dureri de spate fibromialgie

Să nu neglijăm durerile de spate

Dona26/10/2020

Toți avem dureri de spate, indiferent de vârstă. Inclusiv copiii noștri încep să manifeste probleme de spate din cauză că stau în poziții nepotrivite sau se chinuie să care ghiozdanul. Noi, adulții, ne luptăm cu acest disconfort deoarece stăm prea mult pe scaun sau jos și de cele mai multe ori în poziții nepotrivite, depunem efort prea mare, purtăm încâlțăminte înaltă sau nepotrivită, stăm prea mult la volan.

Nu trebuie să neglijăm aceste dureri de spate, deoarece organismul nostru ne indică o problemă.

Dacă intervenim de la primele semne, când nu este vorba de modificări la nivelul articulațiilor, coloanei sau neurologice, atunci putem scăpa mai ușor, doar cu niște modificări la nivelul stilul de viață.

Până la urmă, va fi spre binele nostru pe termen lung să alegem un scaun ergonomic pentru birou sau să ne obișnuim să alternăm perioadele de repaos cu cele de activitate/ mișcare.

Dacă neglijăm și doar alegem să luăm niște medicamente fără a identifica și corecta sursa problemei, atunci vom suferi pe termen mediu și lung.

În acest caz, pe lângă durerea dorsală, mai apar și alte simptome precum amorțeala, dificultăți motrice la deplasare și probleme musculare.

Evident, ar trebui să ne adresăm unui medic. Sunt dureri dorsale cauzate de afecțiuni ale coloanei, ale articulațiilor, ale șoldurilor. Sunt cazuri în care durerile dorsale pot fi simptome ale unor afecțiuni care nu au nicio legătură cu coloana, articulațiile sau mușchii.

De aceea este în regulă să ne tratăm singuri o perioadă cu un analgezic sau antiinflamator la recomandarea farmacistului, dar trebuie să mergem și la un control de specialitate. Medicul este cel care va pune diagnosticul de certitudine în urma unor analize și investigații și va putea recomanda un tratament adecvat și un plan de monitorizare.

Putem reduce durerile de spate, să le reducem intensitatea sau frecvența apariției, dacă avem mai multă grijă la postura noastră și alegem să facem mai multă mișcare.

Cei mai mulți dintre noi nu au încotro și trebuie să stea perioade lungi de timp pe scaun. Dar ne-ar ajuta dacă periodic ne-am ridica și ne-am plimba 10 minute și am face câteva mișcări de încălzire și relaxare a mușchilor și coloanei. Dacă am compensa cu minim 30 de mișcare moderată zilnic sau activități sportive care ne și fac plăcere, dar ne și antrenează corpul (mersul pe bicicletă, plimbare pe jos, înot, fitness, aerobic).

 


Aboneaza-te la Newsletter