• Medici de top
  • La o reteta buna colaboreaza medici de prima mana
  • Medici de top
  • Medici de top
  • Medici de top
  • Medici de top
  • Medici de top
  • Medici de top
  • Medici de top
  • Medici de top
  • Medici de top
  • Medici de top
  • Medici de top
  • Medici de top

30.07.2008100% natural

100% natural

Inca din cele mai vechi timpuri, natura a jucat un rol foarte important in sanatatea si, implicit, in frumusetea omului. Atat vestitele tratamente ale vracilor, cat si frumusetea femeilor din antichitate se bazau pe cunoasterea efectelor benefice ale plantelor si pe modul de utilizare al acestora. In timp, atat medicina, cat si cosmetica naturista au pierdut mult in fata dezvoltarii tehnologiei medicale, astazi principiile active din plante fiind utilizate intr-o mai mica masura in tratarea si ameliorarea unor afectiuni. Cea mai accesibila modalitate de a beneficia de proprietatile tamaduitoare ale plantelor o reprezinta infuzia. Infuziile sunt folosite atat pentru frumusete, intretinere, cat si pentru tratarea unor afectiuni.

Continuam in acest numar prezentarea celor mai folosite plante in terapie.

LAVANDA
Se utilizeaza pentru combaterea insomniei, depresiilor,iritabilitatii si durerilor de cap. Se poate utiliza sub forma de bai pentru a favoriza relaxarea, somnul si pentru vindecarea unor afectiuni cutanate.

MACES
Fructele de macese contin o mare cantitate de vitamina C; mai contin beta-caroten care este percursor al vitaminei A. Ceaiul se foloseste in cazul starilor de oboseala, astenie, surmenaj, covalescenta, pentru prevenirea racelii si gripei si pentru cresterea aportului de vitamine.

MENTA
Are o larga utilizare terapeutica. Prezinta un efect benefic asupra tranzitului intestinal, utilizandu-se in indigestii. Uleiul volatil de menta are efect antimicotic si cicatrizant. De asemenea, in combinatie cu alte plante, prezinta efect anestezic local.

MESTEACAN
Este util in probleme renale precum calculoza renala si biliara. De asemenea, se utilizeaza in cazul durerilor reumatice.

OBLIGEANA
Radacina de obligeana este folosita din antichitate ca afrodisiac si stimulent al sistemului nervos.

PADUCEL CU FLORI
Este supranumit "Planta Inimii" deoarece se utilizeaza pentru probleme circulatorii si cardiace cum ar fi hipertensiunea, dereglari de ritm cardiac, palpitatii.

PATLAGINA
Intern, se utilizeaza in tratarea unor probleme respiratorii si a tusei uscate. Extern, se utilizeaza pentru calmarea durerilor articulare.

PELIN
Se foloseste in indigestie, in cazul flatulentei si pentru indepartarea senzatiei de balonare. Infuzia de pelin stimuleaza pofta de mancare si se mai poate utiliza ca vermifug. Deoarece creste aciditatea gastrica este contraindicate in cazul gastritei hiperacide si a ulcerului.

PUFULITA CU FLORI MICI
Este recomandata utilizarea sa in afectiunile prostatice, precum si in inflamatiile cailor urinare sau ale rinichilor.

SALCIE
Scoarta de salcie, datorita unui bogat continut de acid salicilic se foloseste impotriva starilor febrile si a durerilor reumatice.

SALVIE
Se recomanda in diabet si diskinezie biliara, ca tonic digestiv si nervos precum si in stomatite, abcese, afte, gingivite.

SOC
Florile de soc sunt recomandate in gripa si raceala pentru eliminarea starilor febrile si in afectiunile cailor respiratorii.

TATANEASA
Este cunoscuta pentru efectul benefic in cazul luxatiilor si entorselor.

TEI
Se foloseste impotriva insomniilor, pentru calmarea starilor de nervozitate si in starile gripale pentru calmarea tusei.

TECI DE FASOLE
Datorita proprietatilor hipoglicemiante se recomanda in diabet, este eficient in cazul bolilor renale.

