Importanța vârstei în conceperea unui copil
Dona20/06/2023Uneori, chiar dacă își doresc să devină mame mai devreme, multe femei așteaptă ca acest lucru să decurgă în mod firesc: să se căsătorească, să beneficieze de o locuintă, de un serviciu și abia apoi încearcă să rămână însărcinate. Emoțional multe persoane de sex feminin nu sunt pregătite pentru responsabilitate, angajament și schimbarea stilulului de viată implicat de prezenta în familie a unui copil.
Din acest motiv, alături de obiectivele care presupun construirea unei cariere, stabilitate financiară, dar și alte scopuri personale, vârsta la care decid să rămână însărcinate, crește simțitor. În ultimii 15 ani, s-a dublat numărul femeilor care au devenit mame între vârstele 30-39 de ani, iar procentul celor care au obținut o sarcină dupa 40 de ani au crescut cu 50%. Chiar dacă, în prezent, căsătoria nu mai are aceeași importantă, totuși, a avea o familie, este o condiție de bază pentru reprezentantele sexului frumos care doresc să procreeze. Mulți dintre medici incurajează obținerea unei sarcini la orice vârstă: aceasta poate fi dusă la termen oricând, înainte de menopauză.
Indiferent de vârstă, nu este simplu pentru o femeie să dea naștere unui copil. Totuși, care este vârsta potrivită pentru a avea un copil? Pentru specialiștii în domeniul fertilității acesta este un subiect de polemică.
Unii specialiști consideră că femeile care au devenit mame in jurul vârstei de 50 de ani sunt părinți la fel de buni și pregătiți psihologic ca și mamele de 30 sau 40 de ani. Alții afirmă că amânarea maternității nu doar că reduce posibilitățile unor persoane de sex feminin de a rămâne însărcinate, dar acest lucru poate avea consecințe negative asupra nivelului de fertilitate ale fiicelor lor.
Cercetatorii încearcă să ofere răspunsuri la mai multe întrebări: care este cea mai bună vârstă la care o femeie ar trebui să dea naștere unui copil, cum influentează starea fizică, generală, disponibilitatea emoțională a unei persoane de sex feminin care ar dori să devină mamă, cum poate afecta sarcina, sănătatea unei femei și sănătatea copilului său? Vârsta ideală, din punct de vedere fizic, de a concepe un copil ar fi sub 30 de ani. Momentul de vârf al fertilității este intre 20-25 de ani și începe să scadă spre 30 de ani, afirmă specialiștii. În general, la această vârstă, femeile sunt sănătoase, nu suferă de boli cronice și au un nivel ridicat de energie.
Motive pentru care cuplurile amână conceperea unui copil
În societatea modernă, tot mai multe femei aleg să aștepte până dupa 35 ani pentru a-și întemeia o familie.
Există mai mulți factori care contribuie la această tendință:
– metodele de contracepție sunt la îndemână;
– un numar tot mai mare de femei lucrează și sunt preocupate de carieră;
– femeile se marită la o vârstă mai înaintată;
– rata de divorț este mare;
– cuplurile amână să aibă copii până iși asigură o stabilitate financiară;
– multe femei nu cunosc faptul că fertilitatea lor va începe să scadă în jurul vârstei de 30 ani.
Vârsta înaintată și riscurile pentru fertilitate
„Ceasul biologic” este un fapt de viată, iar odata cu avansarea în vârstă anumite riscuri merită să fie explicate, astfel încât femeia să poată lua o decizie informată privind planificarea unei sarcini.
Perioada de vârstă în care o femeie are șansele cele mai mari de reproducere este cuprinsă între sfârșitul adolescenței și sfârșitul decadei a doua de viată. Începând cu vârsta de 30 de ani, fertilitatea femeii (capacitatea de a rămane însărcinată) începe să scadă. Această scădere devine și mai rapidă odata cu vârsta de 35 de ani. Începând cu vârsta de 45 de ani, fertilitatea scade atât de mult încât în cazul majorității femeilor este puțin probabil ca acestea să rămână însărcinate în mod natural.
