Peptidele

Dona10/12/2023

O rutină corectă de îngrijire a tenului îi menține sănătatea și strălucirea pe termen lung. Aceasta are rolul de a-i furniza nutrienții necesari și de a-i oferi protecție împotriva factorilor agresivi din mediu.

Primul pas în crearea ritualului de îngrijire este să alegem produsele potrivite tipului de ten și nevoilor acestuia. Cu siguranță ai auzit despre cosmeticele cu peptide și efectele lor antiaging. Să vedem ce beneficii pot avea produsele cu peptide asupra tenului.

 

Ce sunt peptidele

În primul rând, este important de menționat faptul că peptidele există în piele și că organismul le produce în mod natural. Peptidele sunt molecule de proteine alcătuite din aminoacizi, care formează procesele interne și care au rol în organizarea acestora. Astfel, celulele „evaluează” starea generală a epidermei, trimițând apoi comenzile necesare.

Probabil că cei mai mulți oameni au auzit deja de colagen sau de acid hialuronic, dar mai puțini cunosc efectele formulelor cosmetice care includ peptide. Sunt elemente adăugate destul de recent în compoziția cremelor, iar majoritatea specialiștilor consideră că ar fi ideal că aceste creme să facă parte din procesul de îngrijire de zi cu zi a pielii.

Peptidele sunt lanțuri de aminoacizi care formează anumite proteine. Proteinele fac parte din toate țesuturile din organism, fie că vorbim despre piele, fie că vorbim despre organe. Dintre toate tipurile de proteine, colagenul este în mod deosebit important pentru piele, până la 80% din pielea ta este alcătuită din colagen.

Colagenul este cel care menține pielea ferma și tânără, însă vestea proasta este că, pe măsură ce înaintam în vârstă, producția de colagen scade considerabil. Însă folosirea peptidelor ar putea stimula producția de colagen, astfel încât să nu existe un declin odată cu trecerea anilor.

Aminoacizii sunt moleculele care rezultă din descompunerea proteinelor și sunt considerate „cărămizile organismului”. Alăturarea acestor molecule formează lanțurile de peptide, iar legăturile peptidice formează diferite tipuri de proteine. Acestea din urmă sunt utilizate de organism pentru formarea diverselor țesuturi, cum ar fi cartilaje, mușchi, piele, oase.

În ceea ce privește pielea, peptidele sunt folosite pentru producția de colagen. Deși această proteină este sintetizată în mod natural de către organism, cantitatea produsă scade odată cu înaintarea în vârstă. Acest lucru este responsabil de apariția ridurilor.

Colagenul din produsele de îngrijire pentru piele nu poate penetra țesutul cutanat, din cauza dimensiunii sale mari. Însă pentru că peptidele au dimensiuni mici, pielea le absoarbe eficient, iar apoi le utilizează pentru formarea colagenului.

Unele persoane preferă să utilizeze, de asemenea, suplimente alimentare cu peptide de colagen (sau colagen hidrolizat). Rolul lor este de a stimula producția acestei proteine în organism, atât la nivelul pielii, cât și al articulațiilor. Totuși, acestea nu înlocuiesc un stil de viață sănătos.

 

Tipuri de peptide

Au fost identificate mai multe tipuri de peptide. Poate să fie vorba despre cele hormonale, dar și despre bioreglatori care favorizează procese biochimice, ca de exemplu apărarea imuna a organismului sau pofta de mâncare. De asemenea, există și neuropeptide cu rol în controlarea și reglarea proceselor fiziologice, așa cum sunt endorfinele care ajută la reducerea durerii sau la reglarea stărilor emoționale. Neuropeptidele au și rol în reglarea somnului, a memoriei sau a dorinței de a mânca.

În 2008, Gorouhi și Maibach au clasificat peptidele în patru categorii:

– peptide semnal;

– peptide inhibitoare de enzime;

– peptide inhibitoare de neurotransmitatori;

– peptide purtător.

În cosmetice, cel mai adesea sunt folosite peptidele semnal.

 

 

 

Beneficiile peptidelor pentru piele

Chiar dacă înaintăm în vârstă, aportul mai mare de colagen ajută pielea să se mențină sănătoasă pentru o vreme mai îndelungată. Pe de altă parte, peptidele au efect antiinflamator, fiind extrem de utile în cazul expunerii excesive la radiații ultraviolete. O altă calitate a peptidelor este aceea de a accelera vindecarea leziunilor cutanate, favorizând procesul de regenerare a pielii.