TRAISTA CIOBANULUI
Este recomandata in cazul hemoragiilor uterine si nazale. Se foloseste si in cazul ciclului menstrual abundent. Datorita proprietatilor astringente este utila si la dezinfectarea cailor urinare in caz de cistita, precum si la combaterea diareei.

TREI FRATI PATATI
Aceasta planta are actiune depurativa, fiind utilizata in special in urticarie, herpes, eczeme, furunculoza. Se poate utiliza si ca diuretic si expectorant.

URZICA
Prezinta atat efect terapeutic cat si cosmetic. Se foloseste in cazul problemelor renale si pentru ingrijirea parului gras sau degradat.

VASC CU RAMURELE
Vascul se foloseste in hipertensiunea arteriala si in aritmii cardiace.

AFIN
Frunzele de afin se folosesc eficient in infectiile aparatului urinar; de asemenea se pot utiliza si in formele usoare ale diabetului. Fructele de afin se folosesc ca antidiareice.

ANGHINARE
Ajuta la protejarea ficatului. Este o planta bogata in substante amare, utilizandu-se pentru stimularea secretiilor digestive si biliare; este nerecomandata utilizarea in cazul afectiunilor datorate hiperaciditatii gastrice; se mai utilizeaza si in fazele incipiente ale diabetului

CATINA
Fructele de catina se utilizeaza pentru cresterea imunitatii; acestea au un continut ridicat de vitamine.

CHIMION
Fructele de chimion se utilizeaza in tratarea colicilor,indeparteaza senzatia de balonare; in cazul proaspetelor mamici se poate utiliza pentru stimularea lactatiei.

CIMBRISOR
Infuzia de cimbrisor ajuta in cazul problemelor respiratorii in special in calmarea tusei. Se mai poate utiliza si in tratarea colicilor si pentru eliminarea gazelor intestinale.

COADA CALULUI
Are o utilizare raspandita. Planta se foloseste in special ca diuretic, cu ajutorul ei se pot trata durerile cauzate de reumatism si artrita. Utilizandu-se extern sub forma de comprese se foloseste in tratarea ranilor, taieturilor sau bataturilor.

COADA SORICELULUI
Asemanator cozii calului, se poate utiliza extern pentru tratarea ranilor superficiale, arsurilor, hemoroizilor si pentru atenuarea varicelor. Pe cale interna este benefica in durerile de stomac, cele menstruale si colici; in asociere cu alte plante poate trata afectiunile respiratorii.

CORIANDRU
Asemanator chimionului, este recomandat impotriva balonarii, flatulentei, durerii intestinale.

COZI DE CIRESE
Sunt cunoscute pentru efectele benefice asupra aparatului reno-urinar avand insusiri diuretice. Se utilizeaza in infectiile rinichilor sau a cailor renale.

CRUSIN
Scoarta de crusin se foloseste pentru proprietatile laxative. Este contraindicat in cazul femeilor insarcinate, mamelor ce alapteaza si in cazul cancerului colono-rectal.

FENICUL
Este utilizat pentru o buna functionare a aparatului digestiv, calmand crampele si durerile abdominale. Se poate utiliza in cazul colicilor la bebelusi. Nu se utilizeaza in cure mai lungi de doua, trei saptamani.

GALBENELE
Florile de galbenele sunt benefice in afectiuni hepatice, biliare si gastrice. Sub forma de comprese ajuta la tratarea ranilor, arsurilor, degeraturilor si acneei.

GHIMPE
Este foarte cunoscut pentru tratarea afectiunilor prostatice; se recomanda si in litiaza renala, in acest caz se realizeaza cure de intretinere pe parcursul intregii vieti. In timpul curei nu este recomandat consumul de alcool,condimente si lactate fermentate.

Farm. RUXANDRA ANDRONACHE

1 Comentariu Adauga comentariu Comentarii

    • Felicia Dascalu
    • 17.06.2009

    Este extrem de util acest mini-ghid al plantelor.
    Multumesc!

     

Adauga comentariu