Cum recunoaștem și ce trebuie să facem în cazul unui atac de panică

Să recunoaștem atacul de panică

Vorbim de un atac de panică atunci când brusc avem un disconfort intens sau de frică însoțit de anumite simptome somatice sau cognitive. Este posibil ca de-a lungul vieții să experimentăm în perioade foarte stresante câte un atac de panică, ca evenimente izolate. Sunt destul de frecvente pentru oricare dintre noi, afectând cca 10% din populație.

Care sunt simptomele atacului de panică

Pentru diagnosticarea unui atac de panică trebuie să avem, simultan, cel puțin 4 din simptomele enumerate în continuare:

(din punct de vedere cognitiv)

• Frica de a nu muri
• Frica de a nu înnebuni sau a pierde controlul
• Senzații ciudate ca și cum ne detașăm de mediul înconjurător

(din punct de vedere somatic)

• Durere sau disconfort la nivelul toracelui
• Greață sau disconfort abdominal
• Senzație de sufocare
• Palpitații sau tahicardie (ne bate inima prea repede)
• Senzație de respirație sacadată sau lipsă de aer
• Bufeuri sau frisoare
• Amețeală, sentimente inconstante, senzație de leșin
• Stare de leșin sau de furnicături, mâncărimi
• Transpirații
• Tremor sau ni se zguduie corpul

Un atac de panică durează cca 10 minute, apoi simptomele dispar încetul cu încetul și simțim că ne revenim.

Nu trebuie să ne îngrijorăm, deoarece, din punct de vedere medical, atacurile de panică nu reprezintă un pericol pentru noi înșine. În tulburări anxioase,  apar aceste atacuri de panică ca răspuns al organismului la creșterea nivelului de stres într-un anumit context. De exemplu, ne confruntăm cu o situație sau ceva din mediu față de care avem o anumită fobie.

Tulburarea de panică

Însă dacă aceste atacuri de panică se repetă, atunci vorbim de tulburarea de panică care afectează 2-3% dintre oameni într-un interval de 12 luni. În cazul tulburării de panică apar atacuri repetate de panică, spontan, însoțite de frica anticipativă de alte atacuri (care ne agravează starea) sau de modificări de comportament. În cazul atacurilor de panică izolate, nu este nevoie de tratament medicamentos. În cazul tulburării, însă, aceasta trebuie tratată cu multă seriozitate, necesitând de multe ori atât medicamentos, cât și prin psihoterapie.

Tulburarea de panică se poate declanșa încă din adolescența târzie, incidența fiind de 2-3 ori mai mare în rândul femeilor decât al bărbaților. În cazul multor pacienți cu tulburare de panică, apar și simptome de depresie majoră. Diagnosticul este pus după eliminarea altor afecțiuni fizice care pot cauza anxietate.

Ce facem în cazul unui atac de panică

Dacă noi ne confruntăm cu un atac de panică și nu avem pe nimeni care să ne ajute, atunci trebuie să încercăm pe cât posibil să ne controlăm și să eliminăm treptat din simptome. De exemplu, bem apă, ne controlăm respirația și practicăm respirația abdominală; încercăm să ne canalizăm gândurile către ceva liniștitor, pozitiv. Dacă avem anumite fobii, ni le putem trata prin anumite tipuri de terapii astfel încât să nu mai experimentăm atacuri de panică sau să le reducem incidența sau intensitatea în cazul în care suntem expuși unor evenimente, unui mediu sau unor situații care să de creeze anxietate. Din fericire durata este mică (doar 10 minute).

În cazul tulburării de panică, este foarte important să facem psihoterapie, iar dacă avem un tratament, să respectăm întocmai indicațiile de administrare.

Atât noi, cât și cei din jur, trebuie să fim conștienți că atacurile de panică vor trece și că, în ciuda unor simptome somatice aparent grave (de exemplu, probleme de respirație, palpitații…), nu ni se va întâmpla nimic grav, adică nu vor face un infarct sau un atac vascular cerebral.

De asemenea, este important să îi anunțăm pe cei din jurul nostru că avem astfel de probleme ca să nu intre în panică, ci, dimpotrivă, să ne poată ajuta la nevoie.

În cazul în care cineva din anturajul nostru suferă de atacuri de panică sau de tulburarea de panică, putem încerca să ajutăm. Trebuie să vorbim pe un ton calm, liniștitor, să conferim un sentiment de siguranță și să ajutăm persoana în cauză să își recapete controlul, inclusiv prin exerciții de respirație.