
Ce simptome indică autismul
Dona02/04/2021Tulburările de spectru autist sunt una dintre afecțiunile complexe ale copiilor care afectează pe termen lung nu doar copilul și nevoile lui de dezvoltare cognitiv-emoțională, ci și întreaga familie. Recunoașterea timpurie a semnelor, screeningul și monitorizarea copilului din primele luni de viață îi conferă acestuia șansa de a beneficia cât mai devreme de susținere și terapie astfel încât să de poată dezvolta cât mai armonios.
Sunt vehiculate statistici diferite în lume, de la 1 la 100 de cazuri de copii la 1 la 54 de copii, unele dintre cele mai recente din Statele Unite ale Americii. Conform datelor CDC SUA, sunt diagnoticați cu autism 1 din 34 de băieți și 1 din 144 de fete, la băieți prevalența fiind de 4 ori mai mare.
Ce este autismul?
Autismul sau mai corect tulburările de spectru autist (numite și TSA) sunt tulburări de neurodezvoltare caracterizate prin interacțiuni și comunicare socială deficitare neavând și dobândind mai greu sub terapie comportamentală o anumită capacitate mai limitată de interacțiune socială cu cei din jur.
De asemenea, au anumite modele de comportament repetitive și stereotipe, precum și prin dezvoltarea intelectuală anormală, adesea cu dizabilități intelectuale. În plus, acești copii au și alte riscuri pentru sănătate, precum ADHD (tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție) în proporție de 30-61%, depresie (7% la copii și 26% la adulți), tulburări convulsive (o treime), iar la copiii de 2-5 ani statisticile au demonstrat că aceștia au suprapondere (o treime) și obezitate (16%).
Există și copii și persoane cu sindromul Asperger, numită și autism înalt funcțional, deoarece deși au manifestări comune cu alte tulburări de spectru autist, acești copii nu au întârzieri de limbaj sau de dezvoltare cognitivă; dimpotrivă, unii dintre ei manifestă abilități intelectuale mult peste medie.
Cauzele sunt necunoscute, deși specialiștii vorbesc de o componentă genetică și o serie de factori de risc, precum vârsta înaintată a părinților sau istoricul familial (2-18% probabilitatea ca al doilea copil să aibă această afecțiune dacă prmul copil are TSA).
Semnalele care pot indica autismul
Unii copii pot prezenta simptome din primele 6 luni, alții de la vârsta de 2-3 ani, precum:
- (până la 6 luni) vor zâmbi puțin sau deloc, vor avea contact vizual limitat sau deloc; (până la 9 luni) absența unor manifestări emoționale precum emiterea anumitor sunete sau zgomote, contactul vizual, zâmbete sau alte expresii faciale;
- (2-3 ani) comunică puțin sau deloc verbal (gângurind sau prin alte sunete), nu răspund deloc sua decât rar la numele propriu, comunică puțin sau deloc prin gesturi specifice vârstei (arătat cu degetul, întins mâna spre un obiect, să facă semn de la revedere); (16 luni) vorbesc puțin sau deloc;
- (24 de luni) limbajul verbal este puțin sau deloc dezvoltat și folosit ca să exprime ceea ce doresc și gândesc.
(La orice vârstă)
- Pierderea anumitor abilități de vorbire/ limbaj și de interacțiune cu cei din jur
- Evitarea sau absența contactului vizual
- Preferința persistentă a copilului de a sta sau a face activități singur
- Lipsa manifestărilor inteligenței emoționale specifice fiecărei vârste (de exemplu a percepe, înțelege sau reacționa la amoțiile celor din jur)
- Întârzieri de dezvoltare a limbajului
- Ecolalie – repetarea persistentă a acelorași cuvinte sau propoziții
- Repetarea unor comportamente (lovirea sau ciocnirea unor obiecte, învârtirea acestora, ș.a.)
- Preferința către rutină și un mediu cunoscut și rezistența la schimbări minore ale acestora
- Manifestarea unui interes limitat doar față de anumite obiecte sau acțiuni
- Reacții intense și neobișnuite față de anumite sunete, mirosuri, gusturi, texture, lumini și culori
Diagnosticul timpuriu este deosebit de important pentru copil
Posibilitatea de a depista din timp orice întârziere de dezvoltare cognitivă și de manifestare emoțională a copilului este semnificativă atunci când copilul este dus periodic, încă de la naștere la medic, iar familia discută deschis și semnalează orice problemă acestuia pentru investigații suplimentare și clarificări. Medicii pediatrii și de familie recunosc simptomele și pot efectua un astfel de screening din primele luni de viață.
Diagnosticul timpuriu este esențial pentru acești copii și viitorul lor. Dezvoltarea copilului poate cunoaște, în timp, progrese semnificative cu terapie (precum cea comportamentală, logopedică și fizio-terapie sau kinetoterapie), prin eforturile comune susținute ale specialiștilor, echipei medicale și familiei. Obiectivul final fiind ca acești copii să se poată integra în comunitate, să meargă și să facă progrese la școlaă, devenind adulți care se pot autosusține.
Părinții și familiile interesate pot găsi sprijin nu doar la medici, ci și la organizații neguvernamentale care pe lângă informații valoroase, oferă în centrele lor servicii specializate atât copiilor cu tulburări de spectru autist, cât și familiilor lor.
În România există mai multe astfel de organizații răspândite niclusiv în comunități mici, care, de cele mai multe ori, au pornit de la eforturile părinților, familiilor sau apropiaților unor copii cu autism.