
Să demontăm o parte din miturile despre noul coronavirus
Dona21/04/2020Organizația Mondială a Sănătății (OMS) demontează o parte din miturile care circulă intens în aceste zile despre noul coronavirus.
MITUL nr. 1 – Transmiterea virusului se face în zone cu temperatură și umiditate ridicate
Este greșit, după cum arată și statisticile, acest virus se transmite în orice tip de mediu, de aceea pandemia afectează state din întreaga lume, cu climă mai caldă sau mai rece, indiferent de temperatura sau umiditatea ambiante.
MITUL nr. 2 – Răcirea vremii va distruge virusul
Nu există nicio dovadă în acest sens, după cum nu există nicio dovadă care să susțină că dacă avem o temperatură mai ridicată în casă, virusul va fi distrus (alt mit care circula săptămânile trecute în mediul online).
MITUL nr. 3 – Dacă facem băi fierbinți prevenim îmbolnăvirea
Greșit! Igiena personală este foarte important în această perioadă pentru prevenție, de aceea specialiștii ne recomandă să ne spălăm des cu apă și săpun. Da, și igiena corpului este importantă în general, dar atenție la temperatura apei. Sunt o mulțime de situații în care dușurile și băile cu apă fierbinte (tolerată de organism fără a ne provoca singuri arsuri!) nu sunt indicate (de exemplu la bolnavii cu afecțiuni cardiovasculare, gravidele).
MITUL nr. 4 Noul virus se transmite de la animalul de companie sau prin mușcături de țânțar
Nu există nicio dovadă științifică referitoare la transmiterea prin mușcături de țânțar și cu siguranță nu se transmite nici de către animalele de companie.
MITUL nr. 5 Virusul este distrus de uscătoarele de mâini
Este incorect. Indiferent de temperatura aerului din acele uscătoare, nu ne sterilizează mâinile ca să distrugă noul coronavirus #SARS-CoV2 (numit și #2019nCoV).
MITUL nr. 6 Putem distruge virusul dacă ne stropim cu alcool sau soluții pe bază de clor
Specialiștii ne avertizează că trebuie să folosim substanțele în scopul în care au fost produse. Adică, gelurile dezinfectante pe bază de alcool sau alcoolul sanitar pot fi folosite să ne dezinfectăm mâinile atunci când nu le putem spăla cu apă și săpun. Folosirea unor astfel de substanțe ne poate afecta negativ organismul (ochii, gura, pielea), iar folosirea lor pe haine le poate deteriora. Este în regulă să dezinfectăm cu ele suprafețe precum ușile, podelele, obiecte pe care le-am atins, mese, mobilier (dacă nu există alte precizări privind doar anumite tipuri de substanțe permise).
MITUL nr. 7 – Vaccinuri pneumococice ne pot proteja împotriva infecției cu noul coronavirus
Din păcate, vaccinurile precum cel pneumococic sau Hib nu ne conferă protecție împotriva acestui nou virus. De aceea comunitatea medicală din întreaga lume lucrează intens la testarea și producerea unui vaccin care să ne ajute.
Alte mituri demontate
Nu ne ajută să ne curățăm periodic nasul cu soluții saline, nici să folosim ulei de oregano sau să mâncăm usturoi.
SARS-Cov2 sau #2019-CoV este un virus care se transmite de la o persoană infectată asimptomatică sau care are simptomele bolii numite #COVID-19, prin picături de salivă. De aceea, ni se spune
- să nu strănutăm sau tușim decât în batistă de unică folosință pe care o aruncăm imediat sau în cot
- nu ne atingem mucoasele (nazală, bucală) și apoi atingem obiecte și nici invers – nu ne atingem cu mâinile nespălate ochii, gura, nasul
- ne spălăm frecvent mâinile cu apă caldă și săpun, minim 20 de secunde,
- respectăm regulile de distanțare socială
- și ne informăm doar din surse oficiale.