analize investigații sarcină

Știi ce analize și investigații sunt necesare în sarcină?

Dona30/05/2020

Analizele și investigațiile recomandate pentru a fi efectuate în timpul sarcinii sunt necesare atât pentru binele mamei, cât și al copilului. Nu sunt deloc un moft chiar și în cazul unei femei fără probleme medicale anterioare. Doar prin monitorizare atentă a sănătății mamei pot fi diagnosticate din timp eventualele probleme cauzate de sarcină și pot fi prevenite complicațiile, unele severe precum pierderea sarcinii sau chiar decesul mamei.

Sarcina presupune o multitudine de schimbări în corpul mamei, care, neținute sub control, pot să îi afecteze sănătatea pe termen mediu și lung. Nu degeaba ți-am povestit deja că femeile sunt monitorizate și după naștere, în așa-numitul trimestru 4 de sarcină, pentru ca medicii să se asigure că nu totul va fi în regulă.

Cel mai bine este să discuți cu medicul de la început despre momentele în care trebuie să efectuezi analizele și ecografiile obligatorii și unde îți recomandă să le faci. Doar așa vei reuși să  le și programezi din timpși te vei asigura că nu uiți ceva sau că nu pierzi momentul oportun (la testele de screening și ecografiile morfologice).

Analize la început de drum, în primul trimestru (săptămânile 1-12)

Dacă sarcina nu este una planificată atunci imediat după ce o descoperi, medicul îți va recomanda o serie de analize și de investigații. Este bine să știi de la început dacă te confrunți cu probleme de anemie, hipocalcemie, probleme de tensiune arterială sau ai vreo infecție în organism. Medicul va confirma inițial și că sarcina nu este una extrauterină, iar fătul este viabil măsurându-i bătăile cordului fetal (printr-o simplă ecografie).

Este momentul reconfirmării grupei de sânge și al RHului. În plus, lista recomandată mai include analize care vor indica starea de sănătate generală, dar și a ficatului, sistemului cardiovascular și sistemului urinar: hemoleucograma completă, calciu, magneziu, fier, transaminaze (TGO, TGP), glucoza serică, creatinine, uree, acid uric, sumar de urină (biochimie și sediment), urocultură, coagulogramă (Activitate protrombina, Timp Quick, APTT).

Sunt indicate și o serie de analize pentru depistarea unor afecțiuni grave și sănătatea aparatului genital precum: anti HIV I + II, serologie sifilis – RPR, virusurile hepatitice B și C (antigen HBs, anticorpi anti HCV), Ag Chlamydia (din secreție vaginală), examen bacteriologic și cultură secreție vaginală, Mycoplasma hominis  și ureaplasma urealyticum, anticorpi anti Listeria, test PAP (ideal în mediu lichid), anticorpi anti v. rubeolic Ig G și anticorpi anti v. rubeolic Ig M, Toxo IgG și IgM, CMV IgG și IgM, Anti v.herpes simplex 1+2 IgG & IgM. Tensiunea arterială va fi măsurată și ea.

În funcție de rezultatul acestor analize, medicul va decide ce alt tratament este necesar pe lângă acidul folic și vitaminele prenatale.

Între săptămânile 11 și 14 de sarcină, va mai trebuie să faci și Dublul Test, un test de screening prenatal pentru detectarea riscului crescut pentru anomalii cromozomiale la făt. Ideal acesta ar trebui efectuat între săptămânile 12 și 13, împreună cu ecografia morfologică de trimestrul I.

Analizele și investigații din trimestrul 2 de sarcină (săptămânile 13-27)

În trimestrul al doilea, dacă nu ai probleme speciale de sănătate, lista analizelor de sânge este mai mică. Include: hemoleucograma completă, fier, glucoză serica, transaminaze (TGO, TGP), uree și creatinine, acid uric, sumar de urină (biochimie și sediment), urocultură și examen bacteriologic secreție vaginală. Îți va fi măsurată tensiunea arterială, medicul va nota la fiecare consultație creșterea în greutate.

În acest trimestru este foarte importantă ecografia morfologică fetală, între săptămânile 20 și 22. Atunci medicul va verifica în detaliu dezvoltarea fătului și va face o serie de măsurători foarte precise. Va verifica rând pe rând organele fătutului, capul, coloana vertebrală, bazinul, membrele și dacă dimensiunile lor corespund standardelor pentru vârsta respectiv de sarcină.

Dacă nu ai făcut Dublul Test în trimestru 1, atunci va trebui să faci Tripul Test, un test de screening care detectează riscul unor anomalii cromozomiale (trisomia 13, 18 și 21 – sindromul Down) și a defectelor de tub neural ale fătului (spina bifida). Din sângele recoltat îți vor fi verificați trei parametri biochimici, alpha-fetoproteină (AFP), human chorionic gonadotropina (hCG)) și estriol.

Finalmente, trimestrul 3 de sarcină (săptămânile 28-40)

În trimestrul 3, lista analizelor uzuale de laborator din trimestru anterior, se completează cu coagulogramă, calciu, cultura secreție vaginală, deoarece sunt importante pentru pregătirea momentului nașterii.

Medicul va mai efectua cel puțin încă o ecografie, în jurul săptămânii 32, pentru a măsura din nou fătul și a vedea ecografie evoluția lui. Vor fi măsurate și lungimea femurului și circumferința capului.

Dar trebuie știut că aceste analizele, teste de screening și 4 ecografii sunt minimul necesar. În funcție de starea ta de sănătate și măsurătorile fătului, medicul poate decide analize și investigații suplimentare și, mai ales, ecografii periodice suplimentare. Va decide implicarea altor medici din alte specialități pentru tratarea eficientă a eventualelor problemede sănătate (endocriolog pentru afecțiuni tiroidiene, de exemplu, sau nefrolog sau urolog pentru afecțiuni renale, diabetolog pentru diabet și probleme metabolice, cardiolog pentru afecțiuni cardiovasculare).

Existența sau apariția unor complicații va influența decizia medicului care îți va urmări sarcina, de aceea este bine ca să alegi un medic bun de la început și să îl menții pe toată durata sarcinii și cel puțin câteva luni după naștere.

Niciun medicament sau supliment nu poate fi luat în timpul sarcinii fără să ai acordul medicului tău. Asta este foarte important deoarece există efecte teratogene ale unor substanțe, adică vor afecta sănătatea și evoluția dezvoltării fătului. Dacă ai o urgență și nu reușești să dai de medicul tău, atunci vorbește cu farmacistul însă trebuie să îi spui sincer ce probleme de sănătate ai și să verifici și prospectul produselor, pentru un plus de siguranță. Reține doar că în timpul sarcinii foarte puține medicamente fără prescripție medicală și cu prescripție pot fi luate de femeile gravide, unele fiind interzise complet.

Nu te-am speriat, nu-i așa? Nu asta e intenția noastră. Vrem doar să fii bine informată și să te pregătești.

Sarcină ușoară să ai!

 

 


Aboneaza-te la Newsletter