Ce trebuie să știi despre somnambulism

Dona06/08/2021

Somnambulismul sau mersul în somn este una dintre parasomnii, adică afecțiuni ale somnului care cauzează modificarea comportamentului în timpul somnului.

Este o afecțiune mai degrabă întâlnită la copii și care se manifestă în prima etapă a somnului de noapte, de obicei în primele 2 ore de când copilul a adormit. Dacă și copilul tău se confruntă cu ea, nu trebuie să te îngrijorezi căci de cele mai multe ori nu are cauze emoționale sau psihologice și trece de la sine. 18% dintre noi se plimbăm prin somn la un moment dat din viața noastră.

Așadar, înarmează-te cu puțină răbdare până trece această fază și ia niște măsuri de siguranță ca să nu se accidenteze copilul în timpul deplasărilor!

Ce simptome are somnambulismul

Somnambulismul nu înseamnă obligatoriu că un copil se va plimba prin casă în timpul somnului. El poate, de exemplu, să vorbească în somn, să se ridice în fund în pat făcând sau nu anumite gesturi, chiar uitându-se la noi sau într-un punct fix, dar în realitate să nu fie treaz. Mai mult, îți poate răspunde la întrebări, dar răspunsurile nu sunt cele pe care ți le-ar da în mod normal, pot fi complet nelegate de ce ai întrebat sau chiar neinteligibile. Poate să confunde un scaun sau dulapul sau orice alt loc sau obiect cu baia.

Posibile cauze ale somnambulismului

Specialiștii vorbesc de mai multe cauze ale somnambulismului și anume:

  1. Istoric familial
  2. Nivel ridicat de oboseală cauzată de situații extenuante sau de lipsa somnului
  3. Tulburări de somn, precum apnee
  4. Anumite afecțiuni (precum migrenele), situații medicale (lovituri la cap) sau simptome ale acestora (febră)
  5. Anxietatea, stres, situații emoționale deosebite
  6. Schimbări ale mediului cu care organismul este obișnuit la somn (camera, atmosfera)
  7. Anumite tratamente, precum cele pentru insomnie (somnifere)
  8. Reacția spontană a organismului persoanei care doarme la o atingere sau un zgomot.
  9. Nevoia imperioasă de a urina sau presiunea crescută la nivelul vezicii urinare.
Ce trebuie să faci

În primul rând trebuie să supraveghezi copilul ca să fie în siguranță. Să nu se accidenteze în perioadele scurte de timp în care se poate deplasa în somn fără să fie conștient de ce este în jur. Așadar securizează ușile, ferestrele, accesul al scări, de exemplu. Nu lăsa copilul nesupravegheat! Nu îl lăsa să doarmă în patul de sus de unde poate să cadă. Asigură-te că nu va putea părăsi casa sau avea acces la obiecte și substanțe cu risc.

Mergi la medic! Există tratamente și/ sau scheme de trezire (trezire programată) care să ajute copiii care au somnambulism. Adică medicul îți recomandă să trezești copilul cu 15 minute înainte de ore la care în mod normal se manifestă sau plimbă în timpul somnului (temperatură optimă, cameră aerisită, fără ecrane, surse de lumină sau zgomot).

Elimină factorii sau cauzele pe care le poți controla. Adică poți să reduci nivelul de stres și să asiguri un mediu stabil și sănătos în care copilul se odihnește. Copilul trebuie să consume mai puține lichide înainte de culcare și obligatoriu să își golească vezica înainte de somn.


Aboneaza-te la Newsletter