Fiecare femeie ar trebui să se gândească dacă iși dorește să aibă copii și, dacă da, când anume. Dacă ți-ai propus să ai copii într-o buna zi, planificarea sarcinii poate fi o simplă declarație de tipul „Aș dori să termin facultatea, să mă angajez și să am mai mulți bani economisiți înainte de a avea copii” sau „Mi-ar plăcea să am copii până la vârsta de 30 de ani când șansa de a avea o sarcină sănătoasă este cea mai bună.” Discuția cu ginecologul tău te poate ajuta să planifici viața ta reproductivă. Urmatorul pas este să pui în aplicare acest plan.
Vârsta și rezerva ovariană finită
Rezerva ovariană se referă la potențialul fertil al femeii în absența oricăror altor probleme la nivelul aparatului reproductiv. Pe măsura înaintării în vârstă, fertilitatea femeii scade, dar acest declin nu are cu nimic de-a face cu îmbătrânirea organismului. Scăderea fertilității depinde, în principal, de vârsta femeii, de numarul ovulelor rămase la nivelul ovarelor și de cât de bine răspund ovarele la acțiunea hormonilor.
Rezerva ovariană reprezintă numărul de ovule pe care le are femeia la un moment dat la nivelul ambelor ovare. Rezerva ovariană scade pe măsura înaintării în vârsta.
Numarul de ovule din ovare este finit, femeia se naște cu un numar limitat de ovule, astfel încat ea are la naștere toate ovulele pe care le va avea în ovare de-a lungul vieții, spre deosebire de bărbat care va continua să producă spermatozoizi întreaga viată. Rezerva ovariană este maximă, aproximativ 7- 8 milioane de ovule, la 20 de săptămâni de sarcină, iar din acel moment, se va produce o distrugere rapidă a ovulelor în ovare, astfel încat fetița se naște cu doar 2 milioane de ovule, urmând ca la pubertate să mai existe doar 500.000 ovule la nivelul ambelor ovare, respectiv doar 25.000 în jurul vârstei de 37 ani și doar 1000 la 50 de ani, vârsta aproximativă la care se instalează menopauza.
În timpul perioadei fertile, doar 400 de ovule se vor matura (1 ovul pe luna timp de 30-40 ani) și vor fi eliberate din ovar, proces care se numește ovulație, restul ovulelor fiind consumate prin intermediul atreziei. Atrezia (distrugerea ovulelor) este un proces biologic degenerativ care apare indiferent daca femeia rămâne însărcinată, are cicluri menstruale normale, folosește contracepția sau face tratament pentru infertilitate. Fumatul este un factor care poate să accelereze atrezia ovulelor și poate determina apariția menopauzei precoce (< 40 ani).
Pe masură ce numărul de ovule scade, se reduce și calitatea acestora, caracterizată printr-o scădere a fertilizarii acestor ovule de către spermatozoizi, dezvoltării ulterioare a embrionului și implantaâării embrionului. În plus, afectarea calității ovulelor indusă de vârsta înaintată a mamei determină creșterea riscului de apariție a anomaliilor cromozomiale la făt. De exemplu, riscul de sindrom Down (trisomia 21) se mărește exponențial după vârsta de 35 ani.
Vârsta și probabilitatea de a rămâne însărcinată
În fiecare lună, în medie, o femeie are doar 15 – 20% șanse de concepție (de a obține o sarcină).
Șansa de a rămâne gravidă scade pe masură înaintării în vârstă, astfel:
– femeia cu vârsta intre 20-24 ani are 86% șanse de a obține o sarcină după 1 an de rapoarte sexuale neprotejate regulate;
– femeia cu vârsta între 25-29 ani are 78% șanse de a obține o sarcină după 1 an de rapoarte sexuale neprotejate regulate;
– femeia cu vârsta între 30-34 ani are 63% șanse de a obține o sarcină după 1 an de rapoarte sexuale neprotejate regulate;
– femeia cu vârsta între 35-39 ani are 52% șanse de a obține o sarcină dupa 1 an de rapoarte sexuale neprotejate regulate.
