cafea

Ce știi despre cafeaua pe care o bei zilnic?

Dona20/11/2020

Cafeaua este una dintre micile sau marile noastre plăceri zilnice care aduce beneficii organismului. Ani la rând băutorii de cafea au auzit despre riscurile pentru sănătate ale cofeinei și cafelei în general, însă cheia stă în moderație.

Are cu siguranță efecte pozitive asupra noastră, dar la cele mai multe persoane cafeina dă dependență în timp. De aceea unii dintre noi nu își pot începe ziua sau nu pot face anumite lucruri fără ceașca de cafea. În plus, aceste persoane, dacă nu își iau porția obișnuită de cafea, devin lipsite de energie și au dureri de cap.

Beneficiile cafelei

Cafeaua este o sursă bună de magneziu, de aceea ne ajută în perioadele de stres.

Cafeaua conține mai multe substanțe (mai ales antioxidanți) care ne ajută organismul, nu doar cofeină și magneziu.

Specialiștii continuă să cerceteze beneficiile consumului de cafea în prevenirea cancerului. Conform unor studii, compușii cafelei contribuie la reducerea riscului de cancer de colon sau a recurenței acestuia.

Studiul multinațional de cohortă publicat în 2017 a inclus 521330 de persoane înrolate în EPIC (European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition) din 10 state europene. Cercetătorii au concluzionat că un consum mai ridicat de cafea (până la 4 cești pe zi) este asociat cu un risc mai scăzut de deces din diferite cauze precum boli cardiovasculare, accident vascular și cancer comparativ cu riscul la persoanele care nu consumă cafea.

Conform World Cancer Research Fund și American Institute for Cancer Research (Continuous Update Project) consumul de cafea (cu sau fără cofeină) probabil scade riscul de a face cancer hepatic și endometrial. Alte surse limitate sugerează și o reducere a riscului de cancer oral, de faringe și laringe și a cancerului de piele.

Riscurile consumului de cafea

Pe lângă dependența menționată anterior, consumul de cafea prezintă și alte riscuri pentru sănătate.

De exemplu, dacă bem o cafea tare (conținut ridicat de cofeină) la micul dejun după o noapte de somn fragmentat ne crește glicemia cu aproximativ 50%. Dacă ni se întâmplă o dată, atunci nu ar trebui să fie o problemă pentru sănătatea noastră. Însă dacă facem asta în mod curent sau repetat pe o anumită perioadă de timp, impactul asupra organismului poate fi ridicat. Riscul crește semnificativ în cazul pacienților cu diabet sau prediabet.

Cafeaua măcinată conține niște uleiuri numite diterpeni (cafestol si kahweol). Acestea sunt ingerate din cafeaua fiartă și / sau nefiltrată și contribuie la creșterea colesterolului.

Și nu în ultimul rând, aportul ridicat de cofeină ne afectează odihna. Așadar, trebuie evitat consumul de cafea sau alte surse de cofeină cu câteva ore înainte de culcare.

Câteva sfaturi de reținut conform Ghidului pentru Alimentația Sănătoasă

Beneficiile cafelei scad dacă vom consuma mai mult de 300 mg/ zi sau o bem îndulcită.

Cafeaua conține cofeină și teobromină, care, în cantități ridicate, ne perturbă somnul și ne cauzează iritabilitate.

Dacă avem nevoie să luăm suplimente cu fier, nu trebuie administrate cu cafea, nici cu lapte sau ceai deoarece îi scad absorbția. Dimpotrivă, trebuie consumat cu o băutură care conține vitamina C pentru a reține în organism cât mai mult fier.

Conform acestui Ghid, femeile însărcinate pot consuma cafea (dacă nu primesc alte recomandări de la medic) în limita a până la 300mg/zi, adică până la 3 cești pe zi.

Dar un aport mai ridicat de cofeină crește riscul unui avort și a unei greutăți mici la naștere a copilului și nicio mamă nu își dorește asta. Așadar, ținând cont și de riscul ridicat de pierdere a sarcinii în primul trimestru, alte surse sugerează reducerea la maxim 200mg/zi sau chiar mai puțin.


Aboneaza-te la Newsletter