Alopecia

Alopecia este definită ca fiind reducerea cantității de păr la nivelul zonelor în care aceasta se găsește în mod normal. O persoană cu păr sănătos pierde, în mod normal, între 70 și 100 fire de păr în fiecare zi. Pierderea unui număr mai mare de fire de păr poate cauza subțierea acestuia sau chelirea.

Apariția acestor manifestări poate fi subită sau se poate produce gradual, de-a lungul timpului. Această problemă este cunoscută drept alopecie.

Cauzele apariției alopeciei pot fi multiple:

-metabolice: deficit de fier, proteine, vitamine, oligoelemente minerale;
-hormonale;
-autoimune: lupus, sclerodermie;
-tratamente medicamentoase: citostatice, anticoagulante;
-intoxicații cronice cu: arsenic, mercur, taliu, benzodiazepine.

Tipuri de alopecie:

Alopecia androgenică

Este o formă de alopecie în care are loc o pierdere progresivă a firelor de păr și este mai frecventă în cazul bărbaților, dar apare și la femei. Frecvența alopeciei androgenice crește cu vârsta.
Alopecia androgenică la bărbați este de mai multe tipuri:
tipul I: părul se retrage din zona tâmplelor;
tipul II: părul se rărește și în partea exterioară a creștetului capului;
tipul III: zonele menționate anterior se unesc;
tipul IV: pe pielea capului se observă apariția unei zone de formă rotundă, complet lipsită de păr ce se extinde dinspre frunte spre creștetul capului ca o cunună înaltă;
tipul V: calviția se extinde la toate zonele capului, rămânând neatinsă doar o fâșie de par asemănătoare cu o coroană situată în partea posterioară și laterală a capului;

Alopecia androgenică la femei este de 3 tipuri:
-alopecia de tip masculin, foarte rară, este exact ca aceasta și evoluează similar și întotdeauna este însoțită de tulburări hormonale, semnalată adesea de prezența unei cantități mai mici sau mai mari de testosteron în urină;
-alopecia de tip feminin, foarte frecventă, are propriile trăsături caracteristice, părul se rărește în formă de cunună, lăsând în zona frontală un breton fragil care se continuă în părțile laterale și în partea posterioară cu par normal. În formele cele mai avansate, se ajunge la manifestări similare alopeciei masculine, cu singura deosebire că se păstrează, aproape întotdeauna, în zona frunții, fâșia subțire de păr;
-alopecia post-menopauză.

Dacă alopecia provine din tulburări ale metabolismului androgen, se administrează estrogen, progesteron sau medicamente anti-androgene ca acetatul de ciproteron sau spironolactona.

Alopecia cicatriceală

Se caracterizează printr-o distrugere definitivă a foliculilor piloși, adesea de origine inflamatorie. Pielea capului este atunci netedă și lucioasă. Aceste alopecii pot fi :
– congenitale (aplazia pielii capului, keratoza pilară decalvantă și atrofiantă etc.)
– dobândite în urma anumitor boli infecțioase (favus, sifilis), autoimune (lupus eritematos, sclerodermie, sarcoidoză) sau metabolice (amiloză), unor dermatoze bășicate sau unor cancere (epiteliom bazocelular).
Unele răniri (arsură, radiodermie) pot, de asemenea, să provoace o alopecie cicatriceală.
Se descriu două tipuri de alopecie cicatricială:
Alopecii cicatriciale primitive, în care foliculul pilos este distrus de un proces inflamator de tip autoimun sau infecțios. Dintre acestea, în funcție de tipul infiltratului inflamator, fac parte:
-alopecii cicatriciale limfocitare, cum sunt: lupus eritematos cronic cutanat, lichen planopilar, pseudopelada Brocq, alopecia cicatricială centrală centrifugă, alopecia mucinoasă, keratoza foliculară spinuloasă decalvantă;
-alopecii cicatriciale neutrofilice, cum sunt: foliculita decalvantă și celulita disecantă;
-alopecii cicatriciale mixte, cum sunt: acneea cheloidiană, acneea necrotică, dermatoza pustuloasă erozivă;
-alopecii cicatriciale nespecifice.

Alopeciile cicatriciale secundare, care pot fi post-traumatice, post-infecțioase, tumorale sau în cadrul unor afecțiuni congenitale.
După stabilirea diagnosticului de certitudine al alopeciei cicatriciale, abordarea terapeutică se face în trei pași:
-rezolvarea cauzei alopeciei cicatriciale, bineînțeles în măsura în care acest lucru este posibil;
-recuperarea, de asemenea în măsura posibilităților, a foliculilor de păr viabili. Aceștia pot fi evidențiați prin tricoscopie, ecografie cutanată sau examen histopatologic;
-reducerea zonei alopecice prin excizie și/sau implantarea folosind unități foliculare recoltate din alte zone neafectate de alopecie.