Infertilitatea este diagnosticată atunci când sarcina nu apare dupa un an, timp ân care au avut loc raporturi sexuale neprotejate. În acest caz este nevoie de o evaluare a cuplului pentru infertilitate. Totuși, dacă femeia are peste 35 ani ar trebui să înceapă evaluarea pentru infertilitate după doar 6 luni de raporturi sexuale neprotejate, astfel încât să nu se întârzie tratamentul la această categorie de vârstă. De asemenea, dacă femeia are cicluri foarte neregulate (sugerând absența ovulației) sau ea sau partenerul ei au o cauză cunoscută de infertilitate (de exemplu ovare polichistice, respectiv vasectomie), nu trebuie să aștepte pentru a începe investigațiile.
Grupul de Practică Clinică al Colegiului American de Obstetrică și Ginecologie și Societatea Americană de Medicină Reproductivă recomandă testarea rezervei ovariene la femei în urmatoarele situații:
– femei cu vârsta mai mare de 35 de ani care nu au rămas însărcinate după 6 luni de încercări;
– femei supraviețuitoare după un cancer ovarian.
Colegiul American de Obstetrică și Ginecologie recomandă cu precauție trei teste ca fiind „cele mai potrivite” instrumente de screening pentru a evalua rezerva ovariană, subliniind că un „rezultat slab” nu ar trebui să restricționeze accesul femeilor la tratamentul pentru infertilitate:
– FSH (hormonul de stimulare foliculară) și estradiol, măsoară concentrația serică bazală de FSH și estradiol în timpul ciclului menstrual.
Nivelurile hormonale crescute sunt asociate cu scăderea rezervei ovariene și un răspuns scăzut la stimularea ovariană.
Cu toate acestea, testul nu este predictiv pentru incapacitatea de a obține o sarcină.
– AMH (hormon antimullerian), acest hormon scade odată cu înaintarea în vârstă, pe măsură ce numărul de foliculi ovarieni se reduce și semnalează epuizarea ovulelor. Foliculii ovarieni sunt cavități umplute cu lichid care conțin ovulele imature, localizate chiar sub suprafața ovarului. AMH este produs în celulele foliculilor de creștere (foliculi antrali) sub acțiunea hormonului FSH.
AMH este un test de screening util la femeile cu risc crescut de scădere a rezervei ovariene și la femeile la care se va efectua FIV (fertilizare in vitro), însa are beneficii limitate la femeile la care nu s-a diagnosticat infertilitatea.
Deoarece nu există dovezi medicale solide în acest sens, nu se recomandă utilizarea de rutină a AMH pentru consilierea privind planificarea sarcinii la femeile care nu au încercat să rămână gravide sau care au obținut în trecut o sarcină fără terapie. Screening-ul aleatoriu al nivelurilor de AMH la femeile care nu au fost diagnosticate cu infertilitate și au mai putin de 35 de ani poate cauza o alarmare inutilă. Prin urmare, medicii ginecologi au o responsabilitate față de pacientele lor pentru a le explica limitarile testului AMH. Deși unele femei ar putea decide să ia in calcul congelarea ovulelor (crioconservarea ovulelor), doar un nivel scăzut de AMH nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru a avea o familie pe căi naturale sau pentru excluderea femeii de la tratamentul FIV.
Numarul de foliculi antrali (AFC) , constă în numararea ecografică post menstruala de către medicul ginecolog a foliculilor cu dimensiunea de 3-10 mm din ovar. Un numar scazut semnifică o rezervă ovariană scăzută.
Influența vârstei mamei
Vârsta nu este doar un numar, cu atât mai mult cu cât vorbim despre fertilitate, în special în cazul femeilor. Șansele de a rămâne însărcinate în mod natural încep să se diminueze încă de când ne apropiem de 30 de ani. Astfel că, la 40 de ani, șansele de concepție pot scădea la 5%-10%. La 45 de ani, șansa de a rămâne însărcinată scade la mai puțin de 5%. Bineințeles că pot apărea și excepții. Vorbim despre cazuri în care o femeie de 24 de ani poate avea probleme de fertililitate. Sau despre o femeie care se apropie de menopauză poate avea o sarcină naturală neașteptată.
