apă deshidratare

Consumă suficientă apă ca să eviți deshidratarea

Dona05/07/2021

Mai ales în perioadele cu temperaturi ridicate trebuie să consumi mai multă apă, minim cei 2l pe zi de care se vorbește peste tot. Un aport insuficient de lichide cauzează apariția deshidratării în timp sau brusc, de exemplu într-o zi caniculară sau de expunere la soare.

O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, mai ales celor de vârstă mici și foarte mici și persoanele în vârstă deoarece aceștia se deshidratează foarte ușor și rapid și pot avea nevoie de intervenție medicală de urgență.

Din categoriile de risc sunt și pacienții, indiferent de vârstă, care au diabet, afecțiuni cardiovasculare sau anumite afecțiuni acute (diaree, infecții cu febră înaltă, insolație), pacienți cu tratament diuretic, persoane în stare de ebrietate/ consum ridicat de alcool sau persoane care au depus efort fizic.

Ce semnale îți dă organismul să te deshidratezi

Iată semnele deshidratării:

  • O senzație de sete acută și/ sau senzația de uscăciune a gurii, buzelor și ochilor
  • Modificarea aspectului urinei
  • Scăderea numărului de micționări într-o zi la mai puțin de 4 și a cantității de urină eliminate
  • Stare de oboseală și lipsă de energie cu sau fără apatie
  • Senzație de amețeală

Nu aștepta ca simptomele să devină mai severe, adică senzația de sete să fie deranjantă și să îți simți gâtul și gura uscate sau să ai amețeală.

Urmărește în cazul copilului mic, numărul scutecelor pe care le schimbi în zilele călduroase.

Ce poți face ca să te asiguri că previi deshidratarea
  • Ține-ți apa la îndemână, pe birou, la întâlniri, în geantă când ești pe drum și bea câte puțin la intervale regulate de timp. Folosește recipiente termoizolante ca să păstrezi temperatura preferată, mai ales vara
  • Fii creativ/ă ca să bei suficientă apă. Dar unii dintre noi se chinuie ca să consume cât mai multă apă așa că trebuie să fie creativi. Bea apă mai rece sau cu gheață dacă asta te ajută. Poți adăuga lămâie, frunze proaspete de mentă. Consumă mai multe ceaiuri, atenție însă că unele favorizează diureza (eliminarea lichidelor!)
  • Consumă fructe, sucuri naturale de fructe cu pulpă, supe, lactate deoarece conțin apă
  • Consumă multe salate proaspete cu legume și vegetale bogate în apă (castravete, roșii, frunze verzi)
  • Redu cantitatea de sucuri acidulate, cafea, alcool
  • Respectă măsurile de prevenție în perioada caniculei

 


Aboneaza-te la Newsletter