
Pneumonia
Dona06/09/2022Ce este pneumonia?
Pneumonia este o infecţie ce îşi face apariţia la nivelul plămânilor, adică la nivelul alveolelor pulmonare şi a țesutului adiacent, având capacitatea de a afecta ambii plămâni sau doar unul. Din cauza inflamației, alveolele pulmonare se umplu cu puroi sau lichid, fapt ce îngreunează capacitatea respiratorie a persoanei afectate.
Pneumonia poate fi provocată de mai mulți factori, bacterieni (fiind cea mai des întâlnită formă de pneumonie), fungici sau de virusuri. Pneumonia afectează toate categoriile de vârstă, cu preponderență copiii şi persoanele vârstnice.
Cauzele apariţiei pneumoniei
Pneumonia poate fi declanșată în funcţie de tipul de microorganism care provoacă boala, acestea fiind:
· Pneumonie declanșată de o bacterie – acest tip de pneumonie este cea mai răspândită, fiind provocată de bacteria Streptococcus pneumoniae. Pneumonia bacteriană poate să își facă apariţia pe cont propriu sau din cauza unei răceli sau gripe şi are capacitatea de a afecta doar o parte a plămânului. De asemenea pneumonia poate fi provocată şi de alte microorganisme asemănătoare bacteriilor, precum Mycoplasma pneumoniae (acest tip de pneumonie produce simptome mai uşoare decât alte tipuri de pneumonie);
· Pneumonia fungică – își face apariţia cu preponderenta la persoanele cu un sistem imunitar slăbit sau cu probleme cronice de sănătate. Fungii ce provoacă acest tip de pneumonie pot fi regăsiți în sol sau în materiile fecale ale pasărilor.
· Pneumonie provocată de virusuri – aceleași virusuri ce provoacă răcelile ori gripa, pot de asemenea cauza pneumonia, virusurile fiind cea mai frecventă cauza a pneumoniei la copiii cu vârstă de până în 5 ani. De obicei, acest tip de pneumonie capătă o formă uşoară, dar în anumite situații poate deveni o afecţiune foarte gravă.
· Pneumonia nozocomială – denumită şi pneumonia de spital este o formă foarte gravă de pneumonie din cauza faptului că bacteriile ce o cauzează sunt rezistente la antibiotice, iar persoanele afectate au deja un sistem imunitar slăbit. În general persoanele legate la aparatele de respiraţie sunt cele mai susceptibile în a dezvolta acest tip de pneumonie.
Factorii de risc ai pneumoniei
Anumite categorii de persoane sunt mai predispuse la pneumonie, acestea fiind:
· Copii cu vârsta de până la 2 ani;
· Persoanele cu vârstă de peste 65 de ani;
· Persoanele ce au suferit un AVC (accident vascular cerebral);
· Persoanele imobilizate la pat;
· Persoanele cu dificultăţi de înghiţire;
· Persoanele cu un sistem imunitar precar;
· Fumătorii;
· Persoanele ce consumă în exces alcool;
· Consumatorii de substanțe interzise;
· Persoanele care au boli cronice (diabet, astm, chistica sau boli cardiovasculare);
· Persoanele cu HIV/SIDA;
· Persoanele care au suferit un transplant de organe.
Simptomele pneumoniei
Simptomele provocate de pneumonie sunt variate, de la uşoare până la simptome ce pot pune în pericol viaţa persoanei afectate. Cele mai frecvente simptome ale pneumoniei sunt:
· Tuse productivă – tuse ce produce mucus sau flegmă;
· Febra;
· Transpiraţie;
· Frisoane;
· Dispnee;
· Dureri în piept.
În funcţie de cauza şi severitatea infecţiei, precum şi vârsta şi stării de sănătate a persoanei ce suferă de pneumonie, simptomele pneumoniei pot varia.
În funcţie de cauza pneumoniei, simptomele pot fi:
· Pneumonie virală – acest tip de pneumonie cauzată de virusuri, poate începe cu simptome asemănătoare gripei, unde febra își poate face apariţia la 12-36 de ore de la instalarea bolii;
· Pneumonia bacteriană – acest tip de pneumonie poate provoca o febră de peste 40° Celsius, fiind de asemenea asociată cu buze şi unghii albastre, stări de confuzie şi transpiraţie abundentă.
