Enurezis

CE ESTE ENUREZISUL

Incontineța urinară se referă la pierderea controlului vezicii urinare. La copii cu vârstă mică, sub 3 ani, este normal să nu existe un control deplin al vezicii. Pe măsură ce copiii cresc, ei devin din ce în ce mai capabili să-și controleze sfincterul vezical. Atunci când apare pierdere urinară la un copil care este suficient de mare pentru a avea control sfincterian vorbim de incontinență urinară sau enurezis.

Enurezisul nocturn la copil este definit ca episoade de incontinență urinară în timpul somnului la copilul mai mare de 4-5 ani.

Dacă până la aceasta vârstă copilul nu a avut niciodată perioade lungi, de cel puțin 6 luni, de control sfincterian, se consideră că este tipul de enurezis primar. Enurezisul secundar este caracterizat prin episoade de incontinență urinară la un copil care avea control sfincterian de cel puțin 6 luni.

Conform statisticilor, enurezisul primar are o frecvență de aproximativ 15%-20% la vârsta de 5 ani și 10 % la vârsta de 6 ani. Este o afecțiune cu un procent mare de rezoluție spontană.

TIPURI DE ENUREZIS

Există 4 tipuri de enurezis. Din punct de vedere al momentului când are loc eliminarea necontrolată a urinii, poate fi enurezis nocturn sau diurn, iar din punct de vedere al mecanismului de producere există enurezis primar (când copilul nu a dobândit controlul complet al micțiunii) și enurezis secundar (care se manifestă prin perioade uscate lungi de peste 6 luni urmate de perioade de udare a patului).

Enurezisul se recunoaște prin udarea patului sau a hainelor de către un copil mai mare de 5 ani de mai mult de 2 ori pe săptămână, timp de cel putin 3 luni. Alte simptome ale enurezisului se aseamănă cu cele din alte tulburari, deci e necesar sa fie consultat medicul pentru un diagnostic corect.

CAUZELE ENUREZISULUI

În general, cauzele enurezisului nocturn nu se cunosc. Printre cauzele posibile și posibilii factori de risc se numără: anxietatea, deficitul de atenție sau tulburarea de hiperactivitate, diabetul, apneea obstructivă în somn, vezica urinară prea mică, problemele de structura a tractului urinar, factorii genetici, constipația (fiindcă presează vezica urinară), dezvoltarea întârziată a vezicii urinare, infecția tractului urinar, carența nocturnă de hormon antidiuretic (ADH), somnul prea profund, vezica hiperactivă (aceasta înseamnă tendința vezicii de a se goli înainte să fie plină, fără ca pacientul să se simtă avertizat), dezvoltarea fizică încetinită, senzația de plenitudine a vezicii urinare în timpul somnului.

Cauzele enurezisului nocturn secundar:
– malformațiile uretero-vezicale cu tulburarea funcției renale;
– condiții care cresc iritabilitatea vezicii:
– infecțiile urinare;
– paraziții intestinali;
– presiunea exercitată asupra vezicii urinare de rect sau colonul sigmoid în cazul constipației;
– condiții medicale care cresc volumul sangvin: diabetul, anemia cu celule în seceră, insuficiența renală;
– convulsiile.

Enurezisul diurn poate avea drept cauze o parte din cele menționate pentru enurezisul nocturn , anxietate, constipație, vezică hiperactivă, vezică urinară prea mică, probleme structurale sau infecții ale tractului urinar, la care se pot adăuga consumul de cafeină, vizite prea rare la toaletă, oprirea voluntara a fluxului urinar în timpul micțiunii, eliminarea insuficientă de urină, poziția defectuoasă, cu picioarele prea apropiate, care poate duce la un reziduu de urină prezent în vagin și la pierderea ulterioară de urină din vagin.

Așadar, din cele de mai sus putem trage concluzia că principalii factori de risc în enurezis, la copii, sunt constipația, anxietatea, problemele de dezvoltare fizică și lipsa unor obișnuinte regulate de mers la baie.

Posibile complicații ale enurezisului la copii sunt: erupții ale pielii datorită lenjeriei ude, stres emoțional, dezvoltarea unui sentiment de jenă, care poate avea efect negativ asupra stimei de sine a copilului.

FACTORI DE RISC PENTRU ENUREZISUL NOCTURN

Băieții au o probabilitate de doua ori mai mare de a avea enurezis nocturn în comparație cu fetițele. Unii factori au fost asociați cu un risc mai mare de apariție a enurezisului nocturn, printre care:
– stresul și anxietatea, evenimentele stresante, cum ar fi nașterea unui frățior sau surioară, schimbarea școlii sau dormitul în alt pat decât cel de acasă, pot favoriza apariția enurezisului nocturn;
– istoricul familial, daca unul dintre parinți a avut în copilarie enurezis nocturn, acest risc poate exista și la copil.

DIAGNOSTIC

Mulți copii prezintă enurezis din când in cand. Tulburarea e diagnosticată mai devreme la fetițe (de la 5 ani), în timp ce băieții pot uda patul în mod normal până la 6 ani, deoarece băieții dobândesc mai încet controlul vezicii urinare.

Medicul trebuie să fie informat de către familie dacă alți membri ai familiei au avut enurezis, cât de des urinează copilul în timpul zilei, dacă e constipat, dacă a existat vreun eveniment stresant recent, ce volum de lichide bea copilul seara, daca e sau nu urina tulbure sau cu urme de sânge, dacă există simptome precum durerea sau senzația de arsură în timpul micțiunii.

