
Cancerul pancreatic
Dona04/11/2020Ți-am povestit pe larg aici că pancreasul este foarte important pentru organism. Pe de o parte contribuie prin enzime la digestia proteinelor, carbohidraților și lipidelor, pe de altă parte eliberează cei doi hormoni necesari controlului glicemiei în sânge – insulina care o scade și o readuce la un nivel normal și glucagonul care o ridică în caz de hipoglicemie.
Cea mai gravă afecțiune a pancreasului este cancerul pancreatic, o afecțiune care nu ne dă semnale specifice până nu e deja târziu și boala e avansată. Din anumite cauze celulele pancreasului se modifică, îl împiedică să își îndeplinească funcțiile și astfel dau naștere unor tumori care pot fi benigne sau maligne și, care, ca în cazul altor cancere, pot metastaza, răspândindu-se în organism.
La ce simptome ar trebui să reacționezi
La unele persoane pot să apară unul sau mai mute semnale, la altele nu, sau pot fi ignorate:
- Icter însoțit sau nu de senzație de mâncărimi de piele, colorarea urinei și modificarea aspectului scaunului (decolorat)
- Pierderea poftei de mâncare sau pierderea neintenționată în greutate
- Oboseală și/ sau lipsă de energie
- Reacții de dezechilibru termic – senzație de rece sau frig deși temperatura ambiantă este foarte ridicată
- Stare de rău (abdominal)
- Flatulență
- Diaree sau constipație sau schimbarea aspectului fecalelor
- Disconfort și/ sau dureri abdominale și de spate care se înrăutățesc în timpul meselor sau dacă ești în repaos și se ameliorează dacă te apleci în față
Care sunt cauzele cancerului pancreatic
Specialiștii nu au convenit asupra cauzelor acestei afecțiuni, ci asupra unor factori de risc și anume :
- Vârsta înaintată
- Istoricul familial
- Existența unei pancreatite cronice
- Anumiți factori de viațăși mai ales combinația acestora – consum ridicat de alcool, fumat, surplusul de kilograme, alimentație dezechilibrată cu consum de carne roșie și procesată
Așadar, controlează alimentația și stilul de viață pentru a preveni apariția acestui tip de cancer. Iar dacă prezinți simptome de pancreatită acută, nu amâna consultul medical și, mai ales, urmează tratamentul ca să te vindeci complet.