Cunoașterea impactului pe care vârsta îl are asupra șanselor de concepție este esentială. Mai ales în societatea modernă, în care femeile aleg să aștepte pană dupa 30, chiar 40 de ani, să devină mame. În prezent, cu ajutorul fertilizarii in vitro, femeile au șanse de a deveni mame chiar și la 52 de ani, de exemplu. În acest caz, vorbim despre FIV cu ovocite donate.
Fertilitatea la 20 de ani
Toate sursele de specialitate recomandă vârsta optimă de a obține o sarcină între 20 și 30 de ani. Un cuplu sănătos, cu vârsta sub 30 de ani, are aproximativ 95% șanse de a obține o sarcină după un an de sex neprotejat. Cu excepția cazului în care există o problemă care afectează fertilitatea, cum ar fi endometrioza sau sindromul ovarelor polichistice (PCOS), sarcina la 20 de ani apare cu ușurință.
În plus, riscurile de avort spontan, complicații ale sarcinii și probleme genetice ale fătului sunt scăzute la această vârstă. De aceea, se și recomandă femeilor care intentionează să-și dedice timpul carierei să-și congeleze ovocitele în jurul acestei vârste.
Fertilitatea la 30 de ani
Dupa 30 de ani, fertilitatea începe să scadă cu aproximativ 3% în fiecare an. Dupa 35 de ani, scăderea fertilitații este accelerată. În plus, cresc riscurile de avort spontan, complicații ale sarcinii și anomalii genetice ale fătului. La 37 de ani, numărul ovocitelor este de 2,5% din numărul inițial.
Fertilitatea la 40 de ani
La 40 de ani, șansele de a obține o sarcină sunt de doar 5% în timpul fiecarui ciclu menstrual, comparativ cu 25% pe ciclu la vârsta de 20 de ani. De asemenea, riscurile de sarcină extrauterină sau avort spontan cresc la această categorie de vârstă. La fel și riscurile de naștere prematură, complicații ale sarcinii și malformații congenitale.
De exemplu, riscul de avort spontan la 40 de ani este cu 50% mai mare decât la 20 de ani. Anomaliile cromozomiale, care sunt cea mai frecventa cauză a avorturilor spontane, devin mai frecvente pe masură ce inaintăm în vârstă. Se estimează că jumatate din numarul total al avorturilor spontane sunt cauzate de cromozomi suplimentari sau lipsă.
În plus, comparativ cu gravidele cu vârsta intre 20 și 29 de ani, la 40 de ani, riscul de apariție a diabetului gestational este de 3-6 ori mai mare.
De asemenea, până la vârsta de 40 de ani, riscurile de a da naștere unui copil cu sindrom Down sunt de 1 la 70. Între 40 și 45 de ani, riscul crește la una din 19 nașteri.
În aceste condiții, sarcina după 45 de ani este puțin probabilă pe cale naturală. După această vârstă, soluția pentru a avea un copil o reprezintă tehnicile de reproducere umană asistată.
Influența vârstei tatălui
Riscurile se dublează în cazul în care atât femeile dar și bărbații devin părinți la o vârstă înaintată. În general aceste persoane sunt considerate egoiste, întrucat pun mai presus propriile nevoi decât interesele copiilor lor. Complicațiile privind sănătatea micuților apar nu doar în cazul în care mamele au peste 40 de ani. Cercetarile au demonstrat că bărbații de peste 40 de ani au șanse de șase ori mai ridicate să contribuie la nașterea unui copil cu autism decât cei care sunt mai tineri.
Riscul manifestării autismului se pare că crește constant cu vârsta paternă, dar nu s-a demonstrat nici o legatură între prezența bolii și vârsta maternă, consideră psihiatrii. Constatarea sugerează că baărbații pot avea propriul lor ceas biologic care afectează capacitatea lor de a concepe urmași sănătoși, pe masură ce îmbătrânesc.