În cazul alopeciilor cicatriciale inflamatorii, înainte de abordarea prin implant de păr propriu, este absolut necesar să ne asigurăm că infiltratul inflamator a remis .

În general, implantarea pe piele cicatricială are ca rezultat o creștere a 50-70% din unitățile implantate, in comparație cu implantarea pe piele sănătoasă, în care creșterea este peste 95%.

Implantul de păr propriu, singur sau asociat diverselor metode de reducție a zonei cicatriciale a scalpului sau altor zone ale pielii, oferă rezultate estetice de foarte bună calitate, alăturându-se cu succes arsenalului terapeutic ce abordează alopeciile cicatriciale.

Alopecia areata

Se caracterizează prin apariția bruscă a unor zone rotund-ovalare unde părul lipsește în totalitate, de obicei la nivelul pielii capului.

Este o formă destul de frecventă, se întâlnește în egală măsură atât la bărbați cât și la femei, existând chiar și o predispoziție la membrii aceleiași familii și poate să apară la orice vârstă. În aproximativ 50% din cazuri apare în copilărie, și în 80% din cazuri până la vârsta de 40 ani.
Datorită faptului că etiologia ei este încă necunoscută, majoritatea cercetătorilor pornesc de la ipoteza că boala are origini psihomotorii. Deseori analizele asupra psihicului acestor pacienți sau anamneza au arătat că în viețile lor au existat traume de natură psihoafectivă, episoade conflictuale sau anxietate de care uneori nici chiar pacientul nu este conștient. Alături de aceste teorii există și cea referitoare la sistemul autoimunitar. S-a constatat că în prima fază a bolii, în partea inferioară a foliculilor, apare un lichid infecțios, format în mare parte din limfocite.

Alopecia areata se încadrează în categoria afecțiunilor autoimune. Histologic este caracterizată prin aglomerarea de celule imunitare (limfocite T) în jurul foliculilor firelor de păr. Aceste limfocite CD8+ eliberează citokine (proteine) proinflamatorii și chemokine (proteine semnalizatoare) care produc o reacție locală „de respingere” a părului.

Alopecia areata începe să se manifeste clinic prin apariția de pete rotunde sau ovale în barbă și în părul capului, bine conturate, cu diametrul de cel puțin un centimetru, dar și în alte zone ale corpului acoperite cu păr. La marginea petelor în curs de extindere se observă fire de păr retezate, slăbite de boala, ce pot fi extrase cu ușurință fără să provoace durere, cu rădăcina subțire și atrofică, numite din pricina aspectului lor “fire în formă de semnul exclamării”, caracteristice acestui tip de boală.

Persoanele cu această afecțiune au un risc mai mare pentru afecțiuni tiroidiene, vitiligo și dermatită atopică. Există de asemenea o prevalență crescută la persoanele cu anomalii cromozomiale, cum ar fi sindromul Down.
Cu toate acestea, este vorba despre o boală funcțională ce nu se soldează cu leziuni permanente și ireversibile ale foliculului de păr, de aceea după o perioadă de timp, ce poate varia de la o lună la un an, părul reâncepe să crească.

Cauzele alopeciei areata sunt:

-o infecție virală;
-traumatisme;
-modificări hormonale;
-stres neuropsihic și emoțional;
-un medicament, mai ales la pacienții ce urmează tratamente biologice pentru diverse alte afecțiuni.

Cum se poate trata alopecia areata?

Dacă diagnosticarea acestei afecțiuni este un proces relativ simplu pentru medicul dermatolog, tratamentul acesteia este cu totul altă problemă. Până în prezent nu a fost descoperită o terapie constant eficientă pentru alopecia areata. Deoarece de cele mai multe ori părul crește la loc spontan (fără niciun fel de tratament) în alopecia areata, eficiența tratamentelor raportate din studii este în mare parte incertă. Principiul de tratament cel mai utilizat în această afecțiune se bazează pe „iritarea” zonei afectate cu diverse substanțe toxice. Alte principii de tratament presupun modularea sau chiar suprimarea reacției imunologice locale ce stă la baza apariției bolii.
Tratamente topice:
-dermatocorticoizi potenți sau foarte potenți;
-minoxidil (soluție);
-dithranol (anthralin) unguent;
-injecții intralezionale cu corticosteroizi (pot grăbi creșterea părului, efectul este uneori temporar și trebuie repetate cam la 3-4 săptămâni).

Alopecia de tracțiune

Este un tip de cădere a părului care provine din tragerea de păr în mod repetat pe o perioadă lungă de timp.
Aproximativ o treime dintre femeile de origine africană sunt afectate de alopecie de tracțiune.
Utilizarea coafurilor strânse, cum ar fi cozile strânse, împletiturile strânse, extensiile de păr prezintă un risc mai mare de a obține alopecie de tracțiune, mai ales dacă sunt utilizate cu relaxante chimice.