În funcţie de vârstă, simptomele pneumoniei pot fi:
· Copiii cu vârstă de până în 5 ani au o respiraţie rapidă;
· Sugarii sunt lipsiţi de energie sau pot avea dificultăţi în timpul meselor, de asemenea aceştia pot vomita;
· Persoanele de peste 65 de ani pot avea o temperatură a corpului mai mică decât cea normală.
Alte semne şi simptome ale pneumoniei:
· Dureri în piept în timpul respiraţiei;
· Dureri în piept când persoana afectată tuşeşte;
· Confuzie – prezenta la persoanele de peste 65 de ani;
· Tuse productivă;
· Febra;
· Transpiraţii;
· Frisoane;
· Greaţă, vărsături şi/sau diaree;
· Dificultate în respiraţie.
Tipuri de pneumonie
Pneumonia este clasificată în mai multe tipuri de categorii, aceste fiind:
1. În funcţie de agentul patogen:
a. Pneumonie bacteriană – este provocată de o bacterie şi este cea mai des întâlnită formă de pneumonie;
b. Pneumonia virală – este cauzată de virusuri, copiii şi persoanele în vârstă fiind cele mai afectate.
c. Pneumonia cauza de microorganisme – este o formă mai uşoară de pneumonie, nefiind nici virusuri şi nici bacterii. Aceasta afectează copiii şi adulții tineri.
d. Pneumonia fungică – este provocată de anumiți fungi din sol sau din fecalele pasărilor ce sunt inhalate de către persoana afectată în cantităţi mari şi afectează în special bolnavii cu boli cronice sau cu un sistem imunitar precar.
2. În funcţie de locul transmiterii bolii:
a. Pneumonia nozocomială – acest tip de pneumonie bacteriană este preluată de către persoana afectată în cadrul spitalului;
b. Pneumonia luată din comunitate – este cauzată de bacterii, virusuri sau fungi şi poate surveni în urma unei răceli sau gripe.
3. După modul în care s-a luat infecţia:
a. Pneumonie de aspiraţie – acest tip de pneumonie se instalează după ce persoana afectată a inhalat bacteria în plămâni din alimente, băuturi sau saliva.
b. Pneumonia asociată cu ventilaţia pulmonară – acest tip de pneumonie este declanșată de faptul că persoana afectată este conectată la aparatele de respiraţie artificială şi având totodată un sistem imunitar slăbit.
4. În funcţie de momentul apariţiei:
a. Primară – afecţiunea nu poate fi pusă în relaţie cu o altă boala;
b. Secundară – pneumonia în acest caz apare în contextul altei boli, mai concis o complicaţie a acesteia.
Pneumonia la copii
Copiii pot face pneumonie la orice vârstă, dar această condiţie medicală este mult mai des întâlnită la bebeluşi şi la copiii mai mici de 5 ani. Simptomele pneumoniei variază mult în funcţie de vârsta copilului şi de cauza infecţiei. În cazul unei pneumonii bacteriene, simptomele apar destul de rapid, unde boala debutează brusc cu o febră mare şi o respiraţie rapidă.
În schimb, o pneumonie cauzată de virusuri la copii va avea simptome care apar treptat şi va fi mai puţin severă, unde respiraţia şuierătoare este mai frecventă.
Simptomele pneumoniei la nou-născuţi (până în 1 lună) sunt:
· Respiraţie greoaie – caracterizată prin balansarea capului în sus şi jos la fiecare respiraţie;
· Respiraţie rapidă;
· Apnee;
· Nu se hrăneşte corect;
· Nu udă scutece timp de 12 ore sau mai mult;
· Febră sau fluctuaţii de temperatură ce urcă şi coboară mult;
· Iritabilitate;
· Odihna nu este corespunzătoare;
· Pielea capătă o nuanţă albastră în interiorul buzelor sau sub limbă.
Alături de simptomele enumerate anterior, bebeluşii mai mari de o lună ar putea prezenta următoarele simptome:
· Interval scurt între tuse;
· Dificultăţi de respiraţie;
· Ar putea scoate sunete „şuierătoare”;
· Respira tare.
Pe lângă simptomele de mai sus, copiii mai mari cu pneumonie pot prezenta:
· Durere de burtă;
· Durere în piept;
· Voma după tuse;
· Refuz în a se hrăni;
· Refuz în a se hidrata.