Creșterea șanselor de a deveni părinți
Nimeni nu iți poate spune cât timp va trece din momentul în care iei decizia de a avea un copil pana în momentul în care rămâi însărcinată. Daca ești sănătoasă, faci sex în mod regulat și nu ai luat pilule anticoncepționale recent, ai ășnse mari să rămâi însărcinată în cel mult un an. Statistic vorbind, 70-80% dintre femeile care iși doresc un copil și fac demersuri în acest sens, vor rămâne însărcinate în primul an de încercări, în timp ce restul de 20-30% vor rămâne însărcinate chiar din primele 6 luni.
Există câteva lucruri pe care le poți face pentru a crește șansele de a rămâne însărcinată. Trebuie doar să fii dispusă sa faci un efort minimum:
– faceți dragoste în momentul ovulației, fiecare sarcină începe cu întâlnirea dintre un ovocit și un spermatozoid. Cu toate acestea, acest ovocit nu poate fi fertilizat decât în primele 24 de ore dupa ovulație. Prin urmare, pentru a maximiza șansele de sarcină este important ca perioada fertilă să fie detectată.
În ciclurile obisnuite, ovulația are loc în a 14-a zi a ciclului menstrual, dar există o mare variație de la femeie la femeie și de la ciclu la ciclu. Pentru a crește sansele de a rămâne înăarcinată, este recomandat să afli care este perioada exactă în care fertilitatea ta este la cele mai înalte cote.
Poți afla data ovulației folosind una dintre urmatoarele tehnici: curba de temperatură, observarea mucusului cervical și utilizarea testelor de ovulație.
În această perioadă, chiar și înainte, este recomandat să ai relații intime cel puțin o dată la două zile. Motivul este simplu: sperma poate rămâne în tractul genital feminin timp de 3 pana la 5 zile, fertilizând ovocitul eliberat în timpul ovulației.
Chiar și în aceste condiții, faptul că momentul este cel potrivit nu garantează apariția unei sarcini. În fiecare ciclu, probabilitatea sarcinii după ce ați întreținut relații sexuale în momentul cheie este de numai 15-20%;
– poziția sexuală poate juca un rol esențial în a crește șansele de a rămâne însărcinată, cu toate ca acest lucru nu este demonstrat stiintific. Chiar și așa, sunt recomandate pozițiile sexuale în care centrul de greutate favorizează ”directțonarea” fluxului de spermatozoizi spre ovocit. O altă variantă, pe care o recomandă unele studii, este aceea de a nu te ridica imediat după actul sexual sau chiar de a menține bazinul ridicat de o pernă.
– renunță la fumat, fumul de tigară afectează calitatea ovulelor, potrivit specialiștilor. Fumatul nu numai că grăbește procesul de terminare a rezervei de ovule, însă crește, totodată, și riscul de sarcină extrauterină;
– fă-ți un control medical, dacă ai o sarcină în plan, e cazul să mergi la medic pentru un set complet de analize. Astfel, te asiguri că te afli în cea mai bună formă pentru a rămâne însărcinată. Dacă ai probleme precum glicemia crescută ori nivelul mare de colesterol din organism, le poți remedia înainte de a ăamâne însărcinată;
– monitorizează-ți ovulația, chiar dacă sexul programat nu te atrage, daca te-ai hotarat să rămâi însărcinată și vrei ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, ar trebui să iți monitorizezi ovulația și să te asiguri că faci sex în cel mai propice interval. În general, ovulația are loc cu 14 zile înainte de urmatoarea menstruație, însă un test de ovulație sau măsurarea temperaturii bazale sunt metode mai precise de identificare a ovulației;
– redu nivelul de cortizol din organism prin limitarea expunerii la stres, un nivel crescut de cortizol în organism afectează fertilitatea femeii, potrivit specialiștilor. Atunci când sistemul nervos simpatic este activat, glandele suprarenale secretă o cantitate mai mare de cortizol, iar fertilitatea ta este scazută. Pentru combaterea stresului se pot folosi metode precum meditația, yoga, exercițiile fizice de intensitate redusă și somnul;
– mănâncă (mai) sănătos, șansele tale sunt mai mari dacă ai o alimentație sănătoasă, bazată pe legume, fructe și proteine de calitate. Consumă alimente cu potențial antiinflamator, precum somonul, nucile și uleiul de măsline;
– slăbește, dacă ești supraponderală, reducerea greutății poate crește considerabil șansele de a rămâne însărcinată. Kilogramele în plus pot cauza cicluri menstruale neregulate, ceea ce înseamnă că ovulația nu apare lunar, în concluzie, șansele scad. Scăderea în greutate nu numai că te ajută să rămâi însărcinată mai repede, însă, totodată, reduce și riscurile din timpul sarcinii;
– limitează consumul de cafea, cofeina afectează în mod negativ fertilitatea femeii. Un studiu arată că femeile care consuma mai mult de 500 de mg de cofeină zilnic reușesc să rămână însărcinate cu 9,5 luni mai tarziu decât cele care nu consumă aceasta cantitate de cofeină. Consumul ridicat de cofeină înainte de sarcină este asociat, de asemenea, cu riscul crescut de avort spontan;
– limitează consumul de alcool, consumul de alcool afectează fertilitatea femeii. Oamenii de știintă nu au reușit, însă, să depisteze ce cantitate de alcool poate afecta fertilitatea.
