
Ascita se tratează în funcție de afecțiunea cauzatoare
Dona16/02/2022Ascita nu este o boală în sine, ci un simptom al unor boli. Ea apare frecvent ca în orice formă de ciroză – în special la ciroza atrofică, cauzată de consumul excesiv de alcool -, ca urmare a prezenţei formaţiunilor tumorale, la cirozei hepatice (cea mai des întâlnită cauză, cunoscută ca „apă la ficat”), insuficienţă renală, cancer ovarian, peritonită, dezechilibru electrolitic, scădere a cantităţii de proteine din sânge (afecţiuni renale şi gastrointestinale), modificări la nivelul vaselor sanguine şi limfatice, ruptura vezicii urinare, inflamaţii sau infecţii, hipotiroidie, perforaţie de organ abdominal sau sarcină extrauterină ruptă.
Este însoţită de distensie abdominală, vomă, anorexie, respiraţie greoaie și durere la palparea abdomenului.
Practic, ascita reprezintă acumularea de lichid în cavitatea abdominală și, din cauza compresiunii, capilarele se dilată, iar lichidul trece din vase în cavitatea peritoneală. Problema poate fi minoră, vizibilă fiind doar la ecografie în zona de jos a abdomenului, medie – depistată de medic la examinare – sau mare, când se asociază cu umflarea picioarelor.
Sunt cazuri în care cantitatea de lichid acumulată în abdomen poate atinge chiar și 30 de litri.
Se elimină sarea din alimentație
Diagnosticul pentru ascită se realizează pe baza semnelor clinice şi a ecografiei abdominale, care poate scoate în evidenţă prezenţa lichidului liber în abdomen, prezenţa tumorilor abdominale, diverse afecţiuni hepatice, renale, modificari cardiovasculare. De asemenea, se mai folosesc analiza biochimică sanguină, hemoleucograma şi analiza lichidului extras prin puncţie sterilă pentru identificarea precisă a cauzei.
Tratamentul ascitei se face în funcţie de cauza care a provocat-o. El include abordarea dietetică, medicamentoasă sau chirurgicală, iar pentru a elimina lichidul se foloseşte puncţia sau anumite medicamente.
Prima măsură, și cea mai importantă, este restricționarea aportului de sare din alimentaţie. Apoi, regimul de viață mai presupune o alimentație bogată în vitamine și minerale şi repaus la pat. Cu regim şi tratament adecvat, ascita poate dispărea definitiv.
Beți infuzie de mesteacăn
Dintre tratamentele naturiste se recomandă cura de sucuri şi crudităţi, cura cu suc de lămâie (se storc două lămâi, se amestecă zeama cu apă plată – 1/3 suc și 2/3 apă – și se îndulcește cu miere polifloră) și salată de varză albă crudă, peste care se pune o lingură cu miere polifloră. De asemenea, sunt recomandate infuziile de crețușcă (1/2 linguriță cu pulbere de plantă la 250 ml de apă clocotită, se acoperă zece minute și se beau două căni pe zi) sau de mesteacăn (se folosește o lingură cu frunze la 250 ml apă clocotită și se beau tot două căni pe zi).