Anumite tipuri de pneumonie pot fi prevenite cu ajutorul vaccinului, copiii beneficiind gratuit de vaccinul împotriva Haemophilus influenzae şi tusei convulsive începând cu vârstă de 2 luni. De asemenea, este recomandat vaccinul antigripal copiilor cu vârstă între 6 luni şi 19 ani, în special acelor copii cu boli cronice.
Pneumonia la adulţi
În cazul adulţilor, în majoritatea cazurilor, pneumonia în fazele incipiente prezintă simptome uşoare ce pot fi confundate cu cele ale gripei sau răcelii. Simptomele pot apărea brusc, în decurs de 24 – 48 de ore sau se pot dezvolta mai lent, pe parcursul a câtorva zile.
Simptomele prezentate de adulţi sunt asemănătoare cu cele prezente la copii. În funcţie de vârstă şi starea generală de sănătate simptomele pot varia la adulţi. Dacă adultul afectat de pneumonie suferă deja de o altă afecţiune, pneumonia are o şansă sporită de a se agrava. De asemenea persoanele trecute de vârstă de 65 de ani ce suferă de pneumonie pot avea semne de confuzie şi delir.
Adulții pot preveni pneumonia prin efectuarea vaccinului antigripal şi a pneumococului. De asemenea, excluderea unui factor de risc precum fumatul sau consumul excesiv de alcool poate ajuta la evitarea infectării. Menținerea unei igiene corespunzătoare poate fi de folos în a evita îmbolnăvirea.
Tratament pentru pneumonie
Locul de tratament al persoanei bolnave este ales în funcţie de severitatea pneumoniei, vârstă, statusul sistemului imunitar, afecţiunile asociate, complicații şi altele, acesta putând fi la domiciliu pentru o formă uşoară, la spital pentru o formă moderată şi la terapie intensivă pentru forma severă a pneumoniei.
Tratamentul la domiciliu se efectuează pe cale orală, în majoritatea cazurilor cu un singur antibiotic şi pe o durată de 7 – 14 zile.
În cadrul unui spital, tratamentul împotriva pneumoniei este injectabil în primele zile, după aceea pe cale orală şi include asocierea a doua antibiotice pe o durată de 10 – 21 de zile.
La terapie intensivă, tratamentul este efectuat cu o medicație injectabilă şi o asociere de cel puţin două sau trei antibiotice pe o perioadă mai lungă de timp.
Ca şi tratament adjuvant, este recomandată menținerea unui nivel bun al hidratării, folosirea antitusivelor şi conectarea la ventilaţia asistată dacă este cazul.
Când trebuie să mergi la medic
Vizita de urgenţă la medic este necesară atunci când persoana afectată are:
· Dificultăţi de respiraţie;
· Expectorează sânge;
· Pielea capătă culoarea albastră în anumite părţi ale corpului (buze, unghii);
· Frisoane şi stări de leşin;
· Urinează mai puţin sau mai mult decât de obicei.
Prevenţie
Vaccinarea cu vaccinul antigripal şi vaccinul antipneumococic au un rol major în prevenirea pneumoniilor cauzate de virusul gripal şi bacteria pneumococ, în special în cazul persoanelor vârstnice cu afecţiuni pulmonare preexistente sau alte boli asociate.
Spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun, limitarea contactului cu persoanele afectate de pneumonie, purtarea unei măşti faciale sau acoperirea nasului şi a gurii în timpul strănutului şi al tusei, pentru evitarea răspândirii secreţiilor în aer, reprezintă nişte măsuri de limitare a răspândirii infecţiei.
Surse:
1. https://www.nhs.uk/conditions/pneumonia/
2. https://www.cdc.gov/pneumonia/index.html
3. https://msmps.gov.md/wp-content/uploads/2021/02/PCN-3-Pneumonia-comunitara-la-adult.pdf
4. https://www.nhlbi.nih.gov/health/pneumonia
5. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/pneumonia/symptoms-causes/syc-20354204
6. https://www.healthline.com/health/pneumonia
7. https://www.lung.org/lung-health-diseases/lung-disease-lookup/pneumonia/symptoms-and-diagnosis
8. https://www.medicinenet.com/pneumonia_facts/article.htm
9. https://www.webmd.com/lung/understanding-pneumonia-basics