Un studiu făcut de cercetătorii americani indica faptul că mai mult de 8 pahare de băuturi alcoolice pe săptămână ar putea afecta șansele femeii de a rămâne însărcinată. În ceea ce privește consumul moderat de alcool, specialiștii nu au reușit să dovedească că acesta are vreun impact asupra fertilității feminine.
Recomandari pentru viitorii părinti
Nu este ușor să fii părinte. Partea bună este că ai la dispoziție câteva luni să te obișnuiești cu ideea, să înveți mai multe despre emoțiile, ritualurile sau gândurile care te vor sufoca în perioada postnatală. Iți oferim câteva sfaturi importante și încearcă să aplici cât mai multe dintre acestea:
– gândește pozitiv, gândurile și sentimentele din timpul actului sexual sunt cele care stau la baza sănătății și echilibrului viitorului copil. Dragostea și afecțiunea dintr-un cuplu, cât și dorința acestora de a mări familia sunt cele mai bune condiții pentru o dezvoltare armonioasă. Cocepția reprezintă începutul vieții, așa că este indicat să adopți o atitudine pozitivă imediat după ce ai luat decizia de a da viață unui copil;
– fii tu însăți, apreciază lucrurile frumoase pe care ți le oferă viața. În timpul saricinii încearcă să te bucuri cât mai mult de timpul pe care îl petreci ascultând muzică sau vizionând o piesă de teatru. Prin intermediul pasiunilor tale este posibil ca viitorul tău copil să dezvolte o sensibilitate aparte pentru artă;
– fă loc culorii în viața ta, tot mai multe studii arată faptul că lumina și culorile ajută la inducerea unei stări pozitive și revigorante. Starea ta de spirit influențează dezvoltarea copilului și tocmai de aceea este recomandat să porți culori vesele, mai ales în timpul sarcinii. Poți încerca ceva nou în fiecare zi și nu doar în vestimentație. Din când în când, o redecorare a camerei tale de relaxare poate face minuni;
– fă-ți timp pentru muzică, preferințele muzicale diferă de la o persoană la alta și este recomandat să asculți ceea ce îți place înainte de toate. Însă, mai multe studii au arătat că muzica clasică este cea mai benefică pentru dezvoltarea armonioasă a corpului. Atât mama, cât și tatăl ar trebui să cânte copilului în timpul sarcinii, chiar dacă acesta nu este unul din talentele lor. Astfel, copilul se va obișnui cu vocea părinților și va putea să se atașeze mult mai ușor de aceștia după naștere.
– vorbește zilnic cu copilul tău, comunică-i copilului tău gândurile și credințele tale, spune-i cât de mult aștepți nașterea lui și momentul în care îl vei ține în brațe;
– iubește-l, iubește-ți copilul dinainte de a deveni o ființă vie. Sunt o mulțime de specialiști care cred cu tărie că un copil este capabil să audă vorbele drăgăstoase ale mamei și să simtă ceea ce aceasta vrea sa îi transmită. Dragostea pe care i-o vei oferi copilului va fi inevitabil propagată în viitoarele sale relații.
Bibliografie:
www.ajog.org
www.asrm.org
www.healthline.com