20.01.2012Personalitatea adolescentilor
Adolescenta este numita de psihologi "varsta ingrata, a crizelor, anxietatii si nesigurantei", dar si "varsta de aur, a marilor elanuri, a participarii la progresul social". Ca si perioada a evolutiei individuale, debuteaza la 14 ani si este caracterizata de transformari majore in activitatea psihica: adolescentul, pana acum amplasat dominant in familie, se afla in cautarea propriei identitati, vrea sa afle cine este si, cum asteptarile sale ii par ca nu coincid cu cele ale adultilor din jur, se transforma intr-un nonconformist aflat in opozitie continua si fatisa, mai ales cu parintii.
Neintelegerile si chiar conflictele dramatice care se ivesc atat acasa, cat si la scoala apar din faptul ca adolescentul se simte speriat nu doar de schimbarile biologice care au loc (pusee de crestere, conduita sexuala neorganizata), ci mai ales de avalansa sentimentelor intense ce il coplesesc: de revolta fata de oprobriul parintilor (ce nu inteleg, de exemplu, vestimentatia lui ostentativa, stilul muzical preferat sau limbajul "de grup" ce sfideaza in mod intentionat), dorinta de a accede mai repede la statutul de adult independent pentru a nu mai fi nevoit sa ceara voie sau sa respecte un program impus lui, de nemultumire fata de societatea ce ii impune norme si reguli.
Faptul ca depinde material de parinti, ca se considera diferit ca si mentalitate/mod de a gandi (parintii avand, in opinia lui, o mentalitate invechita), ca nu e sigur emotional de suportul afectiv si dragostea pe care ei i-o ofera, determina comportamente greu intelese de catre parinti, pregatiti fie sa actioneze brutal-pedepsind, fie sa se resemneze, abandonandu-l, la propriu, in valtoarea unei lumi actuale cu modele destul de greu de inteles.
Transformarile prin care trece il fac sa devina anxios si chiar impulsiv, dar inca nu poseda abilitatile ce il pot ajuta sa compenseze aceste tensiuni negative. Un control exagerat al parintilor, lipsa de comunicare - esentiala la aceasta varsta - si necunoasterea particularitatilor acestei etape de catre profesori-educatori nu fac decat sa fragilizeze adolescentul. Negasind in jurul sau rabdare, el se va orienta catre anturaj, ca fiind grupul de referinta de unde sa preia modele de comportament, mai ales ca, in adolescenta, copilul se raporteaza continuu la cei din jur, fiind foarte usor sugestionabil.
Impactul pe care il are acum cu realitatea obiectiva, cu mediul nou (liceul) poate determina adaptare, dezvoltandu-i increderea, constiinta de sine si simtul responsabilitatii sau esec in adaptare, determinand inchidere in sine si chiar comportamente autodistructive.
Tendinta majoritatii parintilor este de a forma copii obedienti/"ascultatori" obedienta inteleasa ca forma de umilinta, nu de a urmari complianta, ca si concordanta intre dorintele adultilor responsabili de cresterea si educatia sa si dorintele copilului, in sensul obtinerii acordului acestuia si conformarii comportamentale.
Pe masura trecerii spre varsta de 16-18 ani, starile conflictuale se reduc, infantilitatea merge catre maturitate, copilul este deja un adult in devenire si este capabil acum sa constientizeze momentele de anxietate si sa le faca fata. Personalitatea sa se structureaza continuu iar corecta indrumare si intelegere il ajuta sa isi doreasca sa devina ceva, sa fie competitiv, sa stie mai mult.
Confidenti, prieteni, sfatuitori...
Parintii trebuie sa constientizeze imensa responsabilitate pe care o au si obligatia morala de a nu-si abandona niciodata copilul, indiferent de piedicile care se ivesc. Sa fii parinte este greu, dar sa renunti este un act de maxima lasitate. Specialistii in psihologia copilului sunt pregatiti nu doar pentru a preveni sau ameliora comportamentele inacceptabile ci si pentru a-i invata pe parinti cum sa fie parinti buni pentru copiii lor.
Singura concesie pe care trebuie sa o faca, in special pentru ei insisi, este aceea de a fi aproape de copil, de a fi primii spre care copilul merge sa povesteasca problemele cu care se confrunta. Legatura adolescent - parinte este asemanatoare unei panze de paianjen, fragila aparent dar ,de fapt, foarte puternica: de fiecare in parte depinde ca ea sa nu se rupa iremediabil. In cei din jur, referindu-ne in mod special la parinti si profesori, copilul poate gasi indrumarea corecta si sfaturile potrivite: singura conditie este ca ei sa fie acolo.
Psiholog Georgeta Popovici