Rolul peptidelor este foarte asemănător cu al unor hormoni. Au o abilitate crescută de a interacționa cu celulele targetate dar au și capacitate de a stopa anumite reacții enzimatice în piele.

În cosmetice, peptidele sunt prezentate ca având rol antioxidant, antibacterian, de protecție UV, regenerare celulară sau antirid.

Odată cu înaintarea în vârstă, componente esențiale ale dermei că acidul hialuronic, colagenul, elastina încep să se degradeze ceea ce dă naștere la o piele mai subțire, riduri și cu o structură slăbită. În unele cercetări, peptidele arată că sunt capabile să refacă pielea în urma acestor degradări.

În urma unor studii, peptidele de semnal folosite ca ingrediente cosmetice, au redus adâncimea ridurilor și a liniilor fine, au mărit fermitatea și rezistența pielii și au avut efect de înălbire asupra pielii cu hiperpigmentare.

Acestea măresc neocolageneza adică stimulează fibroblastele și depozitarea colagenului în piele. Un lucru foarte important pe care îl fac pentru pielea matură este că ajută la îmbunătățirea legăturii dintre celule ceea ce duce la o fermitate mai mare a pielii.

Takeoka, un cercetător, a identificat 71 de peptide folosite că ingrediente bioactive în cosmetice.

Ca ingrediente cosmetice, peptidele pot fi obținute fie prin degradarea proteinelor fie prin sinteză din aminoacizi. Indiferent de metoda de obținere, produsul final este supus unor procese chimice sau biochimice. Prin urmare nu există peptide organice.

Atunci când peptidele sunt obținute prin degradarea proteinelor, rezultatul constă în proteine hidrolizate în loc de peptide. Acest tip de proteine hidrolizate se găsesc în special în suplimente.

Sinteza din aminoacizi se face cu ajutorul unor enzime care acționează direct asupra legăturilor dintre aminoacizi.

Când vine vorba de peptidele pe care le întâlnim în produsele cosmetice, cele mai multe dintre ele sunt produse prin procese biochimice ce folosesc bioinginerie sau inginerie genetică.

După ce sunt obținute în urma acestor produse ele pot fi supuse mai departe unor procese chimice care să asigure o mai buna penetrare în piele sau să se asigure să peptida targeteaza o anumită tintă la nivelul pielii.

Un astfel de proces este creșterea proprietăților lipofilice ale peptidelor. În mod normal peptidele sunt solubile în apă, dar acest proces le ajută să se îmbine bine și cu moleculele de lipide.

 

Beneficiile peptidelor pentru piele sunt:

– estompează ridurile, prin stimularea producției de colagen, peptidele acoperă ridurile existente și oferă pielii un aspect mai tânăr. Totodată, nivelul mai mare de colagen va împiedica îmbătrânirea prematură a pielii;

– sporesc elasticitatea și fermitatea pielii, aportul mărit de colagen va menține pielea mai fermă și mai elastică, în ciuda trecerii anilor.

– au efecte antiinflamatoare, peptidele pot combate inflamația, mai ales pe cea cauzată de expunerea excesivă a pielii la radiațiile ultraviolete;

– accelerează vindecarea leziunilor cutanate, unele tipuri de peptide au abilitatea de a stimula procesul de regenerare a pielii, grăbind astfel vindecarea unor leziuni.

 

Cum alegi un produs potrivit

Există multe produse cosmetice pentru ten care conțin peptide, cum ar fi măști de față, soluții de curățare (cleanser), loțiuni tonice faciale, seruri faciale și creme hidratante.

Următoarele sfaturi te pot ajuta să beneficiezi la maxim de efectele peptidelor asupra pielii:

– alege o cremă hidratantă sau un ser facial cu peptide, în detrimentul loțiunilor de curățare sau altor produse ce necesită clătire pentru că este necesar un contact prelungit al peptidelor cu pielea, astfel încât să fie absorbite eficient;

 

– alege cu atenție celelalte produse din rutina de îngrijire, peptidele funcționează bine în combinație cu vitamina C, niacinamida, antioxidanți sau acid hialuronic. În schimb, alfa-hidroxi acizii (AHA) reduc eficacitatea peptidelor, deci aceste ingrediente nu trebuie asociate în aceeași rutină de frumusețe;- nu întotdeauna sunt denumite „peptide” pe ambalajul cosmeticelor, ele pot fi regăsite la începutul listei cu ingrediente și sub denumirea de „palmitoyl”;

– nu toate tipurile de peptide sunt benefice pentru piele, alege o marcă de cosmetice de încredere sau cere recomandarea dermatologului privind un produs potrivit . Dacă ai pielea sensibilă sau atopică, optează pentru o formulă dermatocosmetica (disponibilă în farmacii).