Pentru diagnostic, medicul poate recomanda și:
– teste de laborator sau de urină pentru a verifica dacă există indicii legate de o posibilă infecție sau un diabet;
– radiografie sau alte teste imagistice la nivelul rinichilor sau vezicii pentru evaluarea tractului urinar.

TRATAMENT PENTRU ENUREZIS

În general enurezisul dispare de la sine și nu necesită tratament. În cazul în care nu dispare, există mai multe metode de prevenție, ameliorare și tratament, printre care aportul de lichide diminuat, mai ales înainte de culcare, eliminarea cafeinei din dietă (cafeina există în băuturi bazate pe ceai negru, cafea, cola sau alte băuturi răcoritoare și ciocolată), trezirea copilului noaptea pentru a merge la toaletă, antrenamentul vezicii urinare prin exerciții și urinat după un orar, folosirea unui senzor pentru umiditate care transmite o alarmă care trezeste copilul din somn să meargă la toaletă.

Se pot folosi și medicamente pentru relaxarea mușchilor vezicii urinare sau pentru creșterea nivelului de hormon ADH. Principalele grupe de medicamente utilizate sunt anticolinergicele și antidiureticele (desmopresina).

O altă metodă terapeutică este psihoterapia sau consilierea psihologică, care poate ajuta copilul să facă față stresului și schimbărilor. Numai dacă enurezisul nu răspunde pozitiv la niciun tratament, se poate lua în considerare folosirea imipraminei, un antidepresiv triciclic.

Părinții și familia pot să ajute copilul care suferă de enurezis prin câteva metode simple: să țină minte că în multe cazuri enurezisul se vindecă de la sine, să protejeze salteaua cu o folie de plastic potrivită, să aibă la îndemână haine de schimb dacă pleacă de acasă, să țină minte că copilul nu poate avea control asupra problemei fără ajutorul altora și că nu este el de vină, să nu îl mustreze și să nu îl învinovățească, să fie atenți să evite tachinarea copilului de către familie sau prieteni.

În cazul în care simptomele se agravează sau dacă apar alte simptome noi, trebuie să fie consultat medicul de familie sau medicul specialist pediatru. Părinții trebuie să treacă peste reticiența de a consulta medicul, fiindcă, dacă tulburarea e tratată timpuriu, sunt mai multe șanse ca copilul să nu mai aibă enurezis în continuarea copilariei sau în adolescență.

IMPACTUL ASUPRA COPILULUI ȘI PĂRINȚILOR

Impactul afecțiunii asupra percepției copilului și părinților poate fi diferit în funcție de istoricul familial. Dacă unul dintre părinți a avut control sfincterian la o vârstă mai mare nu va considera probabil că trebuie sa fie îngrijorat de faptul că băiețelul său de 6-7 ani udă patul de cel puțin 2 ori pe săptămână. De aceea, la consultația medicală este necesară abordarea câtorva elemente de istorie a bolii cum ar fi:
– frecvența episoadelor de incontinență urinară;
– impactul afecțiunii asupra copilului ăi părinților;
– istorie familială de enurezis, de probleme emoționale, de probleme familiale;
– familie monoparentală;
– conflicte interparentale;
– jurnal al numarului de micțiuni zilnice și al cantității de lichide ingerate.

Educația trebuie să cuprinda urmatoarele informații:
– incontinența urinară nocturnă nu este vina copilului sau a familiei;
– copilul nu trebuie pedepsit, trebuie încurajat sa bea cantități mai mari de lichide în prima parte a zilei, astfel încât până la ora 12 sa bea aproximativ 40% din necesarul de lichide din ziua respectivă, între orele 12-17 alți 40%, pentru ca după ora 17 să ingere maximum 20% din lichide;
– cina nu trebuie să conțină alimente sărate, condimentate, exces de dulciuri sau excitanți precum ciocolată sau băuturi energizante, cofeinizate;
– copilul trebuie încurajat să urineze regulat în cursul zilei și obligatoriu înainte de somnul de noapte. Drumul până la toaletă trebuie sa fie scurt și cu lumina de veghe sau poate fi lăsată olița în camera copilului, dacă baia este mai departe. Daca a udat patul, cere-i copilului să te ajute la schimbarea lenjeriei și curațirea patului, fără a-i face reproșuri. Sugerează-i să completeze un jurnal cu consemnarea nopților cu patul uscat sau ud.
Sfaturi pentru a depăși enurezisul:
– trebuie să realizași că nu stă în puterea copilului să treacă peste această problemă fără să fie ajutat. Nu-l dojeniți și nu-l învinovățiți. Asigurați-vă că nu este tachinat de familie sau de prieteni;
– reamintiți-vă constant că cei mai multi copii vor depăși aceste episoade;
– folosiți o protecție impermeabilă pentru saltea;
– obinuiți să aveți la îndemână hăinuțe de schimb (atunci când mergeți afară, în vizită).

În concluzie, putem reține că enurezisul se produce fie noaptea, fie ziua, că are multiple cauze posibile, că, în cele mai multe cazuri, dispare de la sine și nu necesită tratament, că, până la vârsta de 3 ani, este normal să nu existe control complet asupra vezicii urinare iar capacitatea de control crește cu vârsta. Dacă e necesar tratamentul, există mai multe opțiuni și numai specialistul poate să aleagă pe cea optimă.

Bibliografie:

www.mayoclinic.org/diseases-conditions/bed-wetting/symptoms-causes
www.urmc.rochester.edu/encyclopedia
www.merckmanuals.com/professional/pediatrics/incontinence-in-children/urinary-incontinence-in-children