Simptome ale alopeciei de tracțiune:

-în alopecia de tracțiune, se observa de obicei pete de cădere a părului în zonele scalpului care se află sub cea mai mare tensiune; aceasta va depinde de forma coafurii, dar poate fi văzută la linia părului, deasupra tâmplelor;
– în primele etape, se observă firele de păr rupte și roșeața în jurul foliculilor de păr situate la baza fiecărui fir de păr;
-pe măsură ce alopecia de tracțiune progresează, se dezvoltă inflamația foliculilor de păr, cunoscută și sub denumirea de foliculită, ducând la coșuri la nivelul scalpului;
-sensibilitate, mâncărime sau ulcere pe scalp;
-în cazuri avansate, puteți dezvolta cicatrici ireversibile ale pielii capului care duce la scăderea creșterii părului si la pierderea potențială permanentă a părului în aceste zone.

Cauze ale alopeciei de tracțiune:

-traume repetate și de lungă durată a foliculilor de păr, de obicei datorită coafurilor strânse. Cand foliculii de păr sunt deteriorați, acest lucru duce la inflamații care provoacă roșeață și cosuri pe scalp. În timp, inflamația provoacă căderea părului. Coafurile cu cel mai mare risc de a provoca alopecie de tracțiune sunt;
-impletituri strânse: acestea pot fi împletituri sectionate, împletituri cu mărgele de plastic atașate sau pot forma cornrows;
-extensii de păr sau țesături;
-cozi sau chifle strânse, precum cele purtate de balerine;
-utilizarea turbanului: părul este legat într-o coadă de cal strânsă și apoi capul este înfășurat strâns cu un turban, așa cum este obișnuit în comunitatea sikh.

Prevenirea alopeciei de tracțiune,se realizează prin:

– renunțarea la coafurile strânse care cauzează tensiune;
-alternarea purtării părului strâns și liber;
-folosirea extensiilor de păr de mărime medie,cu o greutate mică.

După ce părul a avut timpul necesar pentru a se reface, aproximativ câteva săptămâni, se poate folosi tratament aplicat local pentru a stimula creșterea părului:
-Vichy Dercos Aminexil fiole pt barbati;
-Crescina HFSC fiole pt barbati;
-Crescina HFSC fiole pt femei;
-Arko Forkapil.

Effluvium Telogen

Se referă la alopecii ce provin din cauze diferite, dar care au în comun faptul că firul de păr trece rapid și prematur din stadiul anagen în telogen, ce are drept consecință căderea. Rezultatul nu e pierderea completă a părului, care, in unele zone, doar se rărește.

Alopecia poate apărea:
-ca urmare a unor boli grave și începe să ne manifeste la circa 3 luni de la instalarea acestora;
-ca urmare a bolilor cu febră acută, de la cele mai obișnuite gripe la patologii bronho-pulmonare;
-la bolnavii de sifilis, la 3-5 luni de la debutul celei de-a doua etape a bolii;
-in timpul sarcinii și după naștere. De fapt, încă din al doilea trimestru de sarcină procentul de fire de păr în faza de telogen scade drastic de la cifra normală de 20% la 10%, firele rămân mai mult timp în faza de anagen, probabil ca urmare a cantități sporite de estrogeni secretați în această perioadă.

Tratament: minoxidil este soluția cea mai la îndemână pentru a remedia acest tip de alopecie.

Alopecia mai poate fi dată și de Tinea capitis(micoza scalpului) și reprezintă o problemă importantă de sănătate deoarece poate produce distrugerea ireversibilă a firelor de păr și formare de cicatrici. Infecția fungică, ciuperca, de la nivelul scalpului afectează atât pielea cât și firele de păr. Copiii reprezintă grupa de vârstă afectată în mod obișnuit și boala poate fi transmisă prin contact direct cu persoana infectată sau prin obiectele contaminate(pieptene, pernă, saltea). Mai rar, ciuperca se poate transmite de la un animal infectat, în special de la pisici sau câini, sau din sol.

Boala se manifestă prin:
-apariția de scuame;
-ruperea la nivelul pielii a firelor de păr;
-pustule;
-supurație;
-roșeață;
-umflătură;
-în cazuri incipiente micoza scalpului poate să mimeze o dermatită seboreică sau mătreață.

Tratament – pentru a confirma diagnosticul se prelevează de la nivelul scalpului niște solzi și se examinează microscopic. Tratamentul durează de obicei 6-8 săptămâni cu medicamente antifungice orale sau siropuri, ca:
-terbinafina;
-itraconazol;
-fluconazol;
-ketoconazol.

Adesea, se poate prescrie și șampon medicinal pentru a reduce riscul transmiterii bolii la altcineva:
-șampon cu sulfură de selenium;
-șampon cu ketoconazole.