Guta

Dona05/01/2024

Ce este guta

Guta este o formă dureroasă de artrită caracterizată de dureri articulare foarte mari și cauzată de prezența unei cantități prea mari de acid uric în sânge și în țesuturi. În trecut era considerată boala oamenilor bogați, pentru că aceștia consumau foarte multă carne de vânat, bogată în purine. În zilele noastre, boala afectează mai ales bărbații (în rândul segmentului de vârstă 40-50 de ani riscul este de trei-patru ori mai mare decât în cazul femeilor), fiind asociată preponderent cu regimul alimentar al unei persoane (persoana respectivă face exces de carne, fructe de mare, alcool etc.).

Deși guta e o boală cu o istorie lungă, fiind descrisă prima dată de vechii egipteni și mai apoi de Hipocrate, relația dintre această boală și acidul uric a fost demonstrată abia în secolul al XIX-lea de medicul britanic Alfred Baring Garrod.

Acidul uric este rezultatul metabolizării alimentelor consumate și a degradării celulare, rezultat în urma descompunerii unor substanțe numite purine, iar când această cantitate de acid uric depășește limitele normale, se formează mici cristale care pătrund în articulații și care provoacă durere articulară.

Boala poate afecta pe oricine și se manifestă cel mai frecvent la nivelul articulațiilor de la baza degetelor de la picioare, prin:

– atacuri bruște, severe de durere;

– umflături;

– roșeață;

– sensibilitate.

Un atac de gută poate apărea dintr-o dată, adesea în mijlocul nopții. Zona afectată este caldă, umflată și extrem de sensibilă.

Guta este mai frecventă la bărbați, la femei manifestându-se mai des după menopauză. Hiperuricemia (creșterea nivelului de acid uric în sânge) se asociază cu alte afecțiuni, precum: hipertensiunea arterială, boala cronică de rinichi, bolile cardiovasculare, accidentul vascular cerebral.

cauzele apariției gutei

Guta apare atunci când cristalele de acid uric se acumulează în articulații, provocând inflamația și durerea intensă.

În mod normal, acidul uric se dizolvă în sânge și trece, prin rinichi, în urină. Uneori, fie organismul produce prea mult acid uric, fie rinichii elimină prea puțin. Când se întâmplă acest lucru, acidul uric poate forma cristale care provoacă durere, inflamație și umflături.

Cu cât este mai mare gradul și durata hiperuricemiei, cu atât este mai mare riscul apariției simptomelor și severitatea acestora.

Scăderea excreției renale este, de departe, cea mai frecventă cauză de hiperuricemie. Aceasta poate fi ereditară sau poate surveni la pacienții care fac tratament cronic cu diuretice și la cei cu afecțiuni care scad filtrarea glomerulară.

Alte cauze:

– obezitatea și alimentația bogată în carne, regimul alimentar pentru persoanele cu gută nu se mai concentrează în zilele noastre exclusiv pe evitarea alimentelor care conțin o cantitate mare de purine, ci pe tratarea tulburărilor metabolice care sunt asociate, de regulă, cu guta: obezitatea, insulinorezistență sau dislipidemia (nivel crescut al lipidelor în sânge). În ceea ce privește obezitatea, studiile au arătat că un indice al masei corporale mai mare sau egal cu 35 sporește de aproximativ trei ori riscul de a face guta. Un rol important în prevenția gutei îl joacă reducerea consumului de alimente cu conținut mare de purine, acestea sunt cele care au în compoziție drojdie, unele tipuri de pește (includem aici și fructele de mare) și carnea roșie. Trebuie reținut că alimentația săracă în purine reușește să scadă nivelul de acid uric seric cu aproximativ 1mg/dl. Prin urmare, modificarea dietei poate preveni atacurile, însă de multe ori nu este suficientă, fiind nevoie și de tratament medicamentos;

– alcoolul, consumul în exces de alcool poate inhiba eliminarea acidului uric, cauzând astfel acumularea acestuia la nivelul organismului. Berea, de exemplu, are un conținut ridicat în purine (guanozină din bere e metabolizată ulterior în acid uric) și poate fi considerată mult mai nocivă decât alte tipuri de alcool;

– unele medicamente și tratamente, printre substanțele care cresc riscul declanșării atacurilor de gută se numără și diureticele tiazidice (medicamente folosite pentru eliminarea apei din organism, care sunt administrate, de regulă, pentru tratarea hipertensiunii), aspirina, niacina, imunosupresoarele (acele medicamente care îi sunt administrate unei persoane după un transplant, precum imunosupresoare ciclosporină și tacrolimus, primul devenind în mod special un factor declanșator atunci când e utilizat împreună cu hidroclorotiazida) și medicamentele folosite în chimioterapie;

