10 metode pentru prevenirea ingrasarii in sezonul rece

Dona28/01/2019

În timpul verii, mare parte dintre persoanele care manifestă o predispoziție către îngrășare reușesc să scape, cu destul de multă ușurință, de kilogramele în plus deoarece vremea bună îmbie la mișcare, iar temperaturilor ridicate reduc nevoia de calorii și taie, în general, apetitul exagerat. Însă, odată cu apropierea sezonului rece necesitățile organismului se modifică, scade nivelul de activitate fizică, iar teama de îngrășare revine.

Iată zece dintre cele mai eficiente metode pentru a vă menține silueta dorită:

1 Limitați aportul de alimente și băuturi intens procesate la maximum 30% din meniul zilnic. Optați pentru fructe, legume proaspete, nuci și semințe, sucuri proaspăt preparate, sosuri fără maioneză, zahăr și ulei, reduceți aportul de sare și mâncați produse de patiserie și cofetărie doar ocazional.

2 Înlocuiți gustările compulsive bogate în calorii, la care se recurge de multe ori pe fond de stres, supărare sau plictiseală și care adaugă multe kilograme pe talie, cu alternative sănătoase, precum bucățele tăiate de fructe și legume, cu mult mai puține calorii.

3 Evitați să vă înfometați deoarece organismul își va modifica metabolismul și va încerca să ia măsuri contra lipsei de hrană făcând depozite de energie. În schimb, mâncați puțin și des.

4 Nu vă privați de somn suficient, altfel se declanșează eliberarea de cortizol menit să ajute corpul să facă față suprasolicitării.

5 Eliminați stresul și urmați tehnici de gestionarea a acestuia deoarece organismul percepe această stare de tensiune ca pe o amenințare și secretă în exces cortizol, hormonul supranumit „luptă sau fugi”. Acesta crește rezistența la insulină și „comandă” depozitele de grăsime.

6 Adoptați zilnic un program susținut de exerciții fizice de cel puțin o jumătate de oră. Chiar și în sezonul rece corpul are nevoie să se miște și să ardă calorii. În acest sens, este bine să găsiți activități care vă fac cu adevărat plăcere, altfel totul se poate transforma într-un stres suplimentar.

7 Nu săriți peste mesele principale! În funcție de programul de lucru și de cel de familie, alcătuiți-vă un program alimentar, care să cuprindă trei meniuri principale și cel puțin două gustări sănătoase. Secretul este să programați cu o zi înainte ce trebuie să mâncați a doua zi și să pregătiți fiecare porție în casolete.

8 Calculați numărul caloriilor ingerate și a celor eliminate prin activități fizice. Aplicațiile pentru telefoanele inteligente fac această misiune mai ușoară ca oricând.

9 Consumați suficientă apă pe tot parcursul zilei și beți un pahar cu apă cu lămâie înainte de fiecare masă, un truc binevenit pentru că „taie” pofta de mâncare.

10 Efectuați un set complet de analize, dar și alte investigații medicale recomandate de medic, precum cele hormonale deoarece anumite afecțiuni pot cauza predispoziția către îngrășare.


Aboneaza-te la Newsletter