pancreas

De ce trebuie să avem grijă de pancreasul nostru

Dona03/10/2019

Pancreasul este un organ mic, dar care joacă un rol important pentru buna funcționare a organismului nostru. Dacă îi înțelegem mai bine funcțiile, atunci vom ști ce trebuie să facem ca să îl menținem sănătos și la ce semnale de alarmă trebuie să reacționăm.

Are două funcții esențiale
  • Funcția exocrină a pancreasului constă, așadar, în eliberarea unor enzime care contribuie în procesul de digestie al proteinelor, carbohidraților și grăsimilor.
  • Funcția endocrină constă în eliberarea unor hormoni direct în sânge și anume: insulina care reduce nivelul glicemiei și glucagonul, care ridică nivelul glicemiei la nevoie. Acest rol al pancreasului este vital pentru organismul nostru deoarece are menținerea nivelului normal al glicemiei afectează direct buna funcționare a organelor vitale. Nu degeaba diabetul este considerată boală sistemică. Fără un management corect al glicemiei, în timp diabetul afectează toate organele și generează o mulțime de complicații (de la cardiovasculare, la oftalmologice, renale și neurologice).
Afecțiunile pancreasului și semnale de alarmă
Pancreatita

…este o inflamație a pancreasului și apare atunci când enzimele pancreatice se acumulează în pancreas. Poate fi cauzată de calculii la vezica biliară, de ingestia de alcool, de malformații ale ductului biliar sau ale pancreasului, de anumite medicamente (precum estrogenul sau anumite diuretice), de infecții severe virale sau bacteriene.

Se manifestă prin dureri acute și subite în abdomenul superior stâng, care durează mai multe zile și radiază adesea spre spate; apar icterul și febra ușoară. Netratată imediat sau corect, această afecțiune ne poate pune viața în pericol.

Se poate croniciza dacă nu este tratată sau dacă progresează pe perioade lungi; atunci pancreasul începe să își piardă funcțiile. În majoritatea cazurilor, pancreatita cronică este cauzată de abuzul de alcool, dar pot fi și cauze ereditare sau complicații ale unor afecțiuni precum fibroza chistică.

Leziunile precanceroase ale pancreasului

…sunt încă studiate de specialiști, însă comunitatea medicală le consideră un factor de risc pentru cancerul pancreatic. Cauzele apariției acestor leziuni sunt multiple: fumatul, existența în familie a unui istoric medical de cancer pancreatic, pancreatita cronică.

Cancerul pancreatic

…este cea mai gravă afecțiune a acestui organ. Celulele pancreatice se modifică, apar tumorile și masele tumorale care pot fi benigne sau maligne și se pot răspândi în organism. Tumorile interferează cu funcțiile pancreasului.

Din păcate, cancerul pancreatic este o afecțiune silențioasă, deoarece nu prezintă simptome distinctive în faza timpurie. Putem trăi ani de zile cu o tumoră pancreatică fără să ne dăm seama că o avem. Există anumite simptome severe asociate acestui tip de cancer, dar nu sunt proprii, adică pot fi cauzate și de alte afecțiuni sau pot fi confundate.

Icterul

…este unul dintre aceste simptome  și poate fi însoțit de culoarea închisă a urinei sau a scaunului. Însă acesta poate fi cauzat și de probleme ale vezicii biliare (calculi), de afecțiuni hepatice (hepatită, ciroză).

Alte semnale de alarmă

Durerile în partea superioară a abdomenului trebuie să ne trimită la medic pentru investigații suplimentare și stabilirea exactă a cauzei. Din cauza faptului că durerea radiază, nu o putem localiza cu precizie și nu o putem atribui exclusiv pancreasului. Astfel de dureri pot avea nenumărate cauze, așadar doar medicul prin investigații poate stabili sursa și diagnosticul.

Problemele digestive precum indigestia, stările de rău, pierderea în greutate, apetit scăzut sau diaree, vomă și dureri după ce am mâncat, scaune cu grăsime – acestea sunt simptome care pot indica o tumoră pancreatică. Însă unele dintre ele pot fi cauzate și de alte afecțiuni, precum boala celiacă.

Pierderea inexplicabilă în greutate apare ca urmare a afectării digestiei și absorbției nutrienților. Numai că este un simptom comun al mai multor tipuri de cancer sau infecții, inclusiv parazitare.

Ascita sau acumularea excesivă de lichid în abdomen este un alt simptom, care se manifestă prin dureri severe și dificultăți de respirație. Apar în special în faza avansată a cancerului pancreatic, dar poate fi cauzată și de prezența unui chist pancreatic sau a unui pseudochist, apare și la pacienții cu ciroză hepatică, în special alcoolică.

Declanșarea bruscă a diabetului poate fi un alt simptom al cancerului pancreatic. La un pacient fără istoric medical de diabet, apar brusc valori ridicate ale glicemiei și intoleranță la glucoză. Este un indicator primar că avem o problemă cu pancreasul deoarece apare atunci când organismul nostru nu secretă suficientă insulină pentru a regla corespunzător glicemia. Însă, poate să apară și la persoane obeze sau supraponderale, la vârstă mai înaintată.

Putem trăi fără pancreas?

Pancreatectomia sau rezecția pancreasului (parțială sau totală) este o intervenție chirurgicală recomandată doar în anumite cazuri (precum pancreatita recurentă sau cancerul pancreatic). Pacientul poate trăi fără acest organ, însă, având în vedere funcțiile sale importante, va avea nevoie de tratament zilnic postoperator și de o atentă monitorizare medicală. Un astfel de pacient va lua enzime care să îi susțină procesul de digestie și de insulină, altfel viața îi va fi pusă în pericol. Conform unui studiu din 2016, 75% din pacienții fără cancer au supraviețuit minim 7 ani după rezecția pancreasului, cu tratament și monitorizare; dintre pacienții cu cancer care au suferit această operație, rata de supraviețuire variază între 30-64%, în funcție de tipul de cancer și stadiul acestuia.

Ne putem proteja pancreasul?

Așadar, pancreasul este un organ mic, dar cu funcții importante. Îl putem proteja dacă avem un stil de viață echilibrat, o alimentație sănătoasă și un consum minim de alcool (am văzut că e una dintre cauzele majore de îmbolnăvire ale pancreasului).

Este important să ne facem anual analize de screening și o ecografie abdominală. Dacă avem probleme de sănătate, atunci nu trebuie să întârziem să le investigăm pentru a le trata cât mai repede. Iar în cazul celor cu afecțiuni hepatice și/sau biliare, tratarea lor corectă și monitorizarea va contribui în timp și la prezervarea funcției pancreatice.


Aboneaza-te la Newsletter