– boli cronice grave, guta poate fi declanșată și de anumite afecțiuni, printre care și hipertensiunea netratata, dar și alte boli cronice precum diabetul, hiperlipidemia (nivel ridicat de grăsimi în sânge) sau arterioscleroza (îngroșarea pereților arterelor). Guta mai poate fi provocată și de boli sau traumatisme severe sau survenite brusc, cu imobilizare la pat, dar și de boli renale. Ținta bolii este, de regulă, degetul mare de la picior, acest lucru intamplandu-se din cauză temperaturii scăzute la nivelul articulației, dar și a circulației deficitare. Ambii factori contribuie la acumularea acidului uric;

– cauze genetice, apariția gutei poate avea și cauze genetice, care produc aproximativ 60% din variabilitatea nivelurilor de acid uric. Studiile au arătat că trei gene apar frecvent în asociere cu guta, iar variațiile lor pot amplifica riscul de apariție de aproximativ două ori. De asemenea, persoanele cu sindrom Kelley-Seegmiller sau sindrom Lesch-Nyhan (caracterizate de un deficit parțial sau uneori complet al enzimei care menține echilibrul adecvat al acidului uric) sunt mai predispuse să dezvolte gută.

factorii de risc

Riscul de a dezvolta gută este mai mare atunci când în organism există un nivel ridicat de acid uric. Factorii care cresc nivelul acidului uric din corp sunt:

– dieta, o alimentație bogată în carne și fructe de mare, băuturi alcoolice îndulcite cu zahăr din fructe (fructoză) cresc nivelul acidului uric; consumul de alcool, în special de bere, crește riscul de gută;

– obezitatea, rinichii elimină mai greu acidul uric;

– anumite condiții medicale, tensiunea arterială netratată și afecțiunile cronice, cum ar fi diabetul, sindromul metabolic și bolile cardiace sau renale;

– anumite medicamente, diureticele tiazidice (pentru hipertensiunea arterială) pot crește nivelul de acid uric;

– istoricul medical familial, o persoană care are rude cu această afecțiune are un risc mai mare de a dezvolta, de asemenea, gută;

– vârsta și sexul, guta apare mai frecvent la bărbați; aceștia au un risc mai mare de a dezvolta boala între 30 și 50 de ani, în timp ce femeile fac gută, în general, după menopauză;

– operație recentă sau traumă, riscul apariției unui atac de gută este mai mare după o intervenție chirugicală.

simptome

Semnele și simptomele gutei apar aproape întotdeauna brusc și adesea noaptea. Acestea includ:

– durere articulară intensă, guta afectează în mod obișnuit articulația degetului mare de la picior, dar se poate manifesta la orice articulație (glezne, genunchi, coate, încheieturi și degete); articulația șoldului, a umărului, cele sacroiliace (structura osoasă de la baza coloanei vertebrale), sternoclaviculare sau vertebrale cervicale sunt rar afectate. Durerea devine din ce în ce mai severă, de obicei, în câteva ore;

– stare continuă de disconfort, după dispariția durerii severe, unele disconforturi comune pot dura de la câteva zile până la câteva săptămâni, este posibil ca atacurile ulterioare să dureze mai mult și să afecteze mai multe articulații;

-inflamație și roșeață, articulațiile afectate devin umflate, calde și roșii;

– limitarea mișcării, când guta progresează, mișcările normale ale articulațiilor devin limitate;

– tumefacția, căldura locală, eritemul și sensibilitatea neobișnuită la palpare pot sugera o infecție;

– uneori, apar și febra, tahicardia, frisoanele și starea de rău general.

În alte cazuri simptomele pot varia, astfel încât:

– acestea pot reapărea după o intervenție chirurgicală sau după o altă boală care apare în același timp;

– unele persoane nu prezintă atacuri recurente de gută, dar pot dezvolta o formă cronică a bolii. Guta cronică este o formă mai puțin dureroasă și poate fi confundată, uneori, cu alte forme de artrită;

– primele simptome ale gutei pot fi nodulii (tofii gutoși), localizați la nivelul mâinilor, coatelor sau urechilor. Aceștia nu sunt, însă, caracteristici atacului de gută. Apariția lor înaintea atacului ar trebui să ridice suspiciuni de hemopatii maligne, aici intervenind medicul, singurul care poate examina și exclude posibilitatea unei gute paraneoplazice (asociată cu o formă de cancer).