Prin urmare, peptidele pot fi utile pentru menținerea sănătății și frumuseții tenului. Totuși, nu uita că și celelalte produse din rutina de îngrijire contează, precum și ordinea în care le aplici.  Dacă te gândești să incluzi produsele de îngrijire pe bază de peptide în rutina ta zilnică, cere sfatul unui dermatolog, el va ști cel mai bine de ce substanțe are nevoie pielea ta pentru a-și menține sănătatea. Mai mult decât atât, este nevoie de o alimentație echilibrată, astfel încât pielea să primească nutrienți și din interior.

 

Reacții adverse pentru peptide

Dacă folosești produse cosmetice care conțin peptide, poți observa unele efecte secundare, precum:

– înroșirea pielii;

– inflamația;

– mâncărimile;

– erupțiile cutanate.

Pentru a evita asemenea situații, testează produsul cosmetic pe o porțiune mică de piele, astfel încât să vezi dacă există reacții alergice. Dacă ai folosit deja un produs pe bază de peptide și ai o reacție alergică, mergi la medicul dermatolog în cel mai scurt timp, acesta iți va recomanda un tratament care să rezolve problema.

În general, însă, peptidele nu cauzează probleme. Introdu peptidele în rutina ta de îngrijire a pielii și rezultatele nu vor întârzia să apară. Bineînțeles, orice produs cosmetic sau supliment alimentar ai folosi pentru menținerea pielii tinere, nu trebuie să uiți de hidratare și alimentație.

Hidratarea este esențială pentru o piele frumoasă și sănătoasă, așa că asigură-te că vei consuma zilnic apă, ceaiuri și supe din belșug. Totodată, și dieta este extrem de importantă, consumă fructe, legume, nuci, semințe și carne slabă și evită prăjelile, zaharurile și alte alimente nesănătoase.

 

Surse naturale de peptide (alimente care CONȚIN peptide)

Pentru a beneficia de efectele benefice ale peptidelor, le poți folosi atât intern, sub formă de supliment alimentar, cât și extern, sub formă de produse cosmetice cu formulă îmbunătățită cu peptide.

Cremele de față, serumurile, precum și măștile de față anti-aging care conți peptide pot fi introduse în rutina zilnică de beauty, dacă iți dorești un ten tânăr pentru cât mai mult timp.

În afară de suplimentele alimentare care conțin peptide, este bine să aveți în vedere și anumite mâncăruri pe care specialiștii le-au identificat ca fiind surse naturale de peptide:

– laptele, este una dintre sursele cele mai bogate în peptide dietetice și ar trebui să facă parte din dieta ta. Bineînțeles, dacă suferi de intoleranță sau sensibilitate la lactoză, e indicat să eviți laptele, întrucât procesul inflamator cauzat de consumul acestuia va anula toate efectele sale benefice;

– ouăle, peptidele care se regăsesc în ouă dețin proprietăți antiinflamatoare și totodată sunt bogate în antioxidanți;

– boabele de soia, peptidele din boabele de soia stimulează producția de colagen din organism, însă totodată au proprietăți antioxidante;

– peștele, în special cel oceanic, este bogat în peptide și proteine. Peptidele din pește combat îmbătrânirea pielii. Pentru un plus de colagen, e indicat să se consume pielea, dar și unele oase de pește (cele micuțe, care pot fi consumate fară să reprezinte vreun pericol);

– carnea de porc/ vită/ pasăre, sursă bogată de peptide bioactive, carnea poate fi consumată atât timp cât este gătită într-un mod cât mai sănătos,la aburi, la cuptor sau prin fierbere.

 

 

 

Bibliografie:

https://www.mdpi.com

https://www.sciencedirect.com/science/article

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov

www.healthline.com/health/copper-peptides


Aboneaza-te la Newsletter