție toate produsele trebuie reaplicate la interval de 2 ore după expunerea la soare în condiții normale, dar trebuie să le reaplicăm pe piele dacă ne-am udat imediat după ce am ieșit din apă.


Aboneaza-te la Newsletter