De regulă degetul mare de la picior este primul afectat, însă pot fi afectate și alte articulații, precum cele ale piciorului, mâinii, genunchiului, coatelor sau degetelor. De asemenea, poate să apară inflamația lichidului articular (bursită), aceasta apărând cel mai adesea la nivelul cotului sau al genunchiului.

E bine să reții că există multe alte afecțiuni care au simptome asemănătoare cu guta și că acesta este și motivul pentru care trebuie să te prezinți imediat la medic.

cum evoluează boala

Există patru stadii evolutive ale bolii, după cum urmează:

– stadiul 1, hiperuricemia asimptomatică, acest stadiu este caracterizat de niveluri serice crescute de acid uric, dar fară existenta simptomelor caracteristice gutei. Hiperuricemia poate să rămână asimptomatică pe tot parcursul vieții pacientului, iar riscul progresiei către un atac de gută propriu-zis e direct proporțional cu valoarea acidului uric din sânge;

– stadiul 2, artrita gutoasă acută, în acest stadiu evolutiv al bolii, cristalele de acid uric încep să se acumuleze la nivelul lichidului articular, de regulă la nivelul articulației degetului mare de la picior. Tot acum apare și un răspuns inflamator generalizat al organismului: atacul gutos se manifestă, de obicei, la articulația degetului mare de la picior în primul rând, însă poate apărea și la nivelul altor articulații (degete, genunchi, încheietura mâinii). Odată ce atacul gutos se încheie, simptomele articulare se remit în decurs de câteva zile, dar este bine să știi că pot reapărea până la un interval de aproximativ doi ani de la atacul inițial;

– stadiul 3, intervalul gutos asimptomatic, în majoritatea cazurilor, pacienții care au suferit un atac inițial au probabilitatea mare să aibă atacuri recurente, produse la anumite intervale de timp. intervalele dintre aceste atacuri sunt cel mai adesea asimptomatice. De asemenea, persoanele care au atacuri dese prezintă și intensificarea simptomelor articulare, care în acest stadiu devin mai severe și sunt însoțite de inflamație persistentă, febră și modificări radiologice de artroză;

– stadiul 4, guta cronică, daca evoluția bolii este caracterizată de intervale asimptomatice și recidive, care însă cedează fară tratament și care se repetă într-un interval mai mare de zece ani, atunci este posibil că guta să devină o afecțiune cronică și să afecteze mai multe articulații. În acest stadiu al bolii perioadele asimptomatice pot să se scurteze, iar boala poate fi confundată cu alte tipuri de artrite, precum osteoartrita. Tot în acest stadiu, acidul uric formează noduli duri, calcaroși sau nisipoși (tofii gutoși). Daca boala nu este tratată, tofii pot apărea inclusiv la nivelul pavilionului urechii, precum și la nivelul articulațiilor și țesuturilor adiacente (ligamente, tendoane, burse). Cu toate astea, dacă pacientul începe tratamentul împotriva gutei într-un stadiu incipient, atunci nu există probabilitatea să ajungă în acest stadiu evolutiv al bolii.

Diagnosticare

Guta poate fi dificil de diagnosticat deoarece simptomele sale, atunci când apar, sunt similare cu cele din alte afecțiuni.

Un test pe baza căruia medicul poate pune diagnosticul de gută este identificarea cristalelor în lichidul sinovial (pentru care se efectuează artrocenteza), unde fluidul este extras din articulația afectată. Lichidul este apoi examinat, pentru a vedea dacă sunt prezente cristale de acid uric.

Medicii pot recomanda, de asemenea, testarea nivelului de acid uric din sânge.

O altă procedură utilă în diagnosticarea gutei este identificarea cristelelor de uree în jurul articulațiilor sau în interiorul unor tofi, utilizând ultrasunete sau CT.

Radiografiile nu pot detecta guta, dar pot fi folosite pentru a exclude alte cauze.

Tratament

Scopul tratamentului în cazul gutei este reducerea rapidă a durerii și a disconfortului, dar și profilaxia recidivelor atacurilor și a complicațiilor care ar putea apărea. Tratamentul are, de regulă, mai multe etape:

– tratamentul inițial, are la bază medicamente cu rolul de a atenua simptomele și de a elimina, pe cât posibil, cauzele bolii. Este bine de știut că tratamentul specific depinde de stadiul bolii, pentru că, de exemplu, tratamentul pentru profilaxia recidivelor este diferit de cel pentru atacul de guta. Pentru diminuarea durerii, a edemului și a inflamațiilor medicul va recomanda, de regulă, antiinflamatorii nesteroidiene (precum ibuprofen, naproxen sau indometacin), colchicină (aceasta are un răspuns foarte bun la administrare, însă poate avea și efecte adverse precum diaree, vărsături, slăbiciune musculară, iar la persoanele cu insuficiență renală va fi administrată cu precauție) și corticosteroizi.

