imunitatea copilului

Cum ajutăm imunitatea copilului

Dona16/09/2020

Imunitatea unui copil este formată din imunitatea cu care se naște acesta (înnăscută), din sistemul complementar și din imunitatea dobândită (în urma vaccinărilor și contactului cu diferiți germeni și virusuri).

Un copil trebuie să se îmbolnăvească și să își formeze anticorpi pentru anumite afecțiuni ca să își construiască imunitatea. De aceea copiii până la 7-8 ani se îmbolnăvesc mai ușor și au în planul de imunizare mai multe vaccinuri pentru afecțiuni grave.

Să vedem ce putem face concret.

Indiferent de vârstă, igiena, alimentația echilibrată și mișcarea sunt cei mai buni aliați ai copilului

Copiii trebuie să ia de la naștere, cu mici excepții, vitamina D zilnic, care e importantă și pentru imunitate. În sezonul gripal sau când sunt bolnavi unii vor avea nevoie de anumite suplimente apicole, fitoterapice sau complexe de vitamine și minerale pentru imunitate.

Dar alimentația echilibrată este prima și cea mai importantă sursă de nutrienți, vitamine și minerale atât de necesare dezvoltării copilului. Alăptarea copilului de la naștere îi va oferi o protecție mai mare sugarului. Apoi alimentația trebuie să respecte regulile piramidei alimentare, cu accent pe legume, vegetale și fructe, lactate și proteine.

În plus igiena normală regulată personală și a spațiilor în care trăieste și se joacă elimină riscurile inutile, fără a ține copilul într-un glob de sticlă.

Mișcarea susținută, activitățile fizice, jocurile, dansul vin să completeze efectele pozitive ale alimentației și igienei. Îl ajută să se dezvolte armonios din punct de vedere motric, îi ajută coordonarea, dar și sistemul imunitar.

Respectă planul de vaccinare și de monitorizare a dezvoltării copilului

Copilul are nevoie de protecție pentru afecțiuni cu complicații grave pentru care imunizarea se face prin vaccinare. Oricât vom respecta regulile de igienă, imediat după prima intrare în colectivitate, copilul va avea o serie de îmbolnăviri succesive cauzate de viroze de sezon sau alte infecții comune pe care nu le putem preveni 100%. Acestea se pot complica ușor, cu cât copilul este mai mic sau are probleme de sănătate. Deci va fi vulnerabil și singura protecție pe care i-o putem acorda este prin respectarea întocmai a schemei de vaccinare și a tratamentelor prescrise.

În plus, copilul are nevoie să fie văzut periodic de medic. Cei mici mai des, chiar lunar până la 2 ani și periodic conform recomandărilor medicului. Când copilul crește, va merge la controale de screening, chiar dacă este sănătos.

Copii sănătoși să avem!

 

Aboneaza-te la Newsletter