prostatita ciroză

Prostatita

Dona06/01/2020

Dacă femeile au diferite problema specifice sistemului genito-urinar, bărbații se confruntă cu diferite afecțiuni ale prostatei. Prostatita este una dintre afecte probleme medicale reprezentând inflamarea acestei glande (prostatei), care poate afecta bărbații indiferent de vârstă, dar are o prevalență mai ridicată în intervalul 30-50 de ani.

Este o afecțiune dureroasă care se poate complica și croniciza în timp. Prostatita acută este cauzată întotdeauna de o infecție, apare brusc, cu simptome severe care evoluează rapid și este dureroasă, necesitând tratament imediat. Prostatita cronică este cea mai larg răspândită, fiind o boală insidioasă, cu simptome care se dezvoltă încet și mai silențios, care vin și pleacă pe parcursul unei perioade de câteva luni. Nefiind de cauză infecțioasă, nu este la fel de imperioasă, deoarece durerea nu este puternică, precum în cazul prostatitei acute. În consecință, pacienții tind să ignore simptomele, deci diagnosticul este pus mai târziu sau debutul tratamentul este și el întârziat.

Cum se manifestă prostatita

Să vedem cum se manifestă distinct cele două boli.

Prostatita acută creează o senzație generală de stare de rău, cu dureri și posibil și febră (este o infecție acută). Apare senzația imperioasă de urinare, frecventă (mai ales noaptea – nicturie), cu dureri în timpul micțiunii și întreruperi ale micțiunii, uneori chiar și cu sânge în urină. Durerea poate varia ca intensitate depinzând și de nivelul de toleranță la durere al fiecărui pacient; durerea apare nu doar în abdomenul inferior, ci și în zona ano-genitală și radiază chiar în zona șalelor (sacral-lombar). Din cauza presiunii în zona abdomenului inferior, defecația poate fi dureroasă, nu numai micțiunea. Unii pacienți constată că elimină o secreție/ un fluid mai gros.

Pe lângă simptomele de mai sus, manifestate timp de minim 3 luni, în cazul prostatitei cronice, mai apar și: disfuncția erectilă, durerea la ejaculare, durere la nivelul pelvisului după actul sexual, mărirea în volum a prostatei sau o prostată mai tare constatate în urma tușeului rectal.

Ca în cazul oricărei afecțiuni a prostatei, prostatita afectează calitatea vieții pacientului și chiar viața de cuplu. De aceea, este important să vă adresați medicului urolog care să pună diagnosticul și să vă prescrie tratamentul corect. Mai mult, după încheierea tratamentului, este important să mergeți la consultațiile de monitorizare ca să constatați că tratamentul dă rezultate și, în final, sunteți pe deplin vindecat.

Tratamentul prostatitei

În funcție de tipul afecțiunii, medicul va stabili și tratamentul. În cazul prostatitei acute, fiind vorba de o infecție, este normal ca să fie prescrise antibiotice care vor fi administrate pe o perioadă cuprinsă între 14 și 28 de zile, plus medicamente care să ușureze simptomele – antitermice pentru febră, analgezice pentru durere.

În cazul prostatitei cronice, va fi nevoie de ținerea sub control a simptomelor și schimbări ale stilului de viață pentru a crește calitatea vieții pacientului. Tratamentul medicamentos va fi deosebit de important, dar acesta nu va fi eficient decât dacă pacientul respectă 100% recomandările medicului. Pe lângă analgezice se administrează și medicamente pentru a rezolva problemele de micțiune și care să relaxeze musculatura de la nivelul prostatei. Uneori, medicul poate recomanda chiar și un antibiotic.

Anumite manevre pot fi necesare (de exemplu introducerea unui cateter, drenarea unui abces existent constatat în urma investigațiilor la prostatita acută).

Vindecarea va fi un proces anevoios, mai ales în cazul afecțiunii cronice, recurența fiind una dintre complicațiile des întâlnite.

Cum putem preveni prostatita

Deoarece prostatita are anumiți factori de risc, controlul acestora va contribui nu doar la ușurarea simptomatologiei și la vindecarea, ci și la prevenirea apariției bolii în anumite cazuri.

Din cauza poziționării, prostata este susceptibilă la infecții cu germeni provenind din tractul urinar superio și inferior. În cazul unei infecții urinare, dacă nu este tratată la timp sau dacă nu este vindecată complet, germenii pot ajunge și la prostată și cauza inflamația în cazul prostatitei acute. Alți factori de risc sunt:

  • Anumite manevre medicale urologice (cateter, efectuarea unei biopsii)
  • Infecții urinare recurente
  • Boli cu transmitere sexuală, HIV/ SIDA
  • Probleme de funcționare sau biologice ale tractului urinar
  • Practicarea sexului anal
  • Leziuni sau traumatisme ale pelvisului.

În cazul prostatitei cronice factorii de risc sunt: vârsta, istoric de prostatită, afecțiuni gastroenterologice precum sindromul de colon iritabil sau abuzul sexual.


Aboneaza-te la Newsletter