Pentru prevenirea atacurilor recurente se pot administra medicamente care scad concentrația acidului uric din sânge, precum: agenți care grăbesc eliminarea renală a acidului uric, allopurinol (care scade producția acidului uric endogen, dar a cărui administrare nu se va face concomitent cu diureticele tiazidice și anticoagulante) și colchicina (prescrisă de multe ori pentru a preveni recurentele în primele 30 de zile de tratament). Atacurile recurente pot fi prevenite și printr-o dietă riguroasă, care să ducă la scăderea în greutate (în cazul persoanelor supraponderale) și menținerea unei greutăți normale, prin evitarea consumului de alcool, evitarea cărnii și a produselor bogate în purine, prin exerciții fizice și evitarea sedentarismului, dar și printr-o hidratare și o alimentație corespunzătoare.

În cazul persoanelor care au gută fară simptome, dar cu niveluri crescute de acid uric în sânge, nu este nevoie de tratament specific. Aceste persoane trebuie, totuși, investigate pentru a identifica leziuni articulare sau renale posibile, iar nivelul acidului uric trebuie monitorizat permanent până la revenirea la normal a concentrației;

– tratament de întreținere, scopul tratamentului de întreținere este de a scădea acidul uric din sânge și de a preveni atacurile recurente. În acest caz medicul va evalua starea de sănătate și va stabili tratamentul corespunzător. Adoptarea unei alimentații corespunzătoare, evitarea sedentarismului, obezității și a consumului de alcool pot scădea riscul apariției gutei și a recidivelor;

– tratament în cazul agravării gutei, dacă guta nu este tratată la timp, poate deveni o boală cronică și poate afecta ireversibil articulațiile și chiar rinichii. Tratamentul va fi stabilit de medic și va include, după caz, antiinflamatorii, colchicină, corticosteroizi, agenți care grăbesc eliminarea renală a acidului uric, allopurinol. În cazuri rare poate fi necesară și o intervenție chirurgicală în cazul tofilor care pot cauza diformități;

– tratament ambulator, tratamentul la domiciliu poate include administrarea unor medicamente care să diminueze disconfortul și durerile cauzate de atacul de gută, dar și repausul articulației până la terminarea atacului, ridicarea segmentului afectat, aplicarea locală a unei comprese calde, precum și administrarea de antiinflamatorii nesteroidiene, cu evitarea aspirinei, care poate agrava simptomele;

– tratament chirurgical, guta este, de regulă, tratată cu succes prin eliminarea cauzelor predispozante și prin administrarea tratamentului corespunzător. În unele cazuri, însă, dacă nodulii devin dureroși, pot produce inclusiv deformarea articulară, iar dacă tratamentul medicamentos nu reușește să îi micșoreze, va fi recomandată o operație de corectare (excizia chirurgicală a tofilor).

Regimul alimentar recomandat

Alimentația în gută este extrem de importantă.

Există o serie de alimente care sunt interzise, printre care:

– alimentele bogate în purine: viscere, creier, momițe, scrumbii, sardele; sunt permise, în cantități mici, carnea fiartă și peștele;

– dintre legume, sunt interzise: fasolea, lintea, mazărea, ciupercile, varza, conopida;

– ciocolata și băuturile alcoolice pot declanșa o criză de gută.

Meniul unui pacient cu gută trebuie să cuprindă mâncăruri care vor fi preparate cât mai simplu, fără sare și grăsimi și să cuprindă patru – cinci mese pe zi.

Prevenție

O persoană predispusă la apariția gutei poate preveni această boală prin menținerea unui stil de viață sănătos și a unei diete adecvate:

– menținerea unui aport ridicat de lichide (aproximativ doi – patru litri pe zi);

-evitarea consumului de alcool;

-menținerea unei greutăți moderate;

– limitarea consumului unor alimente bogate în purină, cum ar fi crustaceele, mielul, carnea de vită, carnea de porc;

– un consum moderat de grăsimi și bogat în legume;

– evitarea fumatului;

– efectuarea de exerciții fizice în mod regulat.

În concluzie, e foarte important să mergi la medic de îndată ce descoperi simptomele gutei, să faci investigațiile recomandate și, ulterior, să fii riguros atunci când vine vorba de urmat tratamentul medicamentos prescris.